Cum au supravieţuit copiii în timpul Marii Foamete: România şi-a salvat viitorul trimiţând pruncii în zone mai puţin afectate de calamitate

Cum au supravieţuit copiii în timpul Marii Foamete: România şi-a salvat viitorul trimiţând pruncii în zone mai puţin afectate de calamitate

Sursa Facebook Photo Historia

În timpul Marii Foamete din 1946-1947, 54.000 de copii din regiunile sărace ale României au fost mutaţi în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de calamitate. Subnutriţi, bolnavi, zdrenţăroşi, micuţii au fost ţinuţi în sânul unor familii de voluntari, în instituţii şi în cămine. Unii dintre ei au fost găzduiţi temporar în familii din Polonia şi din Bulgaria.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ieşirea din cel de-Al Doilea Război Mondial, România avea să se confrunte cu o calamitate care-i ameninţa însuşi viitorul. Era mijlocul anilor ’40 când ţara a fost lovită de o secetă prelungită, urmată de ger, anunţând astfel Marea Foamete din anii 1946-1947.

România era devastată de război, îndatorată către ruşi şi pârjolită de secetă. Secătuită de resurse, ţărănimea era ameninţată de inaniţie, boli şi moarte, determinând chiar cazuri de canibalism în zonele cele mai sărace de peste Prut, pierdute în lagărul ocupaţional URSS. Speriate de consecinţe, autorităţile române au luat atunci o măsură fără precedent: copiii din Moldova şi Muntenia au fost trimişi în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de foamete.

Balanţa istoriei a făcut ca Dobrogea să se revanşeze în acest fel faţă de Moldova, regiunea ce i-a dat dascăli şi primari vizionari.

După Războiul de Independenţă de la 1877, cărturarii moldoveni au contribuit la dezvoltarea fostei provincii otomane şi la integrarea sa în România. În acele vremuri, mulţi copii de români din Dobrogea cu foame de carte au fost trimişi la şcoli din Moldova să înveţe. Acum, copii înfometaţi din Moldova au fost luaţi în sânul familiilor din Dobrogea fiind îngrijiţi până la terminarea crizei, ceea ce le-a salvat viaţa. 

Exodul, haosul, specula

După izbucnirea foametei, oamenii ajunseseră la limita răbdării, aşteptând ajutor de la autorităţi, astfel că mulţi români plecau pe cont propriu spre judeţele „excedentare“ (cum se numeau cele în care recolta fusese salvată) ca să-şi procure cereale. Criza generase haos, exod, speculă, iar autorităţile vedeau cum scapă situaţia de sub control. Ca să oprească vânzările de cereale la liber, au interzis acest tip de comerţ, permiţând tranzacţia doar către centrele oficiale de colectare.

Dar problema înfometării rămânea, iar apelurile pentru donaţii nu dădeau rezultatele scontate. Ca să mobilizeze populaţia ferită de flagelul secetei, regimul comunist înfiinţează Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor Lovite de Secetă (C.A.R.S.), în fruntea căruia l-au desemnat pe scriitorul-activist Mihail Sadoveanu. Cu filiale judeţene şi având susţinerea organizaţilor caritabile româneşti şi străine, C.A.R.S. a declanşat o acţiune de salvare a copiilor din regiunile sărace.

În timpul Marii Foamete din anii 1946-1947, mii de copii au fost duşi cu trenul în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de calamitate. Copiii au fost ţinuţi în familii-gazdă şi s-au întors acasă spre finele anului 1947-începutul anului 1948. Operaţiunea fără precedent este detaliată în câteva documente aflate în Arhivele Naţionale ale României, pe care „Weekend Adevărul“ le-a consultat în premieră.

Ajutorul preţios al Dobrogei

Dobrogea este una dintre regiunile care au găzduit copii ai foametei, deşi nordul provinciei suferea la fel ca Moldova sau Muntenia. Dar judeţul Constanţa fusese, climatic şi economic, mai ferit de dezastru. De aici, din estul ţării, pleca pâinea României spre Uniunea Sovietică. În timp ce presa vremii consemna recunoscătoare orice ajutor venit din Uniunea Sovietică, România contribuia la aprovizionarea Armatei sovietice cu sute de mii de tone de grâne lunar. Transporturile plecau prin porturile estice maritime şi dunărene (Constanţa, Brăila, Galaţi), spre marele vecin de la Răsărit, ai cărui soldaţi erau mai importanţi decât românii. 

„Grânele circulau într-o singură direcţie, dinspre România spre Uniunea Sovietică, în contul obligaţiunilor de stat prevăzute prin Convenţia de Armistiţiu de la 12 septembrie 1944, prin care România rămânea sub influenţa Uniunii Sovietice.

Prin sistemul cotelor obligatorii se ajunsese ca producătorilor să li se ridice întreaga producţie de cereale, astfel încât acestora nu le mai rămânea nici pentru consumul familial. Şi totuşi, Prefectura comunistă era nemulţumită că acele cote nu acoperă contribuţia stabilită judeţului Constanţa“, relatează profesorul de istorie Vasile Bâtlan, autorul cărţii despre „Constanţa în anii marii foamete 1946-1947“.

Adrian, orfanul din Fălticeni

La 12 septembrie 1946, în Dobrogea venea primul copil al foametei: un orfan din Fălticeni pe nume Adrian Munteanu. Băiatul a fost dat în grija familiei unui muncitor din Portul Constanţa. Arhiva oficiosului „Cuget Liber“, aflată la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ din Constanţa, consemnează cum a decurs întâlnirea copilului cu tatăl de împrumut. „Muncitorul N. Oancea din Sindicatul D.P.M. a surâs în faţa obiectivului fotografic şi a îmbrăţişat patern copilul, spunând: «Sunt mândru de fapta mea. În mine va găsi micul Adrian un părinte şi un sfătuitor»“.

Şi familia preotului Gheorghe Frigioiu din satul Făclia a luat pe timpul foametei un băiat de crescut. Adus din Moldova, Mitică a fost îngrijit de preot şi de preoteasă ca pe propriul fiu. Când au venit să-l ia acasă după un an, micul moldovean a început să plângă. „Eram ca fraţii. S-a rugat tata de ei cu cerul şi cu pământul să-l lase la noi să-l creştem, că nu-i va lipsi nimic, îl va da şi la şcoală, îi va face un rost. N-au vrut. Plângea săracul Mitică de sărea cămaşa pe el… Plângeam şi eu, plângeam toţi... Nu l-am mai văzut de atunci. Noi ne-am mutat în altă parohie din Dobrogea şi n-am mai ştiut nimic de el“, povesteşte cu regret Vicenţiu, fiul preotului, ajuns la vârsta senectuţii.

Omul nou, cel fără chip

Presa vremii scrie despre transporturile de copii care veneau periodic dinspre zonele sărace. La 8 februarie 1947, un transport cu 80 de copii din Râmnicu Sărat sosea la Constanţa, micuţiii fiind adăpostiţi la căminul C.A.R.S. din cartierul Viile Vechi. După ce li s-a făcut igiena corporală, deparazitarea, vizita medicală, li s-au întocmi fişele, au fost împărţiţi familiilor care se oferiseră să-i găzduiască. Numărul acestora era mai mare de 80, după cum precizau ziariştii.

Câteva zile mai târziu, în ediţia din 21 februarie 1947, ziarul „Cuget Liber“ din Constanţa revenea cu un reportaj despre soarta copiilor. Niciuna dintre relatările făcute pe această temă nu conţine vreo ilustraţie – ca, de altfel, toate celelalte ştiri despre viaţa urbei. Oamenii nu apăreau nicăieri în poze, singurele imagini-portret fiind doar pe prima pagină, una-maximum două, şi numai cu fruntaşii comunişti. Practic, atunci se clădea omul nou – cel fără chip, fără identitate, fără personalitate.

Ziaristul (şi el anonim, fără semnătură) mersese pe teren în orfelinatele Constanţei şi la familiile care îi luaseră în grijă, să vadă ce fac copiii din Râmnicu Sărat. „Nu mai sunt aici. Cererile au fost atât de numeroase, încât, dacă am fi avut de două ori atâţia, şi tot ne mai rămâneau“, a afirmat doamna Schnitter, directoarea Orfelinatului Apărării Patriotice, loc unde trăiau 50 de orfani. 

Copii la coadă, aşteptând porţia de hrană Sursa Facebook Photo Historia

Un om cu suflet, învăţătorul Ungureanu din Constanţa, a vrut să ia acasă doi copii - o fetiţă şi un băiat. Dar băiatul avea un frate, iar fetiţa avea o soră, şi copiii se ţineau strâns unul de altul refuzând să se despartă. Aşa că dascălul i-a luat acasă pe toţi patru. Când ziaristul a mers în vizită la familia Ungureanu, a găsit un tablou idilic: copiii stăteau cu „bunica“, mama învăţătorului, care împletea ciorapi şi le spunea poveşti. „Nu mai vrem să plecăm de aici“, i-au zis cei mici ziaristului când l-au condus la poartă. La fel îi spusese şi copilul adoptat temporar de familia funcţionarului Costică Burcan.

La 24 februarie 1947, o nouă garnitură de tren, cu copii din Galaţi, a sosit la Constanţa. Cel mai mic avea 3 ani, cel mai mare avea 14 ani. „Aceşti copii sunt desbrăcaţi, flămânzi şi slabi, iar pe feţele lor, îmbujorate altădată, se poate ceti suferinţa“, nota „Cuget Liber“. La căminul C.A.R.S. au fost duşi cu maşina, iar femeile din comitet, ajutate de medici, asistente şi infirmiere, i-au curăţat, i-au spălat, i-au îmbrăcat, i-au hrănit şi i-au controlat medical înainte de a fi daţi în familiile înscrise pe listă.

Când trenurile cu copii trebuia să străbată ţara, micuţii erau despăduchiaţi de personalul sanitar la băile CFR de pe traseu. Majoritatea erau subnutriţi, zdrenţuroşi, desculţi, bolnavi, tuşeau, aveau febră, boli de piele şi de stomac. Nu oricine se încumeta să aibă grijă de ei şi nu toată lumea voia să-i ia acasă, deoarece fiecare avea propriile greutăţi. 

Sute de copii români, trimişi în străinătate

În octombrie 1946, Constanţa era declarată fruntaşă pe ţară în privinţa ajutorului dat sinistraţilor. Judeţul trimisese 14 vagoane cu grâne în judeţele Iaşi, Buzău, Vaslui, Rădăuţi, Ciuc şi Bacău, iar din colecte strânsese peste 130 de milioane de lei. Un număr de 200 de copii erau îngrijiţi la acel moment în familiile din Constanţa. La prima şedinţă naţională C.A.R.S., Constanţa a fost ovaţionată de activişti pentru contribuţia sa. Comitetul de ajutorare la nivel judeţean era condus de ÎPS Chesarie Păunescu, episcop al Constanţei în perioada 1944-1950.

În primăvara 1947, Constanţa însăşi avea să simtă şi ea efectul crizei, plăşile cele mai afectate de secetă fiind Ostrov şi Adamclisi, unde trăiau 5.000 de copii. Şi aici s-au organizat cantine C.A.R.S. pentru ajutorarea nevoiaşilor. Dar familii întregi din regiunile secetoase, destule având copii de ţâţă, plecaseră în bejenie. Multe dintre ele s-au stabilit atunci în Dobrogea. „Vor fi ajutate de primării prin colecte locale, nu vor afecta planul general de colectări“, anunţa presa.

Donaţii de 52 miliarde lei

Dar nu doar românii au dovedit solidaritate cu cei loviţi de foamete. Polonia s-a oferit să aibă grijă de copiii săraci, astfel România i-a trimis sute de copii în decursul crizei. Aceştia erau însoţiţi de institutori, iar vara 1947 şi-au petrecut-o în colonii de pe ţărmul Mării Baltice. La fel a procedat Bulgaria. Ţări precum Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria şi Franţa, precum şi evrei din Haifa, au trimis ajutoare pentru România în timpul Marii Foamete.

O statistică a C.A.R.S. (comitet ce a funcţionat între anii 1946 şi 1948), făcută în mai 1947, arăta că peste 42.000 de copii au fost transportaţi din zonele secetoase şi plasaţi în familii, institute şi cămine. Până în iunie 1947, 54.000 de copii intraseră în grija C.A.R.S. Românii donaseră 52 de miliarde lei şi peste 200.000 de persoane mâncau zilnic în cele 1.800 de cantine C.A.R.S. 

„Multe organisme internaţionale s-au implicat în sprijinirea populaţiei României, fapt care contravenea strategiei Guvernului român, întrucât atrăgea atenţia străinilor asupra stării de mizerie în care se trăia. Graţie implicării efective a Principesei Ileana, o bună parte a populaţiei a beneficiat de pachetele trimise de CARE (Cooperative American Relief Everywhere), Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din SUA sau de alte instituţii prin intermediul Crucii Roşii. Pentru stoparea acţiunilor caritabile, Guvernul român a introdus taxe ridicate ajungându-se în cele din urmă ca organizaţia CARE să-şi închidă depozitele din România. Altor organisme li s-a interzis efectiv să mai întreprindă orice activitate pe teritoriul României, aşa cum a fost cazul lui Swedish Relief, ce cuprindea şi un fond special «Salvaţi copiii», prin care au fost hrăniţi zilnic 60.000 de copii. Suedezii au fost obligaţi să se retragă în 1948. La fel, organizaţia «Catholic War Relief», care ajutase populaţia României prin Monseniorul Kirk, încă din primăvara lui 1947 a fost presată să-şi înceteze activitatea în toamna lui 1948“, notează specialiştii de la Arhivele Naţionale ale României în fişa de prezentare a fondului documentar despre C.A.R.S. Un grafic întocmit pe judeţe arată câţi copii mâncau zilnic datorită ajutoarelor internaţionale de cereale: Buzău, Putna, Tecuci, Covurlui – 1.500, Tutova, Tulcea, Vaslui – 1.000, Râmnicu Sărat – 600, Baia, Brăila – 500, Bacău – 400.

Populaţia Moldovei şi a Munteniei, salvată de la moarte

Arhiviştii amintesc că un rol important în gestionarea crizei l-au avut organizaţiile-satelit ale Partidului Muncitoresc Român, iar Apărarea Patriotică a acţionat cel mai energic, cazând loturile venite din estul ţării în căminele proprii. La fel de activă a fost Uniunea Femeilor Democrate din România, care organiza colecte de îmbrăcăminte, bani şi alimente pentru copii.

„La sfârşitul lui august 1947, când se vorbea de o recoltă bună în Moldova, copiii încredinţaţi vremelnic familiilor constănţene se vor întoarce acasă. Câţiva copii vor fi înfiaţi cu acordul părinţilor naturali, rămânând în noile familii dobrogene. Judeţul Constanţa adăpostise şi salvase astfel peste 500 de copii. Peste ani, mulţi se vor întoarce spre a mulţumi oamenilor buni ce avuseseră cândva grijă de ei. În comuna Mihail Kogălniceanu a existat, spre exemplu, un proprietar de moară, Iorgu se numea, care a avut în grijă nu mai puţin de 20 de copii. I-a adăpostit, i-a îmbrăcat, i-a hrănit, pe unii i-a învăţat meserie. Ajutorul Dobrogei, ea însăşi afectată de foamete, trebuie apreciat cu atât mai mult. În vara lui 1947, lipsa unor alimente de strictă necesitate, cum ar fi pâinea sau mălaiul, atinsese apogeul. Abia spre finele anului se înregistra o uşoară ameliorare a aprovizionării Constanţei cu pâine şi mălai. Greutăţile vieţii nu dispăreau, însă, nici în anii următori“, descrie situaţia profesorul Vasile Bâtlan. 

Pe aceeaşi temă: 

Psihoza în România din anii marii foamete. La cât ajungeau pedepsele cu închisoarea pentru spargerea magazinelor

Efectele „marii foamete“ din anii '40. Povestea bătrânei din Constanţa care a cumpărat rahat de 40.000 de lei

Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale

Imagini din aceeasi galerie
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Arhivele Naționale
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Biblioteca Județană Ioan N.Roman Constanța
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Colecția Mihai Burcea
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Colecția Mihai Burcea
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Colecția Mihai Burcea
  • Documente despre Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Colecția Mihai Burcea
  • Copii săraci la coadă. Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Facebook Photo Historia
  • Copii săraci duși de acasă. Marea Foamete din România 1946-1947 Sursa Facebook Photo Historia
Distribuie imaginea
citeste totul despre: