Primele semne ale unui dezechilibru nervos. Cât de aproape este îmbolnăvirea mintală şi care sunt etapele afecţiunii
0Specialiştii unei clinici din Constanţa, care tratează ambulatoriu cazuri de psihologie, psihoterapie şi psihiatrie, cu focus pe tratarea dependenţelor, au detaliat pentru „Adevărul“ reperele cele mai importante în dezvoltarea unei boli nervoase.
Există o categorie de boli care continuă să fie considerate „ruşinoase“, mai ruşinoase decât cele asociate, de regulă, unei vieţi depravate, cum ar fi bolile venerice. Un om care suferă tulburări psihice devine în România, automat, un paria, un om de care e bine să te fereşti, un om care trebuie evitat şi izolat.
Deşi sănătatea mintală este atât de importantă, fiind de obicei rotiţa care se defectează cel mai repede în mecanismul uman, mersul la un specialist care „repară minţi“ este mai degrabă ţinut secret, ca o mare jenă. Totuşi, dacă a consulta un psiholog devine treptat un obicei agreat de societatea modernă, psihiatrul rămâne încă sperietoarea colectivă, doctorul cu reputaţia cea mai de temut. Mult prea mulţi oameni preferă să moară de depresie decât să se ducă să-i ceară sfatul, darămite să se trateze - pentru că asta ar însemna, nu-i aşa, să recunoască faptul că au „o problemă“.
„Dar nu sunt nebun, de ce să merg la psihiatru?“ este principalul argument al potenţialului pacient, care poate fi combătut lesne. În realitate, lucrurile stau exact invers. Pentru că doar nebun trebuie să fii, într-adevăr, să nu vrei să te duci la un medic care te-ar putea lămuri: ori primeşti ajutorul lui şi te linişteşti, ori primeşti vestea că afecţiunea ta este de altă natură, dar se poate rezolva.
Specialiştii de la Clinica de Sănătate Mintală Aliat din Constanţa, care tratează ambulatoriu cazuri de psihologie, psihoterapie şi psihiatrie, cu focus pe tratarea dependenţelor, au detaliat pentru „Adevărul“ reperele cele mai importante în dezvoltarea unei boli nervoase. Pentru a oferi o imagine completă a ceea ce înseamnă abordarea unei tulburări psihice, au fost invitaţi să vorbească pentru cititorii „Adevărul“ doi terapeuţi (fiecare cu specializarea sa bine determinată şi complementară celeilalte, în acelaşi timp): medicul specialist psihiatru Irina Radu Rădulescu şi psihologul clinician principal Mihaela Cişmilianu.
Care sunt primele semne ale unui dezechilibru nervos, cât de aproape este o afecţiune mintală de aceste semne care sunt etapele îmbolnăvirii mintale şi care este momentul în care trebuie să intervenim - ne spun astfel, într-un prim episod, specialiştii Clinicii Aliat din Constanţa.
Semnele dezechilibrului nervos
Sunt câteva semne clare ale unui dezechilibru nervos, prima staţie dintr-o călătorie ireversibilă spre degradarea mintală. Psihologul şi psihiatrul de la clinica Aliat din Constanţa au întocmit o listă sumară a celor dintâi indicii care ar putea să ne ridice nişte semne de întrebare. Semnele sunt acestea:
- schimbările bruşte de dispoziţie (trecerile bruşte de la bucurie la tristeţe şi invers, din senin, fără un motiv plauzibil);
- schimbarea neintenţionată a ritmului somn-veghe (de exemplu, persoana doarme ziua şi stă trează noaptea, fără să îşi propună acest lucru), insomnii;
- pierderi frecvente de memorie;
- persoana trăieşte o anumită insatisfacţie, neplăcere legată de viaţa sa, ca şi cum viaţa îşi pierde culoarea, fără a exista şi cauze obiective (realiste) pentru acest lucru;
- face lucruri cu potential (auto)agresiv, lucruri pe care nu le făcea înainte; de exemplu, creşte cantitatea şi frecvenţa alcoolului consumat sau are accese de furie necontrolată;
- are anumite comportamente repetitive (cum ar fi, se spală exagerat de des pe mâini, după ce atinge orice obiect) şi altele.
Specialiştii subliniază însă că prezenţa unuia sau a mai multor semne dintre cele enunţate nu înseamnă că persoana suferă neapărat de o tulburare psihică, însă clar trebuie să ne determine să fim mai atenţi.
Ce facem?
Dacă deja ne-am recunoscut unul sau mai multe semne din lista de mai sus, putem să considerăm aceasta ca un semnal de alarmă, şi nu direct ca o afecţiune. Altfel spus, lucrurile pot fi îndreptate, fără alt efort decât de voinţă din partea noastră. Dar, ca să ştim exact cum stau lucrurile, cât de aproape este o afecţiune mintală de aceste semne? Sunt o serie de factori care completează tabloul general.
„Nu putem stabili o regulă general-valabilă, pentru că în afara prezenţei/absenţei semnelor discutate anterior, trebuie să ţinem seama şi de alţi factori. Acestea pot fi: vârsta persoanei (există tulburări care debutează în adolescenţă, dar şi tulburări care debutează la vârsta adultă), perioada de timp pentru care s-au manifestat semnele (este de ordinul zilelor sau al lunilor), frecvenţa cu care ele apar, intensitatea lor, nivelul de afectare al vieţii concrete (de exemplu, poate că îmi este foarte teamă de şerpi, dar dacă locuiesc într-o zonă în care nu întâlnesc şerpi decât la circ, atunci acest lucru nu îmi afectează funcţionarea).
Nu în ultimul rând, trebuie ţinut cont de particularităţile situaţiilor de viaţă pe care o persoană le traversează. De exemplu, poate că o persoană tocmai a trecut printr-un accident de maşină şi atunci este explicabilă teama sa de a merge imediat cu maşina. Important este faptul că eticheta de «afecţiune mintală» ar trebui să fie în finalul listei de presupuneri, şi nu în prima parte a acesteia“, atrag atenţia specialiştii Aliat.
Cum trebuie procedat dacă observăm aceste semne la cineva apropiat? Privim contextul în care apar anumite semne şi putem chiar să avem o discuţie cu persoana afectată, prin care să îi transmitem că am observat schimbările apărute în comportamentul său şi că suntem îngrijoraţi.
Etapele îmbolnăvirii mintale
Care sunt etapele unei îmbolnăviri mintale? Ce se întâmplă practic când cineva se îmbolnăveşte? Psihologii şi psihiatrii arată că tulburările mintale (ca şi bolile corpului) trec prin etape-cheie. Semnele unei îmbolnăviri pot apărea brusc sau pot fi vizibile în timp. Dar indiferent de modalitatea de manifestare, ele există şi trebuie observate şi tratate ca atare.
Iată fazele îmbolnăvirii, descrise de specialişti:
1. Prodromul este o perioadă caracterizată de apariţia unor semne slabe, a unei schiţe discrete a simptomatologiei caracteristice bolii ce «stă să răsară». Tulburarea este instituită, dar ne-manifestă, sau slab manifestă. Debutul tulburării este momentul în care apar simptomele majore, tulburarea este diagnosticabilă şi observabilă de catre pacient şi anturaj. Acest «răsărit» al tulburărilor mintale poate fi brusc (semnele şi simptomele apărând evidente în ore-zile) sau insidios (cu intensificare pe o durată mai lungă de timp, săptămâni-luni).
2. Urmează perioada acută, în care tulburarea se manifestă plenar, simptomele sunt clar definite, impactul asupra pacientului este la un maxim, poate fi invalidant, este momenul în care cei care au ignorat simptomatologia iniţială sau debutul afecţiunii vor apela mai probabil la servicii specializate de îngrijire. Acesta este «miezul zilei», în care impactul tulburării asupra vieţii pacientului este clar.
3. Urmează fie o cronicizare a tulburării, cu persistenţa unor simptome, mai şterse decât în perioada acută, dar clar invalidante şi provocând suferinţă prelungită, fie o perioadă de convalescenţă, cu final în vindecare sau remisiune.
4. Remisiunea este intrarea într-o perioadă latentă, de «adormire» a tulburării psihice, până la următorul episod. Practic, tulburările cronice au tendinţa la recurenţa episoadelor.
„Recunoaşterea semnelor tulburării este foarte importantă. Ca în orice suferinţă, cu cât mai prompt şi precoce se intervine (se observă, raportează şi diagnostichează corect), cu atât mai bun va fi răspunsul la terapie şi evoluţia bolii. Ca şi în serviciul de Urgenţe, în tulburările psihice «timpul înseamnă viaţă».
Intervenţia corectă precoce înseamnă de cele mai multe ori cruţarea pacientului de suferinţa excesivă, şansa la o recuperare mai rapidă şi mai completă, scurtarea timpului de spitalizare, scăderea costurilor din sistemul sanitar şi costurilor emoţionale ale familiei şi apropiaţilor.
Recunoaşterea precoce a modificărilor şi adresarea la medicul de familie sau la un specialist în sănătate mintală este de importanţă vitală“, specifică cei doi terapeuţi, Irina Radu-Rădulescu şi Mihaela Cişmilianu, de la Clinica Aliat din Constanţa.
Medic psihiatru Irina Radu Rădulescu de la clinica Aliat Constanţa Foto Aliat
Psiholog Mihaela Cişmilianu de la clinica Aliat Constanţa Foto Aliat
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
