A trăit 1.000 de zile negre şi nopţi albe în lagărul de la Canalul Dunăre-Marea Neagră

Amzu Petre îşi aminteşte ororile trăite în temniţele comuniste, Foto: Corina Misăilă

Petre Amzu (83 de ani) povesteşte despre cea mai cumplită metodă de distrugere a personalităţii umane inventată şi aplicată de comunişti. Calvarul a început la sfârşitul anului 1948. Abia terminase şcoala de subingineri din Baia Mare când a fost arestat de Securitate şi considerat „duşman al poporului”.

Pentru că a îndrăznit să se revolte împotriva regimului comunist, a fost închis în beciurile Securităţii timp de câteva luni unde a fost anchetat zi şi noapte. Un an mai târziu a fost arestat de Tribunalul Militar Cluj la patru ani de detenţie.

VEZI AICI FOTO

 „Tata avea 10 hectare de pământ şi am fost considerat fiu de chiabur. Am fost arestat de securişti şi plimbat prin toate temniţele comuniste. De la Cluj am fost dus la Jilava, Timişoara, Oradea, Bucureşti şi Târgşor. Un coleg pe care îl bănuiam că nu ar fi prea sincer mi-a spus: «Măi, spune-le că eşti elev şi o să trăieşti». Acel om mi-a vrut binele, altfel nu ştiu dacă mai ieşeam viu de acolo. Un al coleg de-al meu, Grovu Emilian, le-a spus securiştilor că este subinginer şi a murit la Aiud”, povesteşte îndurerat fostul deţinut politic.

Mărturii din temniţele iadului: "Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam"

Temniţa groazei

După ce a fost condamnat, a fost aruncat într-o celulă unde mai erau încă 50 de persoane. “Mâncarea consta dintr-o gamelă cu apă caldă, cu o foaie de varză în ea şi 100 grame de pâine. Nevoile le făceam în aceeaşi cameră într-o tinetă. Era un miros infect. Baie făceam odată pe săptămână. Ne băgau sub duş rece”, îşi aminteşte ororile prin care a trecut Petre Amzu.

Pe lângă bătăile aplicate, comuniştii organizau adevărate ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a deţinuţilor: „Te întrebau de familie, de mamă, fraţi şi surori. Te forţau să te dezici de familie. Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte. Trebuia să vorbeşti de Iosif Vissarionovici Stalin, nicidecum de Dumnezeu”,  povesteşte fostul deţinut politic.

Ororile comunismului: Drama lui Petrea Munteanu, omul care a fost torturat în aceeaşi celulă cu Radu Gyr şi Corneliu Coposu

Un cimitir programat

Cele mai dureroase amintiri sunt cele petrecute la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde trebuia să muncească ca un sclav. Aşa au trecut 1.000 de zile din viaţa lui Petre Amzu. 

„Cinci inşi trebuia să încarce un vagon cu pământ în trei sferturi de oră. Dacă nu reuşeam, nu ne dădeau mâncare, ne băgau la carceră şi ne loveau cum ştiau ei mai bine. Nu mai aveam certitudinea că se va termina vreodată. Am fost mai singuratic, mă gândeam tot timpul acasă. Uneori uitam că sunt şi flămând. Nu-mi mai păsa de nimic. Nu ştiu cum am rezistat”, spune gălăţeanul.

Listica Portase: „Comuniştii mi‑au sacrificat tinereţea şi sănătatea“

După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a avut o cădere psihică. Credea că nu mai iese viu din puşcărie şi că nu-şi va mai revedea niciodată părinţii: „Eram la Poarta Albă. Trecuse cei patru ani şi nu mă eliberase. Mi-e dor de mamă, tată şi fraţi. Am cerut şefului gărzii să mă împuşte! Nu mai suportam să stau nicio zi închis acolo. După jumătate de an am fost eliberat. Eram un cadavru cadavru pe verticală. Părinţii când m-au văzut acasă au început să plângă”, povesteşte interlocutorul nostru.

Viaţa în „libertate”

Securiştii nu s-au oprit până ce nu i-au distrus întreaga familie şi i-au confiscat întreaga avere. În cei patru ani de temniţă a avut dreptul doar la două vizite: tatăl şi fratele cel mic.

„Fratele avea 16 ani şi m-a întrebat cu lacrimi în ochi:«Nene, când vii acasă?». Durerea cea mai mare pe care o port în suflet este că mi-am nenorocit familia. Fratele a fost dus la muncă grea, la cariera de piatră de la Braşov, unde pentru a nu i se face observaţie că este fratele unui fost deţinut politic muncea zi şi noapte ca un sclav. S-a îmbolnăvit şi a murit la 50 de ani. O soartă tristă a avut şi sora mea. De frica securităţii, fugea desculţă iarna prin sat. S-a stins din viaţă la 50 de ani", ne-a dezvăluit cu amărăciune în glas Petre Amzu.

Înfricoşătoarea prigoană comunistă

Regimul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, 1948-1965, a compus un univers concentraţionar îngrozitor, format din peste 130 de unităţi de detenţie, în care au fost ucişi şi torturaţi peste două milioane de oameni. Penitenciare ca Jilava, Rahova, Sighet, Gherla, Aiud, Mislea, Piteşti, Târgşor sau Canalul Dunăre Marea Neagră - au fost case de tortură pentru intelectuali, pentru elita politică şi religioasă, pentru disidenţii care se împotriveau regimului comunist.

Povestea preotului schingiuit de comunişti

Securitatea a fost instituţia represivă care popula aceste iaduri, folosind intervenţia armată, reţeaua de informatori. Arta şi cultura au fost politizate, s-a impus controlul asupra Bisericii Ortodoxe, a început prigoana împotriva cultelor religioase, iar în România fusese instaurat un regim penitenciar asemănător Gulagului Sovietic.

Decizia construirii Canalului i-a fost sugerată lui Gheorghiu-Dej de însuşi Stalin, cu prilejul unei vizite de lucru făcute în 1948 la Kremlin. Sub conducerea lui Dej, lucrul la canal a fost doar un pretext pentru asasinarea oponenţilor, lagăre de muncă, adevarate locuri de exterminare.

Amintirile dureroase ale unei foste deportate în Bărăgan."Au băgat groaza în noi. Miliţienii erau înarmaţi, loveau în stânga şi-n dreapta."

Deţinuţii erau trimişi doar cu lopeţi la asaltul muntelui, nehrăniţi, în zdrenţe, bătuţi permanent şi de multe ori împuşcaţi. O indicaţie a lui Dej îi obliga pe deţinuţii politici să sape sub malurile canalului, acestea se surpau şi îi îngropau de vii pe toţi cei ce lucrau acolo.