Toamna dezastrului la bacalaureat. Doar 15,61% dintre candidaţi au promovat examenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Dolj dintre cei 2.588 de candidaţi care s-au înscris la examen de bacalaureat, însă doar 404 au reuşit să promoveze.

La Liceul „Ing. Aurelian Ionete“ din Malu Mare, Liceul „Aurelian Ianculescu“ din Cârcea şi Liceul „Beethoven“, din Craiova, niciun elev nu a promovat examenul. Majoritatea tinerilor care au picat bacalaureatul au declarat că vor depune contestaţie. “Am obţinut media generală 5.50. O să depun contestaţie şi poate o să reuşesc să promovez. A fost un examen greu, însă am reuşit să rezolv majoritatea subiectelor pe care le-am avut“, a spus un elev.

Dosar la un liceu 

Informaticianul de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova, este cercetat pentru desigilarea ilegală a unei săli din centrul de examen. Bărbatul era membru al comisiei, iar oamenii legii au ridicat un calculator.„În această săptămână vor fi audiaţi şi martorii, să vedem dacă a intrat legal sau ilegal în sală, dacă a încercat sau nu să fraudeze bacalaureatul“, a declarat  Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. 

Din cei 404 elevi care au promovat examenul de bacalaureat, doar doi liceeni au obţinut medii peste 9. 

La examenul din vară s-au înscris doar 6.811 elevi, însă s-au prezentat la Bac 6.210. Conform statisticilor au fost respinşi 3.266 de absolvenţi de liceu. Rata de promovabilitate dupa afişarea rezultatelor finale a fost de 48,24%. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite