Ameninţările la adresa României din partea unor capete înfierbântate, militare şi civile din Rusia, în urma instalării sistemului antirachetă de la Deveselu, pun în gardă Statele Unite ale Americii, principalul nostru aliat strategic politico-militar, însă nu şi pe mărunţii noştri lideri de partid care, din 1990 încoace, au neglijat înzestrarea Armatei Române, pentru descurajarea „vulturilor” cu ochii aţintiţi asupra acestui teritoriu, încât  să mediteze înainte de a ne transmite declaraţii belicoase, ei având de atins interesele lor de partid şi personale.

Turcia lui Erdogan  joacă în prezent cartea apropierii de Rusia şi a ameninţării cu ieşirea ei din NATO (fiind principalul pilon militar al organizaţiei în Europa de sud-est şi în Orientul Mijlociu), creând premisele ca Marea Neagră să devină eminamente un „lac rusesc şi turcesc” (în coproprietate), dar politicienii noştri privesc cu detaşarea naivului care crede că focul nu a ajuns şi în curtea lui.

Nici nu-i de mirare! Ni(micul) Titulescu (vorbesc de Victor Ponta, necoptul politician care creşte în sondajele de opinie făcute din aluatul dospit de sociologul Marius Pieleanu cum creşteau pe vremuri berbecuţii puşi la îngrăşat pentru exportul în ţările arabe), are numai cuvinte de laudă-susţinere la adresa noului Suleyman de la Stambul. Citiţi aici cugetarea fostului nostru prim-ministru după tentativa loviturii de stat  împotriva amicului său Erdogan: „oamenii simpli şi-au salvat ţara de la dictatură”. Se vede treaba că simpatizantul lui Che Guevarra nu înţelege nimic din moştenirea politică a întemeietorului statului modern turc, Kemal Ataturk, tocmai opusul politic al noului Sultan.

Şi apropo de coproprietate. Acest cuvânt cu înţelesuri semantice clare a stârnit o puternică polemică între liderul PSD Liviu Dragnea et. acelaşi Ponta copil obraznic de cartier, pe de o parte, şi premierul Dacian Cioloş, pe de altă parte, dispută legată de nedreapta impozitare a proprietăţilor imobiliare deţinute în comun de veteranii de război şi soţiile supravieţuitoare ale acestora.

Am citit şi ascultat cam tot ce s-a scris/vorbit despre subiectul în cauză şi am ajuns la singura concluzie posibilă: cei doi lideri socialişti români (că democraţi nu prea pot să fie atâta vreme când sunt şi penali) au insomnii nu de grija veteranilor, văduvelor de război şi de veterani de război , ameninţând executivul cu moţiunea de cenzură, ci din motive politicianiste. Să-i mai bage cineva în seamă pe canicula asta insuportabilă, după ce s-au întors de pe malurile Bosforului  sau de prin Brazilia. Că, luând contact cu pământul ţărişoarei lor, neicuşorule, au ajuns să se îngrijoreze că prea mult se vorbeşte de tehnocraţi şi ei – ca şi micimea liberală gorghisto-blagisto-tăricenistă  – nu sunt pe nicăieri în discursul şi imaginarul public.

Cât priveşte subiectul disputei Dragnea+Ponta vs Cioloş, dreptatea este de partea actualului premier. Aşa cum am mai scris şi altă dată, Codul fiscal pritocit de PSD (nu de Parlament, cum a încercat un politruc pesedist să-i ia apărarea fostului premier, pentru „scăpări”!) nu a slăbit nici pe de parte presiunea impozitării asupra a tot ce mişcă în ţara asta, de la persoana fizică la cea juridică, ci a introdus în actul normativ cu pricina numeroase alte  „şopârle”. Formulările juridice (de factură cameleonică) folosite la redactarea Codului fiscal pontist nu sunt altceva decât noi biruri (mascate) puse în cârca unui popor pe care guvernanţii îl călăresc şi sărăcesc continuu, de 26 de ani. A se vedea numai noua dimensiune a impozitelor şi taxelor locale din 2016 pe locuinţe, terenuri şi construcţii cu diverse alte destinaţii.

Mărunţii oameni politici români polemizează între ei pe subiecte care cred că pot atrage susţinerea unor categorii sociale (veterani, pensionari) – îndreptăţiţi să-şi primească drepturile câştigate –, însă marile teme ale societăţii româneşti, de politică internă şi externă, sunt altele. Acestea sunt presante, capitale pentru existenţa acestui popor nefericit. El nu are cunoştinţă despre vreun proiect de ţară care să o scoată din marasm; el nu ştie încotro îl îndrumă conducătorii lui (parlament, guvern, justiţie, preşedinţie, partide politice – mai ales).
România nu mai are demult industrie, dar mărunţii lideri politici nu fac parte din clasa muncitoare, ci din suprastructura statului şi au agenda lor proprie.

Agricultura noastră nu depăşeşte stadiul subzistenţei, dar pentru partidele noastre paralitice ţăranul român e frecventabil doar în campaniile electorale pentru alegerile locale şi parlamentare. Mai interesează pe cineva din clasa politică şi din puterile în stat că vreo 2 (două) milioane de hectare de teren agricol se află deja în proprietatea străinilor după numai 9 ani de la aderarea la Uniunea Europeană?

Trei sferturi din ţară – Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova - sunt bântuite de secetă, ca în anii ’46 şi ’47 ai secolului trecut, dar politicienii noştri cred că ţăranul nostru va supravieţui ca şi atunci. Că se descurcă el. Aici fac o paranteză: în anul 1901, în spaţiul românesc a fost o secetă cruntă, că nici vitele nu aveau de mâncare, semnal de alarmă care i-a făcut pe bărbaţii noştri de stat care conduceau atunci Ţara să importe furaje din Imperiul Habsburgic!

România înregistrează o statistică demografică îngrijorătoare, însă clasa noastră politică s-a ocupat de pensiile ei speciale, de majorarea substanţială a propriilor indemnizaţii  şi de alte avantaje materiale, nicidecum de încurajarea financiară a natalităţii sau de crearea locurilor de muncă în ţară pentru întoarcerea acasă a milioanelor de familii tinere care îşi câştigă pâinea prin lumea largă.

Absorbţia fondurilor europene este lăsată numai în sarcina executivului (tehnocraţii să-şi rupă gâtul, dacă au vrut puterea!), însă toate analizele arată că „buba” este la nivelul administraţiei locale unde avem primari şi specialişti slab instruiţi şi neinteresaţi de pregătirea unor proiecte de investiţii eligibile. În esenţă, partidele politice se întrec în a avea cât mai mulţi primari şi consilieri judeţeni şi locali, punând pe primul loc cantitatea în locul calităţii.

Învăţământul şi Sănătatea sunt două sisteme sociale care pot face diferenţa între o naţiune civilizată şi una înapoiată, dar politicienii noştri mărunţi, vizibili doar când îşi arată lăcomia fără limite, fac dovada unor rătăciţi prin istorie. Ei nu ştiu cum se naşte şi cum creşte o naţiune.

În privinţa politicii externe, am un punct de vedere personal: deşi suntem stat membru NATO şi avem un parteneriat strategic cu SUA, cea mai puternică forţă militară a tuturor timpurilor, ţara noastră este supusă celor mai directe şi îngrijorătoare ameninţări din 1968 încoace. Ceea ce i se pregătea României în decembrie 1989 ne arată că marile puteri au agenda lor proprie şi nu forţează nota confruntărilor militare de dragul unui aliat oarecare, oricât de ascultător ar fi acesta. Ce s-a întâmplat cu anexarea Crimeii mă scuteşte să apelez la alte argumente. Care va fi viitorul Uniunii Europene şi al NATO, cel puţin în flancul sudic, mă îngrijorează şi mai mult. Mărunţii oameni politici români nu au astfel de temeri.

Ce blestem o fi, oare, pe acest popor blând, bun, harnic şi ospitalier, că din rândurile sale au apărut adevăraţi oameni politici şi bărbaţi de stat atât de rar în istorie?