FOTO Mamaia, pământul zeilor. Povestea Egiptului Antic, pe scena din staţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apariţia lui Ramses FOTO fpeople.ro
Apariţia lui Ramses FOTO fpeople.ro

GRANDOARE Sâmbătă seară, pe scena de la Cazinoul din Mamaia s-a spus cea mai frumoasă poveste a lumii antice: cea a lui Ramses al II-lea, faraonul cu 200 de neveste şi cu 4.000 de femei în harem.

În fruntea paradei de la ultima ediţie a Carnavalului Mamaia din acest sezon estival s-au aflat dacii şi romanii de la Festivalul Antic Tomis. Ei au deschis drumul faraonului Ramses al II-lea, întruchipat de Radu Mazăre, care a defilat pe un car alegoric de forma unui Sfinx.

Doi povestitori au purtat publicul în lumea faraonilor, în Egiptul Antic, pământul zeilor. Muritorii nu-i puteau vedea pe zei, însă istoria a fost recreată pentru ultimul festival al verii.  Pe scena cu un decor de basm au apărut pe rând Zeul RA, Zeul Şarpe şi Zeul Vieţii de Apoi.

Decorul a fost completat de animalele de companie ale vechilor egipteni: leii, aduşi de la un circ. Pe scenă au fost aduşi lei, crocodil, cămile, şerpi. Fascinantele animale, aduse în scenă de dresorii profesionişti ai Circului Americano Vargas, au uimit publicul.

Nilul, apa vie, atât de necesară localnicilor, a fost personificat de o bucată lungă de mătase.

În vremea în care Egiptul era împărţit în două teritorii: Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos, era nevoie de un conducător puternic şi curajos, care să lege cele două teritorii şi astfel să poată ţine piept năvălitorilor, dar care să poată să ducă şi războaie de expansiune.

A intrat în scenă magul, care a făcut vrăji pentru ca faraonul să fie înzestrat cu puteri deosebite. Cabral a interpretat rolul Marelui Preot al Egiptului Antic, fiindu-i permanent alături marelui faraon.

Sarcovagul faraonului

Pe o muzică sacră, din sarcofagul montat în înaltul scenei a apărut faraonul Ramses, cel care avea să conducă Egiptul peste şase decenii. Radu Mazăre a era îmbrăcat în veşminte aurite şi cu modele tradiţionale egiptene, machiat în stilul Cleopatrei. Povestitorul a anunţat publicul că faraonul a stat în „camera durerii“, alături de predecesorul său.

Lui Ramses i s-a dat să bea din licoarea miraculoasă a faraonilor şi apoi a început ceremonialul încoronării. În timp ce femeile se unduiau într-un dans sacru, Ramses a fost încoronat ca faraon al Egiptului. Cabral a interpretat rolul marelui Mag.

„Eu, Ramses al II-lea, cu voia zeilor, astăzi, am fost uns conducător şi faraon al vostru. Pe timpul domniei mele judecăţile vor fi drepte, fiecare bărbat va avea ce să pună pe masă. Am puteri pe care doar faraonii le au. Pentru ca Egiptul să conducă lumea voi trebuie să mă urmaţi. Ne vom bate până la marginea cerului“, a rostit Ramses către popor.

Şi pacea nu a durat mult. La scurt timp, Ramses a aflat, de la astrolog, interpretat de fiul său, Răducu, că îl aşteaptă o luptă crâncenă împotriva armatei hitite. Invitaţi speciali au fost şi doi maeştri în lupte corp la corp:  Francesco Filho, campion mondial de K1, care a interpretat rolul generalului carelor faraonului.

Cele două oşti s-au luptat, însă pentru că niciuna dintre ele nu s-a dovedit a fi mai puternică, s-au trimis în luptă cei mai puternici soldaţi. Cum victoria nu a aparţinut niciunuia, s-a semnat pacea, pentru a nu mai fi vărsare de sânge. Ramses a primit în dar de la regele hitit două fiice şi două nepoate.

Nevestele faraonului

Ramses a avut 200 soţii şi un harem format din 4000 femei. A fost căsătorit inclusiv cu două fiice de-ale lui, care semănau foarte bine cu mama lor, prima lui soţie, pe care faraonul a iubit-o foarte mult. De departe, cea mai iubită soţia a fost Neferititi, despre care Ramses spunea că este cea mai frumoasă femeie de pe pământ.

„Am început totul dintr-o joacă acum doi ani de zile şi iată că acum, în 2004, sunteţi într-un număr atât de mare şi vreau să vă mulţumesc. A fost cea mai spectaculoasă ediţie. Facem repetiţii până la 1 - 2 noaptea ca să puteţi avea parte de un spectacol frumos“, a spus Mazăre publicului, la încheierea spectacolului.

Rolurile lui Mazăre

În acest sezon estival, Radu Mazăre a personificat mari lideri din istorie: pe împăratul Cezar şi domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare. Ultimul a fost un rol de forţă. „A fost foarte greu de interpretat. Era delicat pentru că atingea două aspecte sensibile: partea religioasă şi fibra naţională. Apoi, a fost greu pentru că a trebuit să joc în două modalităţi diferite: când veneam rănit de câmpul de luptă şi apoi când apăream ca un domnitor, care insuflă curaj ostaşilor săi şi dragostea de ţară“, mărturiseşte Mazăre.

Interpretarea conducătorului moldovean a stârnit controverse, fiind considerată neadecvată alăturarea unui sfânt al Bisericii Ortodoxe Române cu fetele dezgolite de la Carnaval. „Noi nu facem piese de teatru, că, dacă ar fi fost aşa, am fi strâns 100 – 200 de oameni. Noi facem spectacol“, spune Mazăre.

Premii pentru cluburi

La sfârşitul Carnavalului au fost acordate premii speciale cluburilor Bellagio, Princess şi Le Gaga, care, în această vară, au impresionat turiştii prin spectacolul oferit.

Un premiu special a primit şi campionul mondial Francesco Filho, dar şi brandul Paluggio, a Roxanei, iubitei primarului, care a creat peste 180 de costume pentru ediţiile Carnavalului Mamaia 2014.

Peste 500 de persoane au fost implicate în organizarea carnavalului şi a festivalului, pe toată durata verii.

carnaval

Vă mai recomandăm:

FOTO Încheiere apoteotică a Carnavalului de la Mamaia: Mazăre promite că va ieşi dintr-un sarcofag

Mazăre, somat de Vier Pfoten să nu folosească animale la ultima paradă a Carnavalului Mamaia 2014

Radu Mazăre nu renunţă la decizia de a folosi animale la ultima ediţie a carnavalului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite