VIDEO Militarul buzoian ucis în Afganistan a ajuns acasă. Joi va fi înmormântat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul sublocotenentului postmortem Mădălin Stoica, militarul buzoian ucis vineri în Afganistan, a ajuns la Buzău cu un convoi militar. Sicriul cu trupul neînsufleţit al eroului a fost depus la capela bisericii „Sfântul Ştefan”. Slujba de înmormântare va avea loc joi, la ora 12.00.

Convoiul militar a ajuns luni după-amiază în Buzău, însoţit de maşinile de poliţie cu girofar, ambulanţe şi un microbuz în care se aflau membrii familiei. Momentul sosirii a fost marcat de acordarea Onorului de către camarazii prezenţi. 

Răpusă de durere, familia lui Mădălin a asistat neputincioasă la coborârea sicriului înfăşurat în tricolor din camionul militar care l-a adus de la Bucureşti. Soţia eroului a ţinut permanent la piept tabloul cu fotografia lui Mădălin.

Sicriul va fi în capela de pe strada Frăsinet până joi dimineaţă, timp în care rudele, prietenii, cunoscuţii şi buzoienii, în general, îşi pot lua rămas bun de la  sublocotenentul (p.m.) Mădălin Stoica. 

În dimineaţa zilei de joi, sicriul cu trupul neînsufleţit al militarului erou va fi dus către Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din curtea Garnizoanei, urmând a fi înhumat în Cimitirul Eroilor din Buzău.

Sublocotenentul (p.m.) Mădălin Stoica a decedat vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Militarul buzoian, de 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite