Scafandru de luptă de la Forţele Navale, rănit în timpul unui exerciţiu. A căzut de la înălţime pe fregata Regele Ferdinand

Scafandru de luptă de la Forţele Navale, rănit în timpul unui exerciţiu. A căzut de la înălţime pe fregata Regele Ferdinand

Fregata Regele Ferdinand Foto arhivă

Un scafandru de luptă a fost rănit, joi, 21 septembrie, în timpul unui exerciţiu efectuat în largul Mării Negre. El a căzut de la înălţime pe când cobora în rapel, din elicopter, pe puntea fregatei „Regele Ferdinand“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un scafandru de luptă din Forţele Navale Române a căzut în timpul unui antrenament pe mare, efectuat pe fregata Regele Ferdinand.

„Militarul s-a accidentat prin cădere joi, 21 septembrie, pe timpul executării unor antrenamente de inserţie prin procedeul <fast rope> (coborâre în rapel), executat într-un raion maritim“, se arată într-un comunicat transmis de Forţele Navale Române. 

Militarului i s-a acordat ajutor medical la faţa locului, după care a fost transportat cu un elicopter IAR-330 PUMA Naval la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, pentru primele investigaţii medicale. 

Ulterior, medicii au decis transferarea militarului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ din Bucureşti, pentru investigaţii medicale complete şi tratament de specialitate. 

Transportul a fost asigurat, în cursul după-amiezii, de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.

Militarul este conştient şi se află în stare stabilă - precizează Forţele Navale Române.

Comandantul unităţii a numit o comisie pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului. 


Coborâre în rapel la Ziua Marinei Foto Gabriel Botezatu

Pe aceeaşi temă: 

Prima femeie scafandru care a făcut un salt din elicopter. Gabriela Olaru a fost vedeta zilei de 15 august 1967

Exerciţii comune între un distrugător britanic şi o fregată românească. Doi ofiţeri români vor fi ambarcaţi, timp de o săptămână, la bordul distrugătorului
 

citeste totul despre: