Sfârşitul cumplit al preotului din Focşani asasinat în biserică de un dezaxat religios, din „ordinul Domnului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul Tudor Marin, de la Biserica din Piaţa Unirii a municipiului Focşani, a fost înjunghiat mortal în iunie 2012, în locaşul de cult unde slujea. Criminalul a fost prins după 12 ore.

În urmă cu patru ani, pe 16 iunie 2012, o crimă comisă în centrul oraşului avea să şocheze întreaga comunitate focşăneană şi nu numai. Preotul Tudor Marin, de la Biserica „Sf. Ioan” din Piaţa Unirii, a fost înjunghiat mortal, chiar în biserica unde slujea de ani de zile, Criminalul,  un bolnav de schizofrenie, pe nume Florentin Puşcoiu, în vârstă de 30 de ani.

În acea dimineaţă era o zi călduroasă de sâmbătă, iar preotul Marin, conform obiceiului său, venise la biserică să se întâlnească cu enoriaşii.

Potrivit singurului martor care se afla în lăcaşul de cult, părintele Marin se pregătea să plece acasă când un bărbat îmbrăcat în negru a intrat în biserică şi i-a cerut să-i explice anumite pasaje din Biblie. Ucigaşul l-a lovit apoi pe preot cu pumnul în cap şi i-a aplicat lovitura mortală cu cuţitul în inimă.

image

„Nici nu am văzut bine ce s-a întâmplat. Am crezut că a furat, pentru că individul a fugit şi atunci am strigat «hoţii!». Părintele a avut puterea să ajungă până la uşă, apoi a căzut", a povestit martorul, în fapt femeia care avea grijă de locaşul de cult din centrul oraşului.

Versete din Biblie la locaul faptei

La locul faptei a fost găsit unul dintre versetele din Biblie pe care criminalul l-a adus pentru a-i fi explicat de către preot, în care scrie "propovăduitorul îmbrăcat în blană de oaie trebuie pedepsit"
Medicii chemaţi de urgenţă la faţa locului l-au resuscitat în jur de 50 de minute pe preot, însă nu l-am mai putut salva.

image

Soţia preotului Tudor Marin a avut nevoie de îngrijiri medicale când a aflat ce s-a întâmplat, iar cei doi copii ai soţilor Marin, o fată şi un băiat au venit să-şi plângă părintele.

Cunoscutul lider de sindicat de la Bucureşti, Vasile Marica, căsătorit cu fata preotului Marin, a venit de urgenţă la locul tragediei.

„Sunt în stare de şoc. Socrul meu a fost un om minunat. Mi-am pus toată familia sub pază. Vreau să ştiu cine a făcut asta. Nu cred că a avut vreodată vreun conflict cu cineva", spunea atunci Vasile Marica.

image

Se uita la televizor la ştirile despre crimă

După 12 ore de căutări, principalul suspect, Florentin Puşcoiu, a fost găsit în apartamentul său din Focşani, unde urmărea la televizor ştirile despre crima pe care a comis-o.

image

Puşcoiu a fost ridicat de la el de acasă, dintr-un apartament aflat în Carierul Sud, fără să opună rezistenţă. El şi-a recunoscut fapta. Când a fost scos din apartament, Florentin Puşcoiu a spus următoarele cuvinte: „A fost ordinul Domnului! Nu-mi pare rău ce s-a întâmplat".

Anchetatorii au precizat că tânărul a fost renegat de familie, după ce, cu ceva timp în urmă se întorsese  din Italia,  iar comportamentul său a devenit foarte ciudat.

„În ultimele luni, cât a fost plecat în Italia, comportamentul său s-a schimbat foarte mult. Şi-a făcut rost de cărţi de religie şi nu a găsit răspunsuri în aceste cărţi la întrebările care-l frământau, iar când a mers la biserică nu a primit explicaţiile pe care le dorea şi l-a lovit pe preot de două ori, o dată în cap şi apoi cu cuţitul în inimă", au spus anchetatorii.

De patru ani internat la psihiatrie

Florentin Puşcoiu lucrase ca şofer profesionist la mai multe societăţi din Focşani. Cu jumătate de an înainte de crimă a mai fost cercetat pentru deţinere de cuţit în localuri publice, dar nu a apucat să fie audiat pentru că a plecat în Italia.

Puşcoiu a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice în urma căreia a fost depistat cu schizofrenie.
Prin urmare, acesta nu răspunde penal pentru fapta sa şi a fost scos de sub urmărire penală, fiind internat iniţial la secţia de Psihiatrie a Spitalului Focşani şi transferat la Spitalul de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă “Pădureni - Grajduri”, din judeţul Iaşi, unde se află şi în prezent.

image

Preotul Tudor Marin a fost înmormântat lângă biserica pe care a slujit-o cu credinţă peste două decenii, la funeralii fiind prezenţi mii de oameni. Capii bisericii ortodoxe au spus că jertfa sa a fost una de martir.

"Este considerat martir pentru modul în care a plecat dintre cei vii. Noi, când suntem în biserică şi purtăm hainele preoţeşti, trebuie să ne comportăm într-un anumit fel: nu putem riposta sau lovi".

image

În memoria preotului, familia sa a ridicat la mormântul aflat în proximitatea bisericii un monument funerar.

Pe piatra de mormânt a fost scris un citat memorabil aparţinând stareţului Ambrozie de la Optina: "Cea mai scurtă cale către Hristos este de a purta povara celuilalt”.

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite