Salvatorii SMURD, dascăli pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început „Săptămâna Altfel” şi în unităţile de învăţământ din Galaţi. Astăzi, salvatorii SMURD le-au predat elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 22 o lecţie importantă de prim-ajutor. Fascinaţi de oamenii în uniformă, copiii s-au arătat nerăbdători să pună în aplicare pe un manechin tehnicile învăţate

Prin programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, salvatorii SMURD îşi propun să însoţească profesorii Şcolii Gimnaziale Nr. 22 într-o săptămână de predare creativă, ajutându-i în lărgirea gamei instrumentelor interactive de predare, şi să le ofere acces la experimentarea unor metode şi instrumente de completare a ofertei şcolii.

Elevii s-au arătat nerăbdători să înveţe de la echipajul SMURD principalele măsuri de urgenţă care se aplică înainte de intervenţia cadrelor medicale.

„Am învăţat cum pot ajuta un om dacă este în pericol, până vin ajutoarele”, ne-a spus cu entuziasm un elev de clasa a şasea.

„Cursul acesta este ca o continuare a unui curs de prim-ajutor şi a unui parteneriat între UPU-SMURD Galaţi şi Şcoala Nr. 22, care s-a numit <Primul ajutor, primul pas către viaţă>. În prima parte a cursului au fost învăţaţi profesorii cum să acorde primul ajutor, cum să reacţioneze în caz de seism sau incendiu. Astăzi îi învăţăm pe cei mici aceleaşi lucruri, trebuie să vorbim aceeaşi limbă”, a declarat Horaţiu Caracaş, asistent coordonator pe elicopterul SMURD, Galaţi.

image

„Acest curs ne ajută şi pe noi. De exemplu, în ţările mai dezvoltate, copiii sunt învăţaţi tehnici de prim-ajutor încă de la grădiniţă”, a subliniat doctorul Marius Dănuţ Radu, medic rezident UPU-SMURD, Galaţi.

La rândul lor, cadrele didactice au fost instruite pe linia acordării primului ajutor în situaţii de urgenţă. 

„Noi, profesorii, am făcut acest curs în urmă cu o lună. Ni s-a părut foarte interesant şi foarte util, drept pentru care am invitat echipajul SMURD şi pentru copii, ca să afle ABC-ul. Oricând se poate întâmpla ceva în jurul nostru şi e foarte bine să ştim cum să îi ajutăm, cum să ne facem utili”, a declarat prof. Elena Grigoriu, Şcoala Gimnazială Nr. 22, Galaţi.

image

De asemenea, salvatorii SMURD le-au explicat copiilor cum trebuie să procedeze în cazul producerii unui seism, aşa încât să nu fie luaţi prin surprindere.
Micuţii au promis că vor transmite informaţia în cadrul familiei pentru a se acţiona coordonat şi prompt în cazul diverselor situaţii de urgenţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite