Nicuşor Constantinescu, trădat de liderii PSD: „Când eu şi Mazăre am fost arestaţi, trebuiau să fie strâns uniţi în jurul nostru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu este nemulţumit de atitudinea colegilor FOTO Mariana Iancu
Nicuşor Constantinescu este nemulţumit de atitudinea colegilor FOTO Mariana Iancu

Nicuşor Constantinescu a declarat într-o conferinţă de presă că membrii PSD din Constanţa nu l-a susţinut nici pe el nici pe Radu Mazăre atunci când ei au fost arestaţi preventiv.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a reproşat membrilor PSD că nu au avut nicio reacţie. „Aşteptam de la colegii mei ca atunci când eu şi Radu Mazăre am fost arestaţi preventiv să vină strâns uniţi în jurul nostru.

Mă aşteptam ca atunci când cineva îţi agresează liderii care au realizat atâtea lucruri să ai o reacţie umană, de onoare. Toată lumea a tăcut. Eu nu m-am născut în genunchi, eu m-am născut în picioare. Copacii mor în picioare”, a spus Constantinescu

De când nu mai este arestat la domiciliu el a mers în Judeţul Constanţa unde s-a întâlnit cu primari PSD şi lideri de organizaţii PSD. „Mulţi dintre ei mi-au spus că nu vor să mai candideze la alegerile viitoare, de teamă. Nimeni nu mai vrea să semneze nimic de teama binomului, aşa cum l-aţi numit voi, presa, DNA – SRI“.  

Liderii PSD din judeţ s-au mai plâns de faptul că nu mai au cu cine să comunice din conducerea PSD Constanţa.

În luna aprilie, Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de conducere la PSD Constanţa, ca urmare a rezoluţiei PSD care se referă la liderii cu probleme penale.

Nicuşor Constantinescu este judecat în mai multe dosare atât la Bucureşti, cât şi la Constanţa. El este judecat de Tribunalul Constanţa sub control judiciar pentru subfinanţarea Centrului Militar, iar recent a fost trimis în judecată tot la Tribunalul Constanţa pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi cea de abuz în serviciu.

De asemenea, alături de Nicuşor Constantinescu mai este suspendat un alt lider de organizaţie. Este vorba de Nicolae Matei, preşedintele PSD Năvodari. Acesta are deja o condamnare în prima instanţă, dar şi un alt dosar cu mai multe infracţiuni de corupţie.

În această situaţie s-au mai aflat cinci preşedinţi de organizaţii locale, este vorba de Mangalia, Zanfir Iorguş, dar şi de Tuzla, Mircea Vodă, Lipniţa şi Ciobanu. Aceştia nu au fost suspendaţi din funcţie pentru că şi-au dat demisia din poziţiile de conducere. Până în toamna acestui an vor fi organizate alegeri în toate organizaţiile PSD  din judeţ.

Vă mai recomandăm

Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia deţinută în PSD Constanţa

Dosarul „Retrocedări ilegale”. Curtea de Apel judecă un nou termen în cazul în care sunt implicaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

Adrian Năstase şi Nicuşor Constantinescu, printre oficialii români care au interzis în SUA

Nicuşor Constantinescu a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. Curtea de Apel Constanţa a decis că şeful CJC nu era incompatibil

Curtea de Apel Constanţa a decis ca Nicuşor Constantinescu să fie judecat sub control judiciar. Decizia este definitivă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite