Explozie la Petromidia. Incendiul a fost stins. „Siguranţa cetăţenilor nu a fost pusă în pericol”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interventia de la Petromidia foto: Silviu Cosa
Interventia de la Petromidia foto: Silviu Cosa

ISU Dobrogea a anunţat că incendiul izbucnit la Rafinăria Petromidia a fost stins. 120 de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de trei ore.

Vineri, 2 iulie 2021, la ora 12:16 a izbucnit un incendiu  la Rafinăria Petromidia, din localitatea Năvodari, judeţul Constanţa.

În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la faţa locului şi au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.

Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul  judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.

Prioritatea echipajelor  de intervenţie a reprezentat-o căutarea şi salvarea persoanelor surprinse în acest incident.
 
Bilanţul final al victimelor este de 6 persoane, astfel:  2 persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafaţa corpului transportate cu 2 elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 2 persoane cu diverse  traumatisme transportate la spital, 1 persoană cu arsuri minore care a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Din nefericire, persoana dispărută  a fost găsită decedată.

Incendiul a fost localizat la ora 13:14, iar în urmă cu puţin timp acesta a fost lichidat. La acest moment nu mai există flacără, iar echipajele de intervenţie acţionează pentru răcirea zonei de ardere, în scopul eliminării posibilităţii de reaprindere.

Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, aproximativ 120 de pompieri din cadrul mai multor Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene au acţionat  cu următoarele mijloace de intervenţie :

14 Autospeciale de stingere cu apa şi spumă;
3 Autocamioane de intervenţie;
4 motopompe de mică şi mare capacitate;
1 autospecială CBRN;
1 autospecială transport victime multiple;
1 ambulanţa SMURD Terapie Intensivă Mobilă;
6 ambulanţe SMURD Echipaj de Prim Ajutor;
6 ambulanţe ale SAJ Constanţa ( 1 echipaj C2 şi 5 echipaje B2);
2 elicoptere SMURD.


Pentru optimizarea acţiunilor de răspuns s-a dispus alocarea de forţe suplimentare din cadrul ISU Călăraşi, ISU Galaţi, ISU Vrancea, ISU Ialomiţa, ISU Tulcea, ISU Brăila.

Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat la ora 16:20.

„Totodată, în scop preventiv,  pentru informarea promptă a cetăţenilor şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost trimisă o avertizare prin sistemul RO-ALERT.  Dată fiind manifestarea incendiului cu degajări mari de fum,  în urma  consultării cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, reiterăm faptul că în toată această perioadă, siguranţa cetăţenilor nu a fost pusă nicio clipă în pericol”, spun cei de la ISU Dobrogea.

Citeşte şi:

Cauza probabilă a exploziei de la Petromidia. O victimă cu arsuri este transportată la Bucureşti

Filmul evenimentelor de la Petromidia. Bărbatul dispărut a fost găsit mort

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite