FOTO VIDEO Vrâncenii care au vizitat Muntenegru au făcut cunoştinţă cu drumurile periculoase din această ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de locurile frumoase pe care le-au întâlnit acolo, turiştii confirmă că drumurile sunt extrem înguste şi periculoase.

Profesoarele Lenormanda Florenţiu şi Gabriela Obodariu se numără printre locuitorii din Vrancea care au vizitat în scop de turism Muntenegru.

Cele două doamne spun că au traversat în urmă cu doi ani şoseaua  unde s-a petrecut tragicul accident de aseară soldat cu numeroşi morţi şi răniţi români şi nu s-au simţit foarte confortabil în serpentinele din Muntenegru.

”Drumurile sunt relativ bune, dar sunt încurcate. Trebuie adaptată viteza la condiţiile de drum. E periculos, pentru că se merge mult pe lângă prăpastie, dar dacă eşti atent poţi să mergi în condiţii foarte bune. Mă mir că s-a întâmplat aşa ceva, pentru că acolo sunt nişte reguli foarte dure, îţi iau maşina sau te bagă la închisoare dacă depăşeşti viteza. Sunt impresionată de ceea ce s-a întâmplat”, a precizat Lenormanda Florenţiu.  „Drumul acesta care a apărut la ştiri l-am făcut acum doi ani. Frumos, dar greu…”, a scris Gabriela Obodariu pe pagina sa de Facebook.

18 români au murit într-un cumplit accident, petrecut duminică după-amiază pe un pod din Muntenegru. Alte 29 de persoane sunt rănite.  Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie.

O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat ministrul Mircea Duşa.

Mai puteţi citi:

Mătuşa unei femei rănite în accidentul din Muntenegru a aflat de la jurnalişti, după aproape 24 de ore, despre tragedie

Elena Dan, cumnata secretarului judeţului Vrancea, a fost rănită în accidentul din Muntenegru

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite