Sistemul de irigaţii, un colos distrus rapid după Revoluţie. Au mai rămas în urmă buruieni şi ruine
0În anul 1990 Dobrogea era una dintre zonele campioane la terenuri irigate. Nu mai puţin de 580.000 de hectare erau udate printr-un sistem bine pus la punct de canale şi conducte. Staţiile de pompare a apei se vedeau la tot locul, iar bazinele era în permanenţă pline cu apă. După 26 de ani, tabloul este sumbru: staţii distruse, canale în care creşte iarba şi doar 4.500 de hectare irigate în toată Dobrogea.
Cu un relief variat, judeţul Constanţa nu este deloc unul foarte simplu de irigat. Diferenţele de nivel impun ca numeroase staţii de pompare şi repompare să fie amplasate pe principalele canale de irigaţii. Apa trebuie urcată şi la o înălţime de 90 de metri, ceea ce presupune şi costuri mai mari faţă de alte zone de câmpie în care irigarea este mai uşoară.
Începând cu anul 1970, în Dobrogea s-au construit principalele reţele de irigaţii, fiind trasate câteva culoare mai importante. Este vorba, în judeţul Constanţa, de sistemul de pe Valea Carasu, pe această vale realizându-se şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, sistemul Sinoe (alimentat cu apă din lacul cu acelaşi nume), Hârşova (alimentat cu apă din Dunăre), Rasova – Vederoasa (alimentat cu apă din Dunăre) şi Topalu (alimentat cu apă din Dunăre). În Tulcea lucrurile s-au simplificat, salba de lacuri ale Deltei Dunării fiind o sursă foarte bună de irigaţii în zonă.
Sistemul de irigaţii Carasu a fost unul dintre cele mai mari din întreaga ţară, el irigând o suprafaţă de 200.000 de hectare de teren. Profesorul Aurel Lup notează în cartea ”40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea” că sistemul Carasu reprezenta ”1.050 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie; 420 de kilometri de jgheaburi din beton armat; 80 de kilometri de conducte metalice; 87 de staţii de pompare de diferite mărimi; peste 200 de lucrări hidrotehnice, poduri, stăvilare, noduri hidrotehnice”.
Staţia de pompare a apei Basarabi-Pădure, printre puţinele care mai funcţionează la ora aceasta
Istoria unui dezastru
ANIF-Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Dobrogea este instituţia care asigură exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi administrarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecare, CES, pe teritoriul Dobrogei având ca obiectiv asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului. Alin Romeo Trifan este directorul instituţiei, un om care spune că de aproape 25 de ani activitatea lui a fost centrată numai pe sistemul de irigaţii din judeţul Constanţa.
La început, prin anii 1993, Romeo Trifan a fost şeful unei staţii teritoriale. Avea vreo 40 de oameni în subordine, chiar în perioada în care tot sistemul se prăbuşea. ”Duşmanul cel mai mare al irigaţiilor de după 1989 au fost oamenii care furau tot ce prindeau din staţiile de pompare. Noi nu mai aveam suficienţi angajaţi cu care să păzim aceste staţii şi, de multe ori, toamna demontam motoarele şi alte agregate de la staţiile de pompare şi le depozitam într-una singură pentru a le putea păzi. Primăvara le montam la loc”, ne spune directorul ANIF Dobrogea.
Din datele oficiale ale instituţiei, în anul 1990 judeţul Constanţa avea 421.319 hectare utile pentru irigaţii, iar judeţul Tulcea avea 159.920 de hectare. Distrugerea acestor reţele nu se datorează doar oamenilor care au furat, ci şi lipsei de utilizare a lor timp de mulţi ani. Sistemul de canale a rămas în proprietatea statului, prin ANIF, dar pământurile au ajuns în proprietate privată, fiecare investitor agricol fiind liber să solicite şi să folosească sistemul de irigaţii de la stat. În toţi aceşti ani canalele s-au degradat, staţiile au fost distruse, iar apa nu a mai curs.
Costul mare pe metrul cub de apă, lipsa subvenţiilor în agricultură, dar şi lipsa de interes în anumite cazuri, a făcut ca în fiecare an, începând cu 1990, suprafaţa irigată în Dobrogea să scadă. Astfel s-a ajuns ca în 2011 să mai fie irigate 3.038 de hectare de teren în toată Dobrogea ( 803 hectare în judeţul Constanţa şi 2.235 în judeţul Tulcea). ”Avem viabile 120.000 de hectare pe care le putem iriga în judeţul Constanţa. Doar că la ora actuală nu ne cere nimeni acest lucru. Noi avem uşa deschisă”, ne spune Alin Romeo Trifan, directorul ANIF Dobrogea.
Ruinele unei staţii de pompare a apei de pe canalul Rasova - Vederoasa
Apă gratis, sistem greoi şi interes scăzut
Începând cu anul 2017 agricultorii beneficiază în mod gratuit de apă pentru a iriga terenurile. Dar ca să poată primi această apă drumul este mai întortocheat decât pare. În primul rând, trebuie ca mai mulţi fermieri să se asocieze în Organizaţii de Utilizatori de Apă pentru Irigaţii (OUAI) şi să solicite Guvernului să primească în administrare reţeaua secundară de irigaţii din zona terenurilor pe care le cultivă. Apoi, al doilea pas, acest OUAI trebuie să atragă fonduri europene pentru finanţarea şi modernizarea reţelei de irigaţii. Al treilea pas, după ce reuşesc să obţină fonduri UE, este să solicite ANIF apă din reţeaua principală de irigaţii a statului.
Alin Romeo Trifan susţine că de 2 ani duc ”o campanie de conştientizare pentru accesarea de fonduri UE pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii de către aceste OUAI”. Dacă până acum puteau invoca un preţ mare pe metrul cub de apă, acum, spune directorul ANIF Dobrogea, nu mai au nici un motiv, apa fiind gratuită. Abia când un UOAI le solicită apă, pot şi ei, la rândul lor solicita fonduri de la guvern pentru a moderniza sau pune în funcţiune staţiile de pompare de pe reţelele care sunt în zona solicitantului.
Canal de irigaţii ce alimentează staţia de pompare Basarabi-Pădure
Aşadar, până la apa gratuită care udă terenurile este un drum lung de parcurs care cere multă iniţiativă din partea agricultorilor. Un astfel de caz este al unei ferme din zona Agigea. Acolo, Gheorghe Lămureanu a reuşit să atragă fonduri europene (800.000 de euro) pentru înfiinţarea unei reţele de irigaţii cu staţie de pompare pentru o suprafaţă de peste 700 de hectare. ”Am vrut să renunţ de 2 sau 3 ori. Nu a fost deloc uşor să obţinem aceste fonduri. Sunt condiţii multe, întortocheate care te fac să abandonezi. Eu am fost susţinut de câţiva oameni care m-au determinat să duc proiectul până la capăt”, ne spune acesta.
Odată irigat, pe acel teren creşte cu până la 30% producţia, dar şi siguranţa producţiei, spune Lămureanu. Un drum greu de parcurs pentru atragerea de fonduri, dar care, la final, merită. De aceea, crede agricultorul din Agigea, nu toţi au răbdarea, informaţiile, pregătirea necesară să facă faţă cerinţelor impuse pentru implementarea unui proiect de irigaţii.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
