VIDEO Publicistul Dan Nichita şi o nouă Vrancea „altfel“, pe diagonală

”Vrancea pe diagonală” nu reprezintă orice fel de carte. ”Vrancea pe diagonală” reprezintă o radiografie subiectivă a vieţii politico-sociale, nu neapărat prin ochii scriitorului sau a cetăţeanului, ci mai ales din postura unui fost ”jucător” pe scena politică, actual analist juridic, cu ochii critici de matematician şi ”despicător de fire” la rece, absolut fără sentimentul vinovăţiei că ar putea jigni pe cineva.

Pentru că de fapt nu jigneşte, ci doar relatează cu argumente.

„Construim o lume nouă, nu vouă!”

„Vrancea  pe diagonală” este al doilea volum scris de Dan Nichita, ce a fost lansat pe 14 noiembrie 2015, la Focşani, în prezenţa tuturor prietenilor şi iubitorilor de adevăr şi de ”altfel”, dintr-o Vrance dominată de ipocrizie şi falsitate la orice colţ. Poate că nu numai Vrancea, dar în multe cotloane ale ţării şi ale lumii putem găsi oricând, fie un ”lustruitor de pantofi”, fie o mitralieră ce se descarcă în suflete nevinovate.

Dan Nichita este un fost deputat PNŢCD de Vrancea în mandatul 1996-2000, s-a retras din politică, este absolvent de matematică şi drept internaţional, iar în prezent este avocat şi publicist. Scrie pe blogul ”Vrancea Altfel”, iar în anul 2014 a publicat primul volum de texte cu acelaşi titlu: Vrancea Altfel, pentru că susţine oamenii altfel şi o lume altfel decât cea care se simte în Vrancea în mod obişnuit.

Autorul, vădit copleşit nu numai de emoţiile lansării, dar mai ales de ultimele evenimente tragice din ţară şi de la Paris, mărturiseşte că a fost nevoit să reducă discursul la câteva lămuriri asupra cărţii şi câteva mulţumiri oamenilor care i-au fost alături în acest demers.

În cel de-al doilea volum al său, Dan Nichita abordează într-un nou ”altfel”, pe diagonală, cu un stil literar aparte, toată viaţa postdecembristă din Vrancea, cu oamenii ei, cu dogmele şi odele alese.

După cum bine menţionează prof. Valeriu Anghel, în prefaţa cărţii ”de la primele pagini şi până la ultimele n-a făcut însă altceva decât să proiecteze pe cerul Vrancei un uriaş ”Quo vadis?”, un ameţitor ”încotro?”, ca o reverberaţie în timp a arderii Romei şi pedepsirii creştinilor de împăratul Nero (...) Vrancea începe să trăiască sub semnul unei lozinci pe care Dan Nichita o consemnază cu amărăciune: ”Construim o lume nouă, nu vouă!”

Într-o lume dominată de valori false, de teroare si atacuri de orice natură, de jocuri de culise şi jocuri ale ”foamei” pe care nu oricine le înţelege, nu oricine le poate juca sau câştiga, unii tac, alţii strigă, o altă parte rămâne indiferentă la lacrimi şi durere, iar pentru cei care am rămas viaţa trebuie să meargă mai departe. O parte dintre cei care strigă, scriu!

„Nu poţi schimba singur lumea”, dar poţi fi un element al schimbării

E foarte bine că există curajoşi care spun lucrurilor pe nume, că există câţiva membri ai unei societăţi civile timide, dar ei, acei câţiva, ”nu pot schimba lumea singuri”, aşa cum bine spunea, ieri, doamna Aurora Liiceanu, invitat special la lansarea cărţii.

”În acest hăţiş, acest stufăriş al Vrancei grobiene, eul social trebuie să existe”.. ”un singur om poate să schimbe, dar nu foarte mult” şi cred că suntem cu toţii de acord că ”clasa politică este imposibil de suportat”, adaugă psihologul Aurora Liiceanu.

Toţi ştim pilda lui moş Ion Roată ori deviza ”celor trei muşchetari”, dar oare câte lumânări să mai aprindem pentru o reală consideraţie şi un stat drept pe care-l merităm?

Vrâncenii, născuţi sau pripăşiţi pe aceste meleaguri, trebuie să înţeleagă adevărul şi să nu se mai lase amăgiţi de promisiuni sau platforme măreţe fără fundaţie. Tinerii de acum trebuie să fie pregătiţi pentru o lume nouă, dar pe care tot ei şi-o vor construi aşa cum le va plăcea. Rămâne de văzut dacă pe aceleaşi minciuni de până acum sau pe baze reale şi ierarhii ale valorilor.

Din punctul meu de vedere, cel mai de preţ sentiment este cel al libertăţii. Libertatea de a trăi într-o lume liberă, dar disciplinată, cu reguli de bun simţ, cu libertatea de te plimba şi de a comunica fără teama ca ţi-e viaţa în pericol. Sigur, exceptând calamităţile naturale, nimeni nu are dreptul la viaţa altcuiva în afară de Dumnezeul destinului.  Şi de ce, totuşi, unii trăiesc doar cu scopul de a suprima conştiinţe?

Victimele cad, aproape mereu, în războaiele altora. Atâta tristeţe se adună în acest joc al puterilor, pentru putere, pentru control sau, mai rău, fanatic în numele unei religii, încât stai şi te gândeşti dacă nu ar mai fi mai bine ca o nouă dimensiune să se arate celor care încă mai cred într-o lume pură, ideală, o lume a iubirii, a disciplinei neimpuse, a meritocraţiei reale şi nu a tehnocraţiei false, a lumii în care singura politică este fericirea.

Acel drept la fericire despre care domnia sa, Varujan Vosganian, la lansarea volumului ”Jocul celor 100 de frunze şi alte povestiri”, spunea că nu există menţionat în nicio Constituţie a vreunui stat, în afară de cel al S.U.A., pentru că, de fapt, acest drept ţi-l iei singur. Evident, dacă ai cu ce şi de unde, adaug eu.

Felicitări autorului pentru carte şi, totodată, îi mulţumesc pentru autograf. Vă invit pe toţi să citiţi cartea pentru a înţelege mult mai bine de ce Vrancea reprezintă ,în multe privinţe, un spaţiu ”special”, cu oameni speciali” organizaţi în comunităţi precum unităţile fizico-geografice, dispuse altimetric, de la cele mai joase la cele mai înalte, fix pe diagonală pozând într-o ”Românie mai mică şi integrată în jocul european.