Cod galben de vânt puternic pe litoralul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a transmis informaţia că litoralul românesc intră sub cod gablen de vânt puternic.

Ziua de 1 Mai vine pentru turiştii ce au ales să-şi petreacă minivacanţa pe litoral cu o serie de avertizări. Conform primăriei municipiului Constanţa, Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a anunţat că miercuri, 1 mai, începând cu ora 10.00, Dobrogea intră sub cod galben de vânt puternic. 

În acest interval, vântul va sufla cu viteze de peste 70 de kilometri pe oră.

Primăria Constanţa face apel la locuitori şi la turiştii aflaţi în zona staţiunii Mamaia să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

„Conducătorii auto sunt rugaţi să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, şi să circule cu atenţie sporită prin dreptul panourilor publicitare”, spun reprezentanţii primăriei.

Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
  • Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă - 0737552271.

Pe aceeaşi temă:

Nopţi albe în Mamaia şi Vama Veche în minivacanţa de 1 Mai. Zeci de mii de turişti, aşteptaţi la evenimente de top

Restricţii de circulaţie în staţiunea Mamaia. Este vizată zona Festivalului Sunwaves

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite