Mărinimie de primar social-democrat în prag de alegeri: biciclete pentru toţi copiii din sat, cu bani din bugetul local
0Primăria a cumpărat 180 de biciclete, dar şi alte daruri, pentru care s-au cheltuit de la bugetul local suma de 90.000 de lei.
Ziua de 1 iunie 2016 va rămâne întipărită în mintea a 180 de copii din comuna vrânceană Slobozia Ciorăşti ca fiiind ziua în care au primit acasă cadouri la care nici nu visau.
Iar autorii gestului substanţial nu au fost părinţii, aşa cum sunt probabil învăţaţi, ci Primăria, care a cumpărat 180 de biciclete pentru copiii cu vârste între 3 şi 14 ani.
Elena Gîrneaţă, primăriţa comunei (PSD), spune că s-a bucurat la fel de mult ca şi copiii pentru că a putut să facă un astfel de gest, chiar dacă acesta poate fi interpretat din punct de vedere electoral. Edilul candidează pentru un nou mandat.
"M-am bucurat sufleteşte enorm. De trei ani facem cadouri copiilor, anul trecut le-am cumpărat jocuri, iar acum biciclete. Până acum nu aveam asfalt în comună, dar acum am toate străzile asfaltate, iar copii pot profita să meargă pe bicicletă, să facă sport, care înseamnă sănătate. În copilăria mea, mă băteam cu sora mea care să prindă bicicleta şi sunt fericită că am făcut acest gest", ne-a spus Elena Gîrneaţă.
Pentru biciclete, dar şi pentru dulciuri şi alte cadouri făcute copiilor de ziua lor primăria a cheltuit de la bugetul local suma de 90.000 de lei.