Bărbat sfâşiat de patru câini de rasă, în apropiere de Tecuci. Victima a fost găsită fără haine, în stare deosebit de gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii care au preluat victima în vârstă de 48 de ani spun că şansele de supravieţuire ale acesteia sunt foarte mici. Pe corpul bărbatului, inclusiv în zona capului, sunt zeci de muşcături înfiorătoare. Medicii n-au reuşit nici măcar să-i pună o perfuzie deoarece avea membrele aproape devorate de animalele furioase.

Incident deosebit de grav în apropierea unui punct de lucru al unei firme tecucene, aflat între oraş şi localitatea Cosmeşti. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Cosmeşti, care păzea o clădire în conservare, a fost atacat de patru câini de rasă, de talie mare, care aproape că l-au mâncat de viu.

Potrivit unor informaţii neoficiale, cei patru câini de rasă au reuşit să scape pe sub gardul unui teren învecinat, ce aparţine  unei alte firme, după care l-au atacat violent pe bărbat. Victima a căzut la pământ, fiind efectiv dezbrăcată de haine de câinii furioşi, care l-au muşcat de zeci de ori de peste tot, inclusiv de gât şi de cap.

Bărbatul rănit grav, în stare de inconştienţă, a fost descoperit de un coleg care de abia se întorcea de la Tecuci şi care a anunţat medicii la 112. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a intervenit la faţa locului după aproximativ 20 de minute.  

„În dreptul unei firme, pe câmp a fost găsit un bărbat de 48 de ani, în stare de inconştienţă, numai în chiloţi, muşcat de câinii  unei firmei alăturate. Era  în şoc traumatic, în şoc hemoragic, cu tensiune nemăsurabilă, cu plăgi muşcate la nivelul feţei, în special la nivelul capului, la nivelul membrelor superioare plăgi de apărare, cu plăgi foarte profunde. Se vedeau tendoanele  muşchilor. Este într-o stare foarte gravă. Nu s-a putut montat, la faţa locului, o linie venoasă, i s-au acordat primele îngrijiri, pansat şi  transportat de urgenţă la Spitalul Anton Cincu Tecuci, unde doar în sala de operaţie medicul anestezist a reuşit să îi monteze o linie venoasă”, a  declarat  dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.  

Victima era în stare atât de gravă încât medicii au decis transferul la Spitalul de Urgenţă Galaţi, cu un elicopter SMURD. Pe drum, pacientul a intrat în stop cardiac de mai multe ori.

„Am  preluat  un pacient de la spitalul Tecuci. Are multiple muşcături de câine. Este în şoc traumatic, şoc hemoragic, şoc hipotermic, cu lipsă de substanţă la nivelul plăgilor scalpului, pavilionul auricular stâng rupt, lipsă de substanţă la nivelul membrului superior stâng. Prognosticul este rezervat. Sunt zeci de plăgi muşcate“, a declarat dr. Emilia Gheorghievici,  medic SMURD Galaţi. 

Proprietarul câinilor a fost identificat,  iar poliţiştii au început o anchetă penală pentru vătămare corporală gravă, din culpă, urmând ca încadrarea juridică să fie modificată în funcţie de evoluţia stării victimei.

„Poliţiştii au fost  sesizaţi prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe un teren, la ieşirea din municipiul Tecuci a fost găsit un bărbat muşcat de câini. Este vorba despre paznicul unei societăţi comerciale, care deţine acolo o clădire dezafectată. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani a fost  găsit de colegul său, în câmp, muşcat de câini. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Proprietarul celor patru câini este cunoscut”, a precizat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Medicii îi dau victimei şanse minime de supravieţuire.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite