Destinul trist al singurului fotograf care a imortalizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Unde se află acum aparatul său cu burduf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samoilă Mârza
Samoilă Mârza

Despre fotograful Samoil Mârza se ştie că pe 1 Decembrie 1919, la Alba Iulia, a imortalizat cinci imagini unice de la Marea Adunare, care se află în arhivele Muzeului Unirii.

Samoilă Mârza este singurul român care a imortalizat pe 1 Decembrie 1918 Marea Unire a Transilvaniei cu România. Pentru acest eveniment, Consiliul Naţional Român îl angajase pe fotograful Artur Bach, din Alba Iulia, dar se pare că acesta nu a agreat acel eveniment, astfel că salvarea a venit de la tânărul patriot român.

Până să ajungă la Alba Iulia, trebuie spus despre Samoilă Mârza că s-a născut în anul 1886, în satul Galţiu.

După finalizarea studiilor liceale, părinţii săi l-au trimis la Sibiu, ca ucenic al unui fotograf cunoscut, unde învaţă tainele fotografiei. De altfel, aparatul fotografic cu care a intrat în istorie a fost cumpărat de părinţii săi, cu mari sacrificii.

În 1914, Mârza a fost recrutat la începutul Primului Război Mondial în armata austro-ungară şi trimis pe front în Galiţia. În 1916, odată cu intrarea României în război, a fost trimis pe frontul din Italia, unde a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei.

samoila marza

Sfârşitul războiului l-a prins în Italia, iar în urma acţiunii de retragere a militarilor români, organizată de Consiliul Naţional Român Central, ajunge la Viena.  Mârza a reuşit să ajungă acasă cu patru zile înainte de desfăşurarea Marii Adunări Naţionale. De acolo a plecat în dimineaţa zilei de 1 decembrie către Alba Iulia, nu înainte însă de a executa trei fotografii cu consătenii săi, rămase la rândul lor celebre în istorie.

samoila marza

“Împreună cu delegaţia satului, duminică dimineaţa pleacă pe jos la Alba Iulia, însoţit de bicicletă, pe care ducea aparatul fotografic, trepiedul şi geanta cu clişeele pe sticlă. La Alba Iulia au ajuns pe platoul din apropierea cetăţii pe la orele 11.00. În jurul orei 12.00, Comitetul Naţional Român aduce la cunoştinţa celor peste 100.000 de participanţi, hotărârile Unirii. În acest timp, Samoilă Mârza imortalizează pe clişee fotografice discursul unor delegaţi de la tribuna oficială şi scene cu poporul participant la Marea adunare Naţională de la Alba Iulia care consfinţeşte Unirea Transilvaniei cu România”, scrie nepotul său, Aurel Sîntimbrean, în cartea pe care i-a dedicat-o.

samoila marza

Despre fotograful Samoil Mârza se ştie că pe 1 Decembrie 1918,  la Alba Iulia, a imortalizat cinci imagini unice de la Marea Adunare, care se află în arhivele Muzeului Unirii. Este vorba despre discursurile episcopilor Miron Cristea şi Iuliu Hossu, dar şi scene cu poporul participant în număr mare la eveniment.

Din păcate, tânărul fotograf nu a avut şi permisiunea de a imortaliza imagini din cazinoul ofiţerilor, azi Sala Unirii de la Alba Iulia, unde s-au desfăşurat lucrările Marii Adunări Naţionale. Fotografiile au fost puse la dispoziţia statului, fără nici un fel de pretenţii financiare.

samoila marza

După Marea Unire de la 1918, Samoilă Mârza şi-a continuat activitate fotografică participând şi la alte evenimente importante din istoria poporului român din perioada interbelică, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 - manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.Dar activitatea sa nu s-a limitat numai la importantele serbări naţionale.

“Era profesionist. Cu bicicleta şi aparatura fotografică călătorea este tot.  Fotografia personalităţi de seamă, familii de ţărani în costume naţionale, copii, elevi, fete şi băieţi, plecarea tinerilor în armată, nunţi, botezuri, înmormântări, portrete. În multe case din Alba Iulia şi din judeţul Alba se putea găsi o fotografie făcută de el. A executat lucrări fotografice şi la comanda unor instituţii ale statului sau particulare, precum Prefectura judeţului şi Primăria Oraşului Alba Iulia”, mai spune unchiul său, Aurel Sîntimbrean.

Impresionat este faptul că a folosit acelaşi aparat foto vreme de jumătate de secol, până când Muzeul Unirii i l-a achiziţionat. Astăzi, acesta face parte din colecţia expoziţională a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, fiind expus la loc de cinste în Sala Unirii.

samoila marza

“Cu banii primiţi de la Muzeu şi-a cumpărat un aparat fotografic modern care voia să imortalizeze semicentenarul Unirii, lucru care nu s-a mai întâmplat. Semicentenarul Unirii Transilvaniei cu România a fost sărbătorit joi, 28 noiembrie 1968, la Alba Iulia, cu participarea lui Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, primul ministru şi alţi conducători ai statului. Samoilă Mârza, bolnav, slăbit, nu mai ajunge să-şi îndeplinească visul, fotografierea semicentenarului Unirii. Se stinge din viaţă la 19 decembrie 1967. A fost înmormântat în cimitirul municipal Marieri I., nu departe de capelă, pe aleea principală”, mai scrie nepotul său.

Acesta mărturiseşte că Samoilă Mârza a fost un om modest şi cuviincios şi s-a mulţumit cu puţinul câştigat din fotografie. Toată averea sa a fost aparatul de fotografiat, de pe urma căruia nu a avut mari câştiguri. Samoilă Mârza a trăit singur,  cu multe lipsuri, uitat de cei mulţi.

“Ajunsese rău din punct de vedere material, odată cu decăderea meseriei de fotograf. Din furnizor al curţii regale, după ce înainte a avut aceeaşi calitate ca fotograf al curţii imperiale din Viena, a ajuns să-şi caute el clienţii pentru fotografiat. Cât a mai fost în putere se ducea să mai fotografieze nunţile, botezurile şi înmormântările din satele cele mai îndepărtate ale judeţului. Când n-a mai putut, s-a resemnat în sărăcia lui, se împăcase cu soarta, era blând, trăind în apropierea lui Dumnezeu. Din ce-i mai rămăsese alcătuise albume de fotografii ale Unirii, pe care le-a dăruit multor oameni politici, ultimul lui Nicolae Ceauşescu atunci când a fost la Alba-Iulia. Se pare că unii i-au mulţumit, ultimul nu a schiţat un gest de acest fel, dar la faptul că acest om are sau nu ce mânca nu s-a gândit niciunul“, scrie şi Ion Gavrilă Ogoranu în cartea „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc“.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite