Video VIDEO Gestul extrem al unui elev de 12 ani. A venit la şcoală mai devreme, s-a dus glonţ la geam şi s-a aruncat de la etaj
0Anchetatorii încearcă acum să refacă firul ultimelor zile ale băiatului de 12 ani care a vrut să se sinucidă în dimineaţa de marţi, 21 ianuarie, aruncându-se de la etajul şcolii sale.
În dimineaţa de marţi, 21 ianuarie, un elev de 12 ani de la cursul gimnazial al Liceului „George Călinescu“ din Constanţa a venit la şcoală mai devreme cu jumătate de oră şi s-a dus direct la ultimul etaj. Clasa lui, a VI-a, are sală la etajul 1, dar băiatul a urcat un etaj mai sus.
Cursurile încep la ora 8, dar elevul a venit la ora 7.40. S-a dus glonţ la un geam de pe holul principal, un geam de care ştia că poate fi deschis (unora le lipsesc mânerele, tuturor de la etajele 1 şi 2 le lipsesc gratiile), şi s-a aruncat. Geamul dădea spre curtea mare a liceului, iar băiatul a căzut, în văzul altor copii.
GALERIE FOTO DE LA LICEUL GEORGE CĂLINESCU
Ambulanţa a dus elevul de urgenţă la spital. Deşi a aterizat pe asfalt, el a supravieţuit căderii de la aşa înălţime, pe un teren extrem de dur. Are multiple traumatisme şi va rămâne cu sechele, pentru că un asemenea accident are urmări greu de îndurat.
Din relatările colegilor cu care a stat de vorbă în ultimele zile, reiese că băiatul ar fi spus că vrea să se omoare. Ba chiar a menţionat, în ajunul tentativei de suicid, că prietenii n-or să-l mai vadă.
La vârsta furtunilor emoţionale, vorbele au fost considerate ca fiind spuse la supărare, sau mânie, sau deprimare.
„La clasă era un copil activ, nu dădea semne că are probleme. Nu avea note mici, nu ştim să aibă probleme în familie. Nu ştim ce s-a putut întâmpla…“, a declarat pentru „Adevărul“ prof. Daniela Dicianu, directoarea „Liceului Călinescu“.
Copilul se număra printre elevii săi la ora de biologie şi nu atrăgea atenţia printr-un comportament diferit.
O cauză, exprimată sau nu, există însă pentru toate. Pentru un asemenea gest, declanşatorul poate fi orice: o ceartă cu prietenii, neînţelegeri cu colegii, batjocura suferită pe vreun teren de joacă, real sau virtual, teroarea vreunui adult sau coleg, tensiuni în familie, note mai mici, depăşirea capacităţii de învăţare la materii grele sau prost predate, persecuţia, dorinţa de răzbunare, dorinţa de pedepsire, suferinţe ascunse, influenţe negative, atragerea într-o spirală nefastă, teribilism.
„Nici nu ştii cum să te porţi, ce să spui... La vârsta aceasta, pentru ei, orice gest sau cuvânt poate avea efecte neaşteptate“, mărturiseşte directoarea Daniela Dicianu, vizibil tulburată. Un astfel de accident, petrecut chiar în şcoală, bulversează orice profesor, oricât de experimentat.
Colegii băiatului au fost strânşi în clasă de diriginta lor, care a stat de vorbă cu ei înaintea poliţiştilor, alături de psihologul şcolar. Toţi vor avea nevoie de consiliere, pentru că unul dintre ai lor a fost atât de deznădăjduit încât nu a mai vrut ajutorul nimănui.
Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Constanţa desfăşoară anchete în acest caz care spune atât de multe despre starea unui copil la o vârstă încă fragedă.
„Din datele pe care le avem până în prezent nu s-au înregistrat probleme de acest gen - la învăţătură sau cu colegii. Cu toate acestea, aşteptăm concluziile anchetei interne“, a declarat prof. Marinela Mrejeru, purtător de cuvânt ISJ Constanţa.
Într-un târziu, la ora 20.00, ISJ Constanţa a transmis:
„Inspectorul şcolar general şi alţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa s-au deplasat astăzi la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa, solicitând informaţii cu privire la incidentul din această unitate de învăţământ.
S-au purtat discuţii cu directorul, cu directorul adjunct al unităţii de învăţământ, cu dirigintele clasei şi cu doamna consilier şcolar, s-au vizualizat înregistrările video.
S-a constituit o comisie de verificare a IŞJ, ancheta se află în curs de desfăşurare. În paralel, există anchete în derulare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. În permanenţă, s-a ţinut legătura cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, pentru a se cunoaşte starea de sănătate a minorului.
Printre recomandările iniţiale, se numără asigurarea sistemului de închidere a ferestrelor, cu scopul de a optimiza siguranţa elevilor, consilierea individuală şi de grup a elevilor, consilierea părinţilor.
Vom reveni cu detalii în momentul în care anchetele se vor finaliza şi vom avea datele concludente cu privire la acest caz.“
Pe aceeaşi temă:
Sinuciderea unui alt elev. Manifestul unui psiholog