Secretele Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, cu sediul mondial în România: câţi adepţi are şi cum fac aceştia semnul crucii
0Puţină lume ştie că în România îşi are sediul mondial o Biserică Ortodoxă recunoscută de stat, plină de istorie şi de tradiţii vechi de secole: Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, aşa cum este ea recunoscută de Secretariatul de Stat pentru Culte, sau Biserica Ortodoxă de Rit Vechi (BORV), cum o cunosc credincioşii.
Pe la mijlocul secolului al XVII-lea în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse are loc o ruptură. Patriarhul Nikon al Rusiei decide o serie de reforme în cadrul cultului Bisericii, reforme care stârnesc protestul unei părţi a credincioşilor şi a clerului. Împotriva nemulţumiţilor, autorităţile ruse şi Biserica pornesc o prigoană care-i determină pe răsculaţi să-şi părăsească ţara.
Conservatorii credinţei
”Strămoşii noştri au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi chiar ţara pentru a-şi putea păstra vechile rânduieli bisericeşti neatinse. Prin urmare, o parte din cei prigoniţi au ajuns şi în România. Pentru aceştia, primordial a fost să îşi păstreze credinţa cea veche nealterată, strângându-se în comunităţi compacte şi pentru mult timp întrând foarte puţin în contact cu ceilalţi locuitori de alte naţionalităţi”, explică arhidiaconul Amfilohii, secretarul Episcopiei Slavei.
Ajunşi în Ţările Române, majoritatea acestor ruşi ”staroveri” - apărători ai credinţei vechi - se stabilesc în zona Dobrogei, Sucevei, Galaţiului şi Brăilei. Menţinându-şi comunităţile în mare parte izolate de interacţiunea cu populaţia autohtonă, ruşii pe rit vechi au reuşit să-şi menţină nealterate obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti.
Părintele Amfilohii ne spune că în acest fel, ”chiar şi în zilele noastre putem vedea bărbaţi de toate vârstele purtând bărbi şi cămăşi tradiţionale legate cu brâu (numit şi „pois”) şi femei cu capul acoperit şi fuste lungi până în pământ. De altfel, această îmbrăcăminte este obligatorie pentru a putea participa la slujbe, care se ţin în continuare în limba slavonă bisericească”.
Aceeaşi idee este împărtăşită şi de scriitorul Pavel Tudose în lucrarea sa „Ruşii lipoveni din România - istorie şi actualitate”. ”Etnie profund religioasă, la ruşii lipoveni biserica şi tradiţiile au avut dintotdeauna un rol hotărâtor în păstrarea identităţii, iar participarea la slujbele religioase este o datorie sacră. Participarea la slujbele de duminică sau din alte zile de sărbătoare reprezintă o lege nescrisă”, spune Tudose.
În fruntea acestor ruşi plecaţi pentru totdeauna în pribegie a ajuns, din punct de vedere spiritual, Mitropolitul Ambrozie Popovici, între anii 1846-1848, având reşedinţa la Fântâna Albă (Ucraina de azi). De aceea, BORV se mai numeşte şi Biserica Ortodoxă de Rit Vechi a Ierarhiei de Fântâna Albă, deoarece pentru un timp sediul mondial al acestei Biserici a fost aici. După ocuparea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, urmaşii mitropolitului Ambrozie mută reşedinţa mitropolitană la Brăila în anul 1940, un centru teritorial strategic din punct de vedere duhovnicesc şi administrativ.
Acum, BORV este condusă de Înatpreasfinţitul Leontie Izot, cel de-al 12-lea mitropolit aflat la conducerea acestei Biserici din anul 1996. În grija sa se află biserici din ţară şi din străinătate. Printre cele mai importante episcopii ce formează Biserica Ortodoxă de Rit Vechi se numără: Eparhia Slavei, cu reşedinţa la Slava Rusă-judeţul Tulcea, Eparhia Bucovinei şi Moldovei, Eparhia Tulcei, Eparhia S.U.A (S.U.A, Canada şi Australia), Eparhia occidentală (Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Austria, Ungaria), Eparhia Ţărilor Baltice (Estonia, Letonia şi Lituania).
Tradiţii strămoşeşti, păstrate nealterate
Aşa cum ne spune arhidiaconul Amfilohii, secretarul Episcopiei Slavei, credincioşii preferă ca la mesele festive să cânte imnuri religioase în locul muzicii contemporane. De asemenea, participarea la slujbele religioase este un ritual obligatoriu pentru fiecare membru, fie el copil sau bătrân. ”Tot de mersul la biserică este legat şi postul, care pe lângă înfrânarea de la mâncare, aduce cu el mătănii până în pământ, spovedanie şi împărtăşirea celor vrednici. Sfânta cruce este un element omniprezent în viaţa fiecărui membru al comunităţii. După botez, atunci când preotul binecuvântează pruncul şi îi pune la piept cruciuliţa, noul creştin trebuie să poarte această cruce tot restul vieţii, ca un semn ce arată apartenenţa sa la comunitatea creştină”, ne explică părintele.
Arhidiaconul Amfilohii, secretarul Episcopiei Slavei
Totodată, pentru ”staroveri”, aşa cum le place să li se spună, termenul de ”lipoveni” fiind, de fapt, un apelativ foarte răspândit chiar şi în sânul comunităţii, însemnarea cu Sfânta Cruce este un lucru obişnuit: se închină înainte şi după ce au mâncat sau au băut ceva, când întră într-o încăpere unde se află o icoană şi chiar înainte şi după orice treabă pe care o fac, pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu, şi pentru a-I mulţumi. Semnul Crucii se face cu două degete, nu cu trei ca în Biserica Ortodoxă Română. O altă diferenţă este şi modul de mişcare al preoţilor în timpul slujbelor. La staroveri slujitorul se mişcă în sens opus comparativ cu mişcarea preoţilor din BOR.
Fiecare casă are icoane în toate camerele, iar acestea se lasă moştenire din generaţie în generaţie, astfel încât pe pereţi sunt atârnate acum adevărate valori ale autenticităţii credinţei pe rit vechi.
”Toate momentele importante din viaţa creştinului ortodox de rit vechi sunt legate de Biserică şi de membrii acesteia. În afara botezului, cununiei şi înmormântării, care sunt elemente de bază în aproape orice religie, credincioşii de rit vechi sunt legaţi de Biserica lor printr-o legătură nevăzută, întărită de istoria comună deloc uşoară, limba maternă şi cea de slujire diferite de limba ţării în care trăiesc, portul străvechi şi spiritul conservator, atitudinea strictă faţă de cele sfinte”, adaugă părintele Amfilohii.
Scriitorul Pavel Tudose notează în cartea sa dedicată istoriei şi tradiţiilor ruşilor pe rit vechi importanţa căsătoriei în sânul comunităţii, căsătoria fiind privită ca o asigurarea a continuităţii etniei pe acele meleaguri.
Preoţii de rit vechi sunt aleşi din rândul comunităţii, la propunerea acesteia, dar după o verificare detaliată a moralităţii şi capacităţii celui pe care episcopul îl va hirotonii. Candidatul la preoţie trebuie să cunoască limba slavă liturgică la un nivel bun, trebuie să ştie, de asemenea, rânduielile bisericeşti foarte bine.
Pentru pregătirea apropierea copiilor de biserică, în parohiile BORV se organizează cursuri în care pe lângă limba slavonă, se predau celor mici şi cunoştinţe legate de istoria şi cultura comunităţii.
Comunitatea credincioşilor ortodocşi pe rit vechi din România numără, conform recensământului din anul 2011, peste 32.000 de credincioşi în ţară, având aproximativ 65 de locaşuri de cult cu patru mănăstiri. Numărul lor în lume este cu mult mai mare, depăşind 10 milioane, conform părintelui Amfilohii.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
