Psihoza în România din anii marii foamete. La cât ajungeau pedepsele cu închisoarea pentru spargerea magazinelor

Psihoza în România din anii marii foamete. La cât ajungeau pedepsele cu închisoarea pentru spargerea magazinelor

Satul Durleşti, iulie 1947. Sub supravegherea colaboratorului NKVD, ţăranii predau grânele la stat

Perioada de foamete prin care a trecut România în anii 1946-1947 a însemnat suferinţă pentru toţi românii. În Dobrogea, prima regiune colectivizată a ţării, localnicii au fost mai feriţi de vicisitudini în Constanţa decât în Tulcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Situaţia alimentară din judeţul Constanţa nu a fost în niciun moment aşa de dramatică precum în judeţul Tulcea, unde în 1946 pâinea ajunsese să fie distribuită o singură dată pe săptămână“, relatează istoricul dobrogean Marian Cojoc, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa.

În plină criză economică, Constanţa găseşte resursele de a primi în familii sute de copii din Moldova cea crunt lovită de foamete. Aceştia au petrecut 2 ani în noile cămine până când s-au putut întoarce la casele lor, sănătoşi, după încheierea foametei.

Profesorul de istorie Vasile Bâtlan descrie în cartea sa „Constanţa în anii marii foamete 1946-1947“, apărută la Editura Ex Ponto (2011), cum în ciuda greutăţilor, localnicii de la Marea Neagră strângeau bani şi alimente pentru a trimite românilor din alte judeţe afectate de sărăcie.

Anul agricol 1946 nu a fost deloc catastrofal pentru Constanţa, care a avut o recoltă apropiată de medie: 800 kilograme de păioase la hectar.

„Cantităţi de grâu, orz, secară erau repartizate judeţelor cu recolte total calamitate, ori mergeau la întreţinerea trupelor de ocupaţie, ori erau livrate Uniunii Sovietice în contul datoriei de război, potrivit armistiţiului din 12 septembrie 1944. Ce rămânea asigura un minim pentru consumul constănţenilor - cam 1 kilogram de porumb sau mălai pe lună de cap de locuitor. Aprovizionarea greoaie din timpul războiului devine însă un peisaj cotidian în România. Dintre cei 45 ani postbelici, între 1945 şi 1989, România a cunoscut 25 ani economici plini de greutăţi“, arată prof. Bâtlan.

Istoricii arată că populaţia a trăit o psihoză a foamei în anii marii foamete. Oamenii mureau pe capete de inaniţie. În Basarabia, situaţia era şi mai gravă. Sovieticii voiau să anihileze orice urmă de rezistenţă a localnicilor luându-le toate recoltele, toate proviziile, golindu-le cămările.

„Pentru prima oară aici s-au înregistrat cazuri de canibalism“, spune autorul lucrării despre marea foamete, care adaugă că oamenii se hrăneau doar cu buruieni. Bilanţul victimelor este cutremurător: 216.000 morţi în urma catastrofei.

În România, magazinele şi depozitele erau sparte de populaţia înnebunită de foame. La Constanţa, împuşcăturile se auzeau des în timpul nopţii, iar dimineaţa, cadavrele unor bărbaţi erau descoperite zăcând pe caldarâm, în faţa magazinelor - ca avertisment pentru cei care ar mai fi încercat să fure.

„Nu era zi în care să nu fie o astfel de întâmplare, cu morţi expuşi vederii publice, păziţi de poliţişti. <Borfaş mort în lupta cu poliţia>, scria pe pancarta aruncată peste trupul neînsufleţit“, scria în memoriile sale George Sarry, nepot de frate al ziaristului Constantin Sarry, proprietarul ziarului „Dobrogea jună“.

În 1946, Constanţa reuşea însă să ofere locuitorilor săi pâine pe cartelă de 6 ori pe săptămână. Stabilizarea avea să vină treptat spre finele anului 1947. Dar foametea nu avea să părăsească România, urmând să revină în teribilii anii '80. 

Pe aceeaşi temă: 

Cazurile disperate când oamenii au ajuns să se mănânce între ei. Înnebuniţi de foame, părinţii îşi găteau copiii, iar deţinuţii mâncau organe crude

Efectele „marii foamete“ din anii '40. Povestea bătrânei din Constanţa care a cumpărat rahat de 40.000 de lei

Marea foamete din 1899: „Se recomandă ca oamenii să mănânce ciulini, care cresc din abundenţă pe grindurile Deltei Dunării“

citeste totul despre: