Aleşii penali din Galaţi. Parlamentarul european Dan Nica, acuzat de corupţie în celebrul dosar Microsoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Nica. FOTO: Arhiva Adevărul
Dan Nica. FOTO: Arhiva Adevărul

Singurul dintre parlamentarii gălăţeni aleşi în 2012 pe numele căruia există un dosar penal cert, „in personae”,  pentru corupţie este Dan Nica (PSD).  Există însă şi o lucrare penală, deocamdată „in rem”, care-i vizează pe senatorul Eugen Durbacă şi deputatul Bogdan Ciucă, ambii de la PC.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl acuză pe Dan Nica (55 ani) de participarea, în calitate de ministrul al Comunicaţiilor, la grupul infracţional care a primit o mită de circa 20 de milioane de dolari în dosarul „Microsoft”. Dosarul este încă în faza cercetării penale, alături de Dan Nica fiind suspectaţi alţi opt demnitari: Ecaterina Andronescu, Valerin Vreme, Şerban Mihăilescu, Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Daniel Funeriu şi Gabriel Sandu.

Între  timp, Dan Nica a renunţat la mandatul de deputat în favoarea unuia de europarlamentar.Ca urmare, urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe Dan Nica nu a putut fi începută, deoarece Parlamentul European tergiversează de exact un an (a fost sesizat de DNA în septembrie 2014), ridicarea imunităţii parlamentare a suspectului.

Dan Nica este un veteran al politicii gălăţene. Deputat din 1996 până în 2014 (când a devenit europarlamentar), el a fost în mai multe rânduri ministru în Guvernul României. Este membru PSD din 1994 şi este preşedinte al organizaţiei judeţene Galaţi.

Încă doi parlamentari pe lista DNA

Încă doi parlamentari de Galaţi  - senatorul Eugen Durbacă şi parlamentarul Bondan Ciucă (ambii de la PC)  - sunt în vizorul DNA, într-un dosar disjuns „in rem” (fără identificarea făptuitorilor) din celebrul dosar  „Aviasan”,  legat de o presupusă fraudă de circa 30 de milioane de euro.

Procurorii anchetează în amintitul dosar, aflat în cercetare penală, săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care trafic de influenţă şi spălare de bani.

CITEŞTE ŞI:

Epicentrul aleşilor penali e la Iaşi. 40% din parlamentari au cel puţin un dosar penal sau o condamnare 

Aleşi penali ai Clujului. Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, ţinea o evidenţă a şpăgii în fişiere Excel

Udrea şi Ursărescu, aleşii penali ai judeţului Neamţ. Dosarele grele o urmăresc pe Udrea din mandatul de ministru

Aleşii penali din Prahova. Ghiţă, Cosma şi Roşca, „tinere speranţe” certate cu legea

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite