Şofer inconştient: s-a urcat la volan, deşi abia se mai putea ţine pe picioare de beat ce era. Poliţiştii l-au oprit în trafic pentru că se deplasa sinuos cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 35 de ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, dar şi pentru refuzul prelevării de mostre biologice, după ce oamenii legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe 12 martie, în jurul orei 22,55, poliţiştii din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au oprit în trafic, pe D.J. 255C, în localitatea Smârdan, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.

”Poliţiştii au constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 35 de ani, din municipiul Galaţi şi, întrucât acesta emana halenă alcoolică, l-au testat cu aparatul etilotest, valoarea înregistrată fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea stabilirii alcoolemiei, însă aici a refuzat prelevarea de mostre biologice”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, cât şi pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite