Cine a inspirat „nebunia“ Sfântului Graal. Singura menţiune despre preţiosul artefact al creştinătăţii apare în jurnalul unei femei stigmatizate de Biserică
0
Sfântul Graal, potirul din care ar fi băut Mântuitorul la celebra Cina cea de Taină, este învăluit în mister. Biblia nu oferă niciun indiciu. Singura descriere a fost făcută de o sfântă care a fost beatificată de Papa Ioan Paul al II lea.
Lumea se întreabă ce s-a întâmplat cu obiectul sfânt. Biblia nu oferă niciun indiciu şi este posibil ca apostolii care au asistat la această scenă să nu-i fi conferit obiectului valoarea pe care a căpătat-o mai târziu.
Părintele Maxim Vlad, slujitor la Catedra Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, spune că, de la bun început, trebuie menţionat faptul că legendele şi credinţele care înconjoară sunt complet necunoscute, atât în credinţele şi obiceiurile româneşti, cât şi în tradiţiile bisericii ortodoxe.
Fascinaţia pentru Graal este strict legată de ciclurile epice ale cavalerilor din Europa Apuseană, precum şi de câteva tradiţii şi texte ale catehismului catolic. Legendele afirmă că Potirul Sfânt are puteri miraculoase, iar cel care îl poseda devine puternic şi ocrotit de orice rău. Teoriile conspiraţiei abundă în localizarea Graalului în diferite puncte de pe glob.
„Singura descriere pe care o avem despre felul cum ar fi arătat Potirul folosit de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină se află în cuprinsul unui jurnal ce aparţinea unei stigmatizate din ordinul Augustinian, pe nume Anne Catherine Emmerich, care a trăit în Germania între anii 1774-1824, fiind beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea. Acest jurnal conţine viziuni cu referire la multe evenimente ale istoriei neamului omenesc în legătură cu iconomia şi providenţa dumnezeiască. Aceste viziuni l-au inspirat pe regizorul Mel Gibson la realizarea filmului «Patimile lui Hristos»“, precizează părintele Maxim Vlad.
Iată ce relatează vizionara cu privire la acest subiect. Informaţiile au fost preluate din cartea „Patimile Domnului nostru Iisus Hristos din meditatiile Annei Catherine Emmerich“, apărută la Editura Ikon, Cluj Napoca.
„Cupa pe care au adus-o Apostolii din casa Veronicăi (pe Sfânta Veronica al cărui pseudonim înseamnă icoana adevărată o chema în realitate Serafia) era minunată şi misterioasă în felul cum arăta. Fusese păstrată mult timp în Templu printre alte preţioase obiecte străvechi, al căror folos şi origini fuseseră uitate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul Bisericii Creştine, unde multe nestemate sfinţite au fost uitate şi au rămas părăsite. Vasele şi bijuteriile din vechime îngropate sub Templu au fost deseori dezgropate, vândute sau topite.
Aşa se făcu însă prin voia lui Dumnezeu, ca acest vas sfânt pe care nimeni nu reuşise vreodată să îl topească, căci fusese făcut dintr-un material neştiut şi fusese găsit în visteria Templului printre alte obiecte de care nu se mai folosea nimeni, să încapă pe mâna unor anticari. El a fost cumpărat de Serafia şi a fost folosit de câteva ori de Iisus în timpuri de sărbătoare, iar din ziua Cinei cea de Taină a devenit proprietatea exclusivă a sfintei comunităţi creştine.
Acest pocal nu a fost întotdeauna la fel ca atunci când a fost folosit de Domnul nostru la Cina cea de Taină, şi probabil că doar atunci au fost puse laolaltă toate părţile ce îl compuneau. Marea cupă stătea pe un platou din care se putea scoate un fel de tabletă, iar în jur erau şase căni mici. Cupa avea în ea un alt vas mai mic. Deasupra avea o mică tăviţă şi un capac rotunjit. în piciorul cupei era o lingură, care putea fi uşor scoasă pentru folosinţă. Toate aceste vase erau acoperite cu pânză fină şi, dacă nu mă înşel, erau învelite într-o casetă din piele. Marele pocal era compus dintr-o cupă şi un picior care trebuie că a fost alipit mai târziu, căci era dintr-un alt material.
Cupa avea formă de pară, masivă şi întunecată la culoare, dar bine şlefuită, cu ornamente de aur şi două mânere mici de care putea fi ridicată. Piciorul era din aur curat, lucrat minunat, ornamentat cu un şarpe şi un ciorchine de struguri şi îmbogăţit cu pietre preţioase.
Cupa a fost lăsată în Biserica din Ierusalim în mâna Sfântului Iacov cel Mic, primul episcop al Ierusalimului şi cel care a redactat textul primei Sf Liturghii, şi văd că încă se află în acel oraş - ea va vedea din nou lumina într-o bună zi în acelaşi fel ca mai înainte. Căniţele din jurul cupei au fost luate de alte biserici. Una a fost dusă la Antiohia, iar alta la Efes. Ele aparţineau patriarhilor, care le foloseau pentru a bea o băutură ciudată când primeau sau dădeau binecuvântarea, aşa cum am văzut de mai multe ori.
Marele pocal îi aparţinuse mai demult lui Avraam. Melhisedec l-a adus cu sine din ţinutul lui Semiramis (din Babilon) în cel al Canaanului, unde începuse să fondeze noi aşezări pe locul unde mai apoi a fost ridicat Ierusalimul. El o folosea pentru a aduce ofrande în prezenţa lui Avraam căruia i-a şi lăsat-o după aceea. Aceeaşi cupă a fost salvată în Arca lui Noe",
"Din perspectiva Bisericii Ortodoxe, importante nu sunt atât vasele pe care le-a folosit Mântuitorul Iisus Hristos la aceasta Ultimă Cină, când a instituit Taina Împărtăşirii credincioşilor cu trupul şi sângele său, ci conţinutul acestora, adică însuşi trupul şi sângele Domnului", conchide părintele Maxim Vlad.
Vă mai recomandăm:
Taina luminii din noaptea de Înviere. De ce mâncăm pască şi ouă roşii în ziua sfântă de Paşti
Sirian botezat întru Hristos. Povestea lui Molo, musulmanul care a devenit creştin la 58 de ani
Taina luminii din noaptea de Înviere. De ce mâncăm pască şi ouă roşii în ziua sfântă de Paşti
Vinerea Mare, ziua răstignirii lui Iisus Hristos pentru mântuirea întregii firi omeneşti
Se încarcă comentariile...
