Preţul jafului. Corneliu Iacobov este liber, după 4 ani de închisoare - câte unul pentru fiecare 60 de miliarde de lei vechi prăduite de la Rafo Oneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Iacobov Foto arhivă
Corneliu Iacobov Foto arhivă

Magnatul Corneliu Iacobov iese din închisoare, după doar 4 ani, după ce a adus un prejudiciu de 24,3 milioane de lei Rafinăriei Rafo Oneşti.

Magnatul Corneliu Iacobov din Bacău, fost greu al PSD, a fost condamnat în iunie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 7 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, pedeapsă pe care a executat-o parţial, în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa.

În 2005, Corneliu Iacobov, patron al Rafo Oneşti, alături de asociaţii săi - administratorul Rafo Toader Găurean, Liliana Luchian şi Marin Marin, a fost găsit vinovat de producerea acestui prejudiciu uriaş, de 243 miliarde lei vechi, în perioada 2002-2003. 

Ei au încheiat cu firma Metal EuroEst din Câmpina un contract de vânzare-cumpărare pentru un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina. 

Dosarul întocmit de procurorii DIICOT, cunoscut ca „Jafo“, a dus la condamnarea celor patru acuzaţi.

La finele acestui an, Corneliu Iacobov a cerut liberarea condiţionată, iar comisia de specialitate din penitenciar a aprobat solicitarea deţinutului-VIP. 

În ziua de 6 decembrie, Judecătoria Medgidia a admis cererea lui Iacobov. Procurorii DIICOT nu au contestat decizia, astfel că hotărârea magistraţilor a devenit definitivă, iar Iacobov a putut fi pus în libertate.  

Pe aceeaşi temă: 

Iacobov - şapte ani de detenţie, în afacerea „JAFO“

Corneliu Iacobov, redactor la revista Penitenciarului Rahova

Fiica fostului patron al rafinăriei Rafo, încarcerat la Rahova: „Mi-am sfătuit tatăl să scrie pe blog. Aşa se descarcă!”

Ce s-a ales de „baronii“ lui Năstase din judeţul Bacău. Toţi „greii“ social democraţi au avut probleme cu Justiţia

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite