Clotilde Armand: „În 4 ani, primarul la Constanţa trebuie să fie cineva din USR“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clotilde Armand, unul dintre liderii Uniunii Salvaţi România, s-a întâlnit duminică, 7 august, cu simpatizanţii USR din Constanţa. Armand (43 ani) a fost însoţită de Florin Grigorescu - responsabilul cu extinderea partidului pentru zona de sud-est, de Erwin Albu - activistul ecologist din Codlea, Braşov şi de matematicianul Sergiu Moroianu - soţul ei.

Întrunirea a avut loc în spaţiul Forte Life de la Dacia, unde tineri şi mai puţin tineri, care au făcut sau nu politică, au dorit să stea de vorbă cu liderii nou-înfiinţatului USR. Aceştia au prezentat pe scurt ceea ce au făcut, ceea ce vor să facă, îndemnându-i pe oameni să se implice în mişcările civice (aşa-numita societate civilă), pentru a deprinde exerciţiul democratic cel mai important în România zilelor noastre: cum să lupţi pentru respectarea drepturilor cetăţenilor.

„Aşa am început şi eu“, a spus Clotilde Armand, care n-a dorit să lungească discuţia cu cei care afirmau cât de mici sunt şansele de reuşită ale unei iniţiative politice pornite din rândul activiştilor. „N-am venit să vă convingem. Noi oricum vom face ceea ce avem de făcut, indiferent dacă sunteţi sau nu de acord. Nu vrem politicieni de meserie, vrem oameni implicaţi“, a replicat Armand.

Grupul de simpatizanţi USR a fost creat la Constanţa în urmă cu 4 săptămâni, iar coordonatorul este Răzvan Andrei, un tânăr antreprenor în vârstă de 31 ani. El a activat în Bucureşti şi din luna mai s-a întors acasă, în Constanţa, pentru a deschide proiecte pe linia „România creativă“.

USR-işti actuali şi viitori au convenit să intre în pâine din septembrie, când trebuie constituită filiala de la Constanţa. „Ne interesează o grupare reprezentantivă, nu o gaşcă. Vrem oameni diferiţi, cu opinii diverse, de profesii, etnii şi religii diferite. Vrem oameni dezinteresaţi, pentru că noi am arătat că idealismul este posibil. Filialele vor fi autonome, îşi vor alege singure membrii, candidaţii şi conducerea. Nu vom face asta de la Bucureşti, nu suntem nişte iluminaţi care trasăm directive. Noi vom avea drept de veto asupra unui candidat, desigur, dacă nu respectă întocmai codul nostru de etică“, a mai spus Armand. „Dacă filiala o ia într-o direcţie greşită, avem un buton de panică pe care-l putem activa. Putem desfiinţa filiala“, a adăugat Florin Grigorescu.

Ţintele USR sunt mari la Constanţa: primăria reşedinţei de judeţ peste 4 ani şi un procent consistent la parlamentarele de la finele anului. „În 4 ani, primarul la Constanţa trebuie să fie cineva din USR! Iar la parlamentare, USR va trebui să obţină în reşedinţa de judeţ 20%, spre 30% chiar. De ce nu? La Bucureşti a fost posibil asemenea scor!“, a trasat Clotilde Armand obiectivul filialei locale.

USR are deja discuţii avansate cu grupurile de simpatizanţi în 80% dintre reşedinţele de judeţ din România. „Ce vă spun este că schimbarea este ireversibilă. Odată ce vom oferi oamenilor alternativa USR şi ei vor vota USR, schimbarea societăţii este ireversibilă. Putem să mai stăm 4 ani, să pierdem 4 ani sau putem să ne implicăm, să schimbăm istoria“, a conchis Armand.

image

După discuţii, Clotilde Armand a fost asaltată de susţinători, care au dorit să facă selfie-uri individuale cu ea. „Uau, e prima dată când mi se cere asta“, a râs ea surprinsă, care făcuse deja selfie-ul de grup pentru a-l posta pe pagina personală.

La plecarea din Constanţa, Clotilde Armand s-a filmat cu telefonul, în maşina personală în care se afla cu familia ei, mergând spre nordul Dobrogei. „Acum am plecat din Constanţa, vedeţi aici peisajul tipic în jur şi nişte eoliene. A fost foarte productiv la Constanţa şi mă bucur de acest lucru. M-am întâlnit cu grupul de iniţiativă, cu cei care ne-au scris, ei au fost filtraţi deja. Ei au avut deja 5 întâlniri, e un grup care se cunoaşte şi este foarte orientat pe acţiune. Ei au 4 ani la dispoziţie pentru a reconstrui societatea civilă de la Constanţa. Am şi spus presei, la Constanţa obiectivul la alegeri este de a obţine între 20% şi 30% dintre voturi. Voi merge la Tulcea, sper să ajung şi la Medgidia. N-avem de ales, trebuie să facem totul în paralel, pentru a respecta toate speranţele pe care oamenii le pun în noi. Aceste speranţe nu mai pot să aştepte încă 4 ani, trebuie de acum să pornim această mişcare“, a mai spus Clotilde Armand.

Pe aceeaşi temă:

Clotilde Armand spune că ţinta USR nu sunt neapărat alegerile parlamentare, ci o construcţie solidă pe termen lung

Nicuşor Dan, despre Clotilde Armand: Nu se pune problema de o rivalitate. Fără îndoială, ar putea candida la Capitală în 2020. Sunt dispus să fac un pas în spate


 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite