FOTO VIDEO Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, a fost audiat la DNA: „Am fost tratat ca un animal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat miercuri de către procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie Constanţa.

UPDATE Ora 15.00 Procurorii DNA au făcut primele precizări referitoare la acest dosar.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul teritorial Constanţa au început urmărirea penală faţă de CONSTANTINESCU NICUŞOR DANIEL, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro) după cum urmează:

a) 1.239.987,60 lei către Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, în cadrul proiectului de interes public judeţean „Caravana estivală a Judeţului Constanţa” cheltuielile nu au avut legătură cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc), proiect adoptat prin Hotărârea CJ nr. 148/2010 şi nu au avut legătură cu Protocolul de colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanţa şi SC RAJA SA. În plus, cheltuielile au fost făcute fără să existe documentaţiile tehnico-economice prevăzute de lege (devize de ofertă şi procese verbale de recepţie care să ateste realitatea lucrărilor executate în 31 de localităţi şi conformitatea acestora cu cerinţele proiectului pe de o parte şi date şi informaţii privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate pe de altă parte);

b) 13.305.000 lei, reprezentând plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive; finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanţa (instituţie condusă de învinuit), cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005 care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educaţiei fizice şi Sportului

c) 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii cu act in dom cultural; finanţarea şi plăţile au fost făcute în baza unei hotărâri a CJ Constanţa (instituţie condusă de învinuit), fără respectarea normelor legale în vigoare, prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice;

d) 1.054.405,98 lei, rezultată din aceea că a acceptat şi a decontat o cotă de 23% din valoarea lucrărilor de împădurire şi pepiniere executate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, reprezentând cheltuieli indirecte, în loc de 18%, cât ar fi fost legal

e) 761.749,06 lei, reprezentând o plată pentru lucrările de împădurire efectuate asupra unei suprafeţe de 50 de ha din comuna Independenţa, jud.Constanţa, în condiţiile în care contravaloarea acestor lucrări fusese deja achitată anterior, în anul 2011.

f) 1.650.925,04 lei, reprezentând plăţi nelegale către SC Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa, respectiv contravaloarea închirierii unui număr de 11 autoturisme, cu încălcarea prevederilor OG nr. 80/2001 care impuneau limitarea consumului de carburanţi şi a numărului de autoturisme pentru toate instituţiile publice, inclusiv pentru consiliile judeţene (la un număr de şase autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 150 litri benzină/motorină) şi interdicţia închirierii de autoturisme de către toate instituţiile publice.

Faptele sus menţionate s-au petrecut în cursul anului 2012 (punctele a-e), respectiv perioada 2012/2012 (punctul f). 

Într-un dosar separat, procurorii aceluiaşi serviciu teritorial au dispus începerea urmăririi penale şi extinderea cercetărilor faţă de CONSTANTINESCU NICUŞOR DANIEL, în calitate de preşedinte al CJ Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

În această cauză separată, procurorii au constatat, prin rezoluţie, că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, nu a asigurat, potrivit legii, finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a Centrului şi încercând, în două rânduri, să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupă în prezent. Aceste demersuri au afectat activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa pe de o parte, iar pe de altă parte Consiliul Judeţean Constanţa a obţinut un folos patrimonial nejustificat din sumele neplătite Centrului.

De asemenea, în perioada în mai 2012 – octombrie 2013, a refuzat să dispună, potrivit Legii nr.446/2006, plata serviciilor de telefonie de care beneficia Centrul Militar Zonal Constanţa pentru îndeplinirea misiunilor specifice, în valoare de 3.958 lei. Aceste costuri au fost suportate de Ministerul Apărării Naţionale – Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii Bucureşti, fiind astfel provocat un prejudiciu patrimoniului acestei unităţi, în cuantum de 3.958 lei.

Învinuitului Constantinescu Nicuşor Daniel i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. 

Faţă de învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. 

UPDATE Ora 14.58 Nicuşor Constantinescu a ieşit din sedul DNA. Iată primele sale declaraţii:

„Fac acum plângere la procurorul-şef şi la Parchetul Superior. Am fost tratat ca un animal. 240.000 cetăţeni m-au votat pe mine şi pe colegii mei şi ei au venit să facă asta pe banii contribuabililor.  Abia după ce am cerut să vină avocaţii au scos o legitimaţie. Procurorii erau de la Bucureşti, deci este o acţiune politică a DNA Bucureşti. Până acum nu am fost citat, sau nu ştiu de câte ori am fost citat pentru că nu am semnat nimic.  Nu ne mai mirăm de ce ne merge aşa rău. Să vină poliţia politică să conducă ei judeţul." a spus Nicuşor Constantinescu.

Preşedintele CJ Constanţa spune că DNA verifică toate contractele încheiate de instituţia condusă de el din 2009 până astăzi.

Constantinescu a declarat, la ieşirea de la DNA, că este un om liber şi că joi urmează să plece în Statele Unite ale Americii pentru a-şi rezolva problemele medicale. El a precizat că modalitatea de lucru a procurorilor DNA este de condamnat.

"Aceşti angajaţi, procurori şi poliţişti DNA şi cu poliţia politică de la Bucureşti fac ce vor în continuare în România. Nu contează că USL e la guvernare. Toţi ar trebui daţi afară. Ar trebui desfiinţată această instituţie politică DNA pentru că nu există similitudine în Europa. Există doar în Spania opt procurori aşa-zişi DNA regali, restul nu există. E ca şi cum am spune că ceilalţi procurori din România sunt incapabili şi corupţi şi de aia trebuie să fie o Direcţie Naţională Anticorupţie, care uite ce face: adună procurori din toată ţara, care au probleme la dosar.  Fă-l pe Constantinescu de la Constanţa, fă-l pe Oprişan de la Vrancea şi pe Mazăre. Uite aşa se lucrează. Dacă pe mine m-au luat fără să am nicio condamnare, ca pe un hoţ din parcare, se poate aştepta orice cetăţean din România. Dacă eu am fost luat ca un animal din parcarea unei instituţii publice, fără să mi se aducă la cunoştinţă vreo citaţie cu mandat de aducere ca un criminal şi un hoţ, orice cetăţean este supus aceleiaşi proceduri", a declarat Nicuşor Constantinescu.

UPDATE Surse apropiate anchetei au declarat pentru Adevărul că Nicuşor Constantinescu a fost deja citat de două ori pentru a i se prezenta acuzaţiile care i se aduc. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a ignorat citaţiile, aşa că miercuri a fost luat cu mandat de aducere şi transportat la sediul DNA Constanţa.

Nicuşor Constantinescu se află miercuri, 15 ianuarie, ora 14, la sediul DNA Constanţa, pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi fapte de corupţie, în ceea ce priveşte licitaţii organizate şi contracte acordate de Consiliul Judeţean unor firme.

„Nu a fost ridicat de procurori, a venit de bună voie, să dea declaraţii“, au declarat reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa.

Constantinescu a fost citat de mai multe ori de procurorii DNA, dar pentru că a refuzat să se prezinte, magistraţii au trimis Poliţia să-l ridice, cu mandat de aducere. 

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, audiat la DNA


Vă mai recomandăm

Regiunea Autonomă Nicuşor Constantinescu. Preşedintele CJ Constanţa interzice de trei ani Curţii de Conturi să-l controleze

PSD Constanţa: „Ce i s-a întâmplat lui Nicuşor Constantinescu este o acţiune abuzivă a DNA, poliţia politică a lui Traian Băsescu“

Consiliul Judeţean Constanţa, pus la zid. Localnicii din Peştera se pregătesc de revoltă

Primarii constănţeni iau partea edilului demisionar. Se pregăteşte revolta primarilor!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite