Dacă doriţi să revedeţi. Amintiri din comunism păstrate în arhiva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bancnota de 100 lei, sticla de Pepsi sau cozile la mâncare sunt doar câteva dintre imaginile întipărite în memoria poporului român, care au fost realitate până la 22 decembrie 1989.

Celebra sintagmă cu care românii erau bucuraţi la televizor, în cele două ore de program dinainte de 22 decembrie 1989, era specifică intrării în Noul An. În primele zile din ianuarie, TVR difuza secvenţele cele mai interesante din programul de Revelion sub genericul „Dacă doriţi să revedeţi“.

Aşa s-ar putea intitula şi arhiva Muzeului Naţional de Istorie a României, care a strâns în fototeca sa poze alb-negru şi color care surprindeau crâmpeie din viaţa noastră în comunism.

Cozile la care se stătea cu zilele, mult-râvnita sticlă de Pepsi sau cutie de ness-cafe, televizorul Diamant sau radioul Gloria, borcanul de iaurt şi bancnota de 100 lei cu chipul lui Nicolae Bălcescu sunt imagini care au rămas întipărite în mintea românului care a trăit în regimul comunist.

Nu lipsesc defilările de 23 August şi multe alte ipostaze în care oamenii trebuia să se arate fericiţi de binecuvântarea lagărului ceauşist.

Aşadar, dacă doriţi să revedeţi cum trăiau românii până acum 27 ani, priviţi imaginile din galeria foto prezentată de Adevărul.  

Pe aceeaşi temă: 

Armistiţiul care a dat România pe mâna ruşilor. „Poporul sovietic nu poate uita fărădelegile comise de către cotropitorii români în Odesa, Crimeea, Stalingrad“

Cum a fost avansat în grad un torţionar atroce al regimului comunist. A primit distincţia chiar la 28 decembrie 1989

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite