Începe Gala Naţională a Comediei, care reuneşte la Galaţi, în 32 de zile, 30 de trupe teatrale cu 1.000 de artişti. Programul complet al spectacolelor
0Debutul festivalului ajuns la cea de-a XXX-a ediţie (este cel mai longeviv eveniment de acest fel din România) are loc joi, 4 octombrie, la Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galaţi. Biletele se pot procura şi online, însă la unele spectacole deja nu mai sunt locuri.
Regal de comedie la Galaţi. Teatrul Dramatic “Fani Tardini” invită iubitorii de teatru la Gala Naţională a Comediei – Galaţi, 2018, care se desfăşoară în perioada 4 octombrie – 4 noiembrie în oraşul de la Dunăre.
Gala Naţională a Comediei – Galaţi, 2018 este cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi, organizat pentru prima dată în 1976 sub titulatura “Colocviul despre Arta Comediei”. Prin excepţie, ediţia de anul acesta durează o lună şi are caracter necompetitiv.
„Teatrul Dramatic Fani Tardini a fost primul teatru din România care a organizat un festival de comedie. A fost un prilej de deschidere şi a devenit rapid una din cele mai importante manifestări teatrale, ce reunea regizorii, actorii, criticii şi dramaturgii momentului. Onorăm blazonul şi, în Anul Centenarului Marii Uniri, celebrăm a XXX-a ediţie a festivalului oferindu-i publicului un regal de comedie, o lună de teatru la Galaţi”, declară Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic “Fani Tardini” din Galaţi.
Programul Galei Naţionale a Comediei – Galaţi, 2018 include 32 dintre cele mai bune comedii, produse de teatre din Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Suceava, Tg. Mureş, Turda, dar şi din Chişinău (Rep. Moldova). Selecţionerul festivalului este Doina Papp.
Sărbătoarea comediei este completată de o suită de evenimente culturale de ţinută, precum lansări de carte, ateliere de teatru, colocvii şi conferinţe, toate susţinute de mari artişti ai teatrului.
Biletele la spectacolele Galei pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” sau direct de pe site-ul Teatrului, accesând secţiunea Bilete - http://www.fanitardini.ro/tarif-bilete/.
Gala Naţională a Comediei – Galaţi, 2018 este organizată de Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, în colaborare cu Primăria Municipiului Galaţi şi UNITER, cu sprijinul TVR şi cu susţinere din partea sponsorilor şi a presei.
Programul Festivalului
Joi, 04.10.2018, ora 19.00
Deschiderea oficială a festivalului
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
MONSTRUL NISIPURILOR de Csaba Szekely
Regia – Andi GHERGHE
Pret bilet: 25,20 lei
Vineri, 05.10.2018, ora 19.00
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
ULUITOARELE NUMERE DE SINGURĂTATE ALE LUI EDWARD GANT
de Anthony Neilson
Regia - Dragoş Alexandru MUŞOIU
Pret bilet: 25,20 lei
Sâmbătă, 06.10.2018, ora 19.00
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
O ASEMENEA IUBIRE de Pavel Kohout
Regia – Radu NICHIFOR
Pret bilet: 25,20 lei
Duminică, 07.10.2018, ora 19.00
Teatrul ʺMaria Filottiʺ Brăila
TARTUFFE de J.B.P. de Molière
Regia – Alexandru Mâzgăreanu
Pret bilet: 31,50 lei
Luni, 08.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional ʺI.L.Caragialeʺ Bucureşti
MICUL INFERN de Mircea Ştefănescu
Regia – Mircea CORNIŞTEANU
Pret bilet: 52,50 lei
Marţi, 09.10.2018, ora 19.00
Teatrul Odeon Bucureşti
SVEJK de Jaroslav Hasek
Regia – Alexandru DABIJA
Pret bilet: 52,50 lei
Miercuri, 10.10.2018, ora 19.00
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
VISĂTORUL după Ian McEwan
Spectacol-concert de Ada Milea
Pret bilet: 31,50 lei
Joi, 11.10.2018, ora 19.00
Teatrul Nottara Bucureşti
TANGO, MONSIEUR de Aldo Lo Castro
Regia – Anca Maria COLŢEANU
Pret bilet: 52,50 lei
Vineri, 12.10.2018, ora 19.00
Teatrul de Stat Constanţa
TESTOSTERON de Andrzej Saramonowicz
Regia – Traian Şoimu
Pret bilet: 18,90 lei;
Sâmbătă, 13.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional ʺMihai Eminescuʺ Chişinău
BALAMUCUL VESEL de S.T.Burke
Regia: Petru HADÂRCĂ
Pret bilet: 31,50 lei
Duminică, 14.10.2018, ora 19.00
Teatrul "L.S.Bulandra" Bucureşti
MEŞTEŞUGUL VIEŢII de Hanoch Levin
Regia – Felix Alexa
Pret bilet: 52,5 lei
Luni, 15.10.2018, ora 19.00
Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
OLD LOVE de Norm Foster
Regia – Daniel BUCUR
Pret bilet: 31,50 lei
Marţi, 16.10.2018, ora 19.00
Teatrul "Aureliu Manea" Turda, TRIX SHOW un spectacol de MIHAI GRUIA SANDU
Pret: 18.90 lei
Miercuri, 17.10.2018, ora 19.00
Teatrul Municipal Baia Mare
PLEX scenariu bazat pe texte de Eric Bogosian
Pret bilet: 18,90 lei
Joi, 18.10.2018, ora 19.00
Teatrul Mic Bucureşti
ESCU de Tudor Muşatescu
Regia – Doru ANA
Pret bilet: 52,50 lei
Vineri,19.10.2018, ora 19.00
Teatrul Ioan Slavici Arad
ORAŞUL NOSTRU după piesa lui Thornton Wilder
Regia – Cristian BAN
Pret bilet: 25,20 lei
Sâmbătă, 20.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional Tîrgu Mureş
DINTE PENTRU DINTE după Zeul carnagiului de Yasmina Reza
Regia – Cristian JUNCU
Pret: 31,50 lei
Duminică, 21.10.2018, ora 19.00
Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea
ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ de Milos Nikolic
Regia – Horaţiu MĂLĂELE
Pret bilet: 52,50 lei
Luni, 22.10.2018, ora 19.00
Teatrul Elisabeta
ÎNCĂ NU, DAR O SĂ FIE! de Ray Cooney şi John Chapman
Regia - Puiu Şerban
Preţ bilet: 52,50 lei
Marţi, 23.10.2018, ora 19.00
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
MINCINOSUL de Carlo Goldoni
Regia – Vasile NEDELCU
Pret bilet: 25,20 lei
Miercuri, 24.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional Cluj
CUTIA PANDOREI de Katalin Thuroczy
Regia – Andrei MĂJERI
Pret bilet: 31,50
Joi, 25.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional „Eugen Ionescu” Chişinău
IUBIREA LA PROŞTI de Francis Veber
Regia – Chris NEDEEA
Pret bilet: 31,50 lei
Vineri, 26.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi
GUNOIERUL de Mimi Brănescu
Un spectacol în regie colectivă
Pret bilet: 31,50 lei
Sâmbătă, 27.10.2018, ora 19.00
Teatrul „Regina Maria” Oradea
SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ de Joseph Stein, adaptare după povestirile lui Sholom Aleichem
Regia artistică: Gyorgy KORCSMAROS
Pret bilet: 31,50 lei
Duminică, 28.10.2018, ora 19.00
Teatrul Municipal Bacău
DRAGĂ ELENA SERGHEEVNA adaptare după Ludmila Razumovskaia
Regia – Mădălin HÎNCU
Pret bilet: 18,90 lei
Luni, 29.10.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
GAIŢELE de Alex. Kiriţescu
Regia: Alexandru BOUREANU
Pret bilet: 31,5
Marţi, 30.10.2018, ora 19.00
Teatrul de Nord Satu Mare
CONSILIU DE FAMILIE de Cristina Clemente
Regia – Theodor Cristian POPESCU
Pret bilet: 18,90 lei
Miercuri, 31.10.2018, ora 19.00
Teatrul de Comedie Bucureşti
BREAKING NEWS după „Ultima oră” de Mihail Sebastian
Regia – Mircea CORNIŞTEANU
Pret bilet: 52,50 lei
Joi, 01.11.2018, ora 19.00
Teatrul Matei Vişniec Suceava
DʼALE CARNAVALULUI de I.L.Caragiale
Regia – Tudor LUCANU
Pret: 18,90 lei
Vineri, 02.11.2018, ora 19.00
Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani
BOCITOARELE VESELE după W. Shakespeare
Pret bilet: 31,50 lei
Sâmbătă, 03.11.2018, ora 19.00
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara
FRAŢI de Dave Williams
Regia – Florin PIERSIC jr.
Pret bilet: 52,50 lei
Duminică, 04.11.2018, ora 18.00
ÎNCHIDEREA OFICIALĂ A GALEI NAŢIONALE A COMEDIEI
Ora 19,00
Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti
MAZL TOV scenariul şi regia – Andrei MUNTEANU
Pret bilet: 52,50 lei
Lansări de carte
Duminică, 28.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
Vlad Vasiliu
Miercuri, 31.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
George Mihăiţă
Conferinţe
Sâmbătă, 13.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
Actori basarabeni în teatrele din România – Petru Hadârcă
Sâmbătă, 20.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
Actorul în societatea contemporană – Nicu Mihoc
Sâmbătă, 27.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
Actorul între film şi teatru – Teo Corban
Ateliere de specialitate
Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, 23-24-25-26.10.2018, Sala Studio
Atelier de arta actorului – regizor Adi Iclenzan
Omagieri
Duminică, 7.10.2018, ora 11.00, Sala Studio
Cel mai longeviv actor de comedie – Gheorghe V. Gheorghe
Duminică, 4.11.2018, ora 11.00, Sala Studio
Pagini din istoria teatrului gălăţean – doctorand în istorie locală Marcel Capriş.