Cum a trucat Ambasada Rusiei poza în care apare un ofiţer cu două ceasuri la mâini

Imaginile care dovedesc faptul că imaginea iniţială a fost retuşată

În poza originală, ofiţerul sovietic care susţine soldatul care poartă steagul apare cu două ceasuri pe mâini, însă în poza postată de Ambasada Rusă a dispărut un ceas.

Istoricul Mădălin Hodor a observat că Ambasada Rusiei a retuşat fotografia ataşată la postarea în care reclamă faptul că mai multe publicaţii din presa românească şi cea occidentală îi denigrează pe ostaşii Armatei Roşii.

Astfel, spune istoricul, în poza originală, ofiţerul care se află lângă sergentul care înfige steagul pe clădirea Reichstag-ului are două ceasuri pe mâini. În poza retuşată, acelaşi ofiţer are un singur ceas. Imaginea originală poate fi văzută aici. 

În spaţiul public se vehiculează ideea că, de fapt, ofiţerul purta un ceas la o mână, iar la cealaltă o busolă, însă este greu de înţeles de ce reprezentanţii ambasadei au simţit nevoia să trucheze imaginea. 

Recent, Ambasada Rusiei în România a publicat o postare în care reclamă faptul că mai multe publicaţii din presa românească şi cea occidentală îi denigrează pe ostaşii Armatei Roşii „care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale“.

„Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre "atrocităţile" soldaţilor sovietici – eliberatorilor Europei de fascism?

Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. 

Iniţial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate şi replicate de foştii aliaţi ai URSS. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situaţia când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveştile despre cruzimea ruşilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, oraş a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii. 

Totuşi, toţi aceşti "experţi" în materie de atrocităţi ale soldaţilor sovietici, care preferă să-i numească, pur şi simplu, ruşi, uită, de altfel, să menţioneze că asemenea acţiuni împotriva populaţiei civile (viol şi jaf) au fost interzise în Armata Roşie la cel mai înalt nivel şi erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin "Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure faţă de populaţie": "Ofiţerii şi ostaşi ai Armatei Roşii! Ne îndreptăm spre ţara inamicului. Fiecare trebuie să-şi păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos... Populaţia rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovaţii vor fi pedepsiţi în conformitate cu legea marţială. În teritoriul cucerit, relaţiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovaţi de violenţă şi de viol vor fi împuşcaţi." 

O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanţele curţilor marţiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicităţii tuturor presupuselor atrocităţi în masă care sunt adesea atribuite soldaţilor sovietici de către experţii occidentali. România nu face excepţie în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel "Davai ceas, davai palton" (tradus din "Dă ceasul, dă haina"), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populaţia românească în 1944, are prea puţin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunţăm la aspectul moral şi etic al problemei şi reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merita ca cineva de dragul lor să-şi rişte viaţa. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată ca oamenii să analizeze informaţiile care apar în mass-media şi să le compare cu faptele istorice verificate. 

În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conştiinţa publică a poporului român, după mulţi ani de la încheierea ostilităţilor în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roşie?“.