ANALIZĂ Cele 30 de erori judiciare din Procesul Mântuitorului Iisus Hristos, care stau la baza creştinismului
0Cea mai flagrantă victimă a sistemului judiciar din toate timpurile este însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. A fost condamnat la moarte fără drept de apel, de judecători care au jucat şi rolul de avocaţi, şi de martori. Teologi şi avocaţi încă dezbat procesul lui Iisus, aşa cum este relatat de cele patru Evanghelii. „Weekend Adevărul“ vă prezintă 30 de vicii de procedură în Procesul Proceselor, identificate de preotul Cristian Terheş.
La începuturile creştinătăţii, judecata publică a unui bărbat de 33 de ani avea să marcheze pentru totdeauna soarta omenirii. Acuzatul care şi-a apărat convingerea în faţa instanţei a fost condamnat fără drept de apel, la presiunea gloatei, pentru a satisface interesele mai-marilor acelor timpuri, de acum 2.000 ani. Oblojitor de răni văzute sau nevăzute, vinovatul nu avea altă vină decât aceea de a nu-şi fi renegat apartenenţa, spun Evangheliile. Iar pentru această blasfemie a fost trimis la moarte.
„Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor“ (INRI) a scris pe crucea celui batjocorit, hulit, schingiuit, răstignit şi împuns cu suliţa. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul creştinilor, s-a lăsat ucis tocmai pentru a izbăvi păcatele omenirii. „Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac“, s-a rugat Iisus Tatălui Său cerându-i tot El, sacrificatul, îndurare faţă de cruzimea oamenilor.
Procesul lui Iisus este o temă inepuizabilă de comentat, disecat, analizat. Precum subiectul său, procesul în care Mântuitorul a fost trimis la moarte este lăsat la îndemâna muritorilor pentru a-l judeca.
În această ediţie „Weekend Adevărul“, preotul greco-catolic Cristian Terheş, blogger adevarul.ro şi pasionat de Drept, analizează în detaliu procesul lui Iisus Hristos. Originar din Ardeal, părintele Terheş păstoreşte Misiunea greco-catolică „Sf. Ioan Botezătorul“ din Orange County, California, Statele Unite ale Americii, fiind preşedintele Coaliţiei românilor pentru combaterea corupţiei şi al Asociaţiei române greoc-catolice. Cele 30 de vicii de procedură identificate de părintele Terheş sunt împărtăşite cititorilor „Weekend Adevărul“, laolaltă cu opinii ale unor preoţi ortodocşi, avocaţi-teologi şi judecători. Menţionăm că am păstrat ortografia redată de fiecare interlocutor în ceea ce priveşte numele Mântuitorului.
71 de judecători
Vinerea Mare este ziua în care Fiul Domnului a fost judecat, condamnat, răstignit şi a murit pe cruce. În această zi, în care credincioşii creştini trebuie să ţină post negru pentru suferinţele Mântuitorului, Iisus Hristos a avut parte de două procese: unul după legea iudaică şi altul după legea romană. Lectura celor patru Evanghelii, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, oferă imaginea unei mari nedreptăţi.
„Ambele sisteme aveau trei instanţe de judecată. Cele trei instanţe de judecată iudaică erau stabilite în funcţie de mărimea localităţii. La Ierusalim era instanţa supremă, cunoscută şi sub numele de Marele Sinedriu/Sanhedrin. Marele Sinedriu era compus din 71 de judecători, care cuprindeau 23 de căpetenii ale preoţilor, 24 de bătrâni, 23 de scribi, plus mai-marele preoţilor, Caiafa“, explică părintele Cristian Terheş (foto).
Preotul descrie cum a decurs procedura în procesul Mântuitorului. „Isus a fost judecat după legea iudaică de către Anna, Caiafa şi Sinedriu (cunoscut şi ca Sanhedrin, Soborul), iar după legea romană de către Pilat, Irod şi iarăşi Pilat. După ce Isus a fost judecat de liderii evrei, a fost dat pe mâna guvernatorului/dregătorului Pilat ca să fie executat. Pilat, însă, a iniţiat un nou proces şi a încercat în repetate rânduri să-l elibereze pe Isus. Liderii poporului, însă, au montat oamenii împotriva eliberării lui Isus şi pentru a cere condamnarea acestuia. Deşi Isus a fost prezentat de Pilat în faţa poporului de trei ori ca fiind nevinovat, poporul – aţâţat de arhierei şi de bătrâni – a cerut urlând să fie răstignit. Analizând relatările evanghelice, descoperim că instanţele iudaice au încălcat propria jurisprudenţă pentru a-L osândi pe Isus cu orice chip. Am găsit cel puţin 30 de vicii de procedură care au condus la un proces inechitabil şi la condamnarea lui Isus pe nedrept“, arată părintele Terheş
„Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi“
Iată seria celor 30 de vicii de procedură identificate de preotul greco-catolic Cristian Terheş în procesul iudaic, cu argumentaţia sa:
1. Isus a fost denunţat de un complice
„Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi“ (Matei 26, 14-15). Dat fiind că Iuda a fost ucenic al lui Isus, el nu putea deveni martor al acuzării împotriva celui cu care a fost până atunci.
„Mărturia unui complice [în acest caz Iuda] nu este permisă în legea rabinică (…), deoarece nici viaţa unui om, nici libertatea sa, nici reputaţia sa nu pot fi puse în pericol de răutatea celui care a mărturisit el însuşi că este un criminal“, afirmă Samuel Mendelsohn în cartea „Jurisprudenţa penală în Israelul antic“.
O dovadă a acestei practici este faptul ca Iuda Iscarioteanul nu a fost chemat ca martor în faţa Sinedriului pentru a depune mărturie împotriva lui Isus. Sinedriul a adus martori mincinoşi, a căror mărturie se bătea cap în cap, dar Iuda nu a fost printre ei, deoarece mărturia acestuia nu putea fi luată în considerare. Denunţul lui Iuda, însă, a fost necesar pentru a se crea cadrul procesual de a-l reţine pe Isus
2. Judecătorii se uitau după o oportunitate să-l condamne pe Isus înainte ca procesul să fi început
Evangheliştii ne relatează că arhiereii „s-au bucurat“ când Iuda a mers la ei să se înţeleagă cum să-l dea pe Isus în mâinile lor. Conform legii iudaice, dacă un judecător ştia ceva despre cauza respectivă în afara celor spuse de martori sau avea un resentiment faţă de cel acuzat, era obligat să se recuze din instanţa de judecată.
Evangheliile sunt pline de exemple unde arhiereii voiau cu orice chip să-l prindă pe Isus şi să-l omoare, deci clar nu puteau judeca „drept“ şi imparţial, aşa cum o cerea şi legea lui Moise.
3. Folosindu-se de denunţătorul Iuda, judecătorii i-au organizat un flagrant lui Isus
„Şi, ducându-se, [Iuda] a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.“ (Luca 22, 4-5). Aşadar arhiereii (care erau judecători) şi căpeteniile oastei (echivalentul mascaţilor de azi, adică cei care asistau judecătorii în controlarea celui acuzat) „au vorbit“ cu denunţătorul „cum“ să organizeze un flagrant ca „să-L dea în mâinile lor“. Acţiunea de flagrant era următoarea: „Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază“ (Marcu 14, 44). Conform legii iudaice, era interzis să organizezi un flagrant cuiva, adică să forţezi sau să păcăleşti pe cineva să încalce legea, ca apoi să-l poţi pedepsi. Inclusiv când se administrau pedepsele, dacă nu exista certitudinea că cel acuzat a ştiut că încalcă o lege, i se dădeau circumstanţe atenuante.
4. Judecătorii s-au înţeles cu Iuda să îl predea pe Isus
Arhiereii l-au plătit pe Iuda să-l denunţe pe Isus, ca acesta să fie adus în faţa lor pentru a fi judecat. Conform legii iudaice, judecătorii nu puteau aduce pe nimeni în faţa lor şi nu puteau acuza pe nimeni. Reţinerea cuiva trebuia să se facă pe mărturia prealabilă a martorilor acuzării care veneau şi prezentau acuzaţiile în faţa judecătorilor, din proprie iniţiativă.
5. Judecătorii au complotat cu Iuda să-l prindă pe Isus în ascuns
Luca menţionează că Iuda a primit banii de la arhierei „şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii“ (Luca 22, 6).
Se vede limpede complotul dintre martorul denunţător şi judecători ca să-L prindă pe Isus fără ştirea poporului şi să-L condamne într-un proces regizat.
6. Isus a fost arestat asemenea unui tâlhar, însă acuzat pentru vorbe
„Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme“ (Ioan 18, 3). Văzând această înşiruire de forţe, Isus a spus: „Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine“ (Matei 26, 55)
7. Procesul lui Isus a început noaptea
Isus a fost arestat noaptea. „Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Isus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna“ (Ioan 18, 12-13), care a început să-l judece imediat. În legea iudaică, procesele trebuia să aibă loc numai ziua, astfel încât judecătorii să poată analiza cu atenţie probele şi martorii.
„Judecarea unei pedepse capitale trebuie făcută în timpul zilei, dar suspendată în timpul nopţii“, spune Mişna, cartea de bază a Talmudului. Filosoful evreu Moise Maimonide explica în Evul Mediu de ce judecata trebuia să aibă loc pe timpul zilei: „Examinarea unor asemenea acuzaţii este asemenea examinării unei răni; în ambele cazuri, o mai bună examinare se poate face în timpul zilei“.
8. Prima instanţă nu-i comunică lui Isus acuzaţiile
Evanghelistul Ioan relatează că, odată ajuns în faţa lui Anna, „arhiereul L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui“ (Ioan 18, 19). Remarcaţi că Isus a fost reţinut pentru o faptă gravă echivalentă cu tâlhăria (care implica şi uciderea celui tâlhărit), judecătorul însă îl întreabă despre învăţătura sa şi ucenici.
Pe lângă faptul că Anna a încălcat legea iudaică, aceea care prevedea că nu-l poţi reţine pe un om pentru o crimă şi judeca pentru alta, Anna încalcă o altă normă care prevedea că acuzatului trebuie să i se comunice acuzaţiile înainte de a începe procesul.
Anna, însă, din judecător devine acuzator, punându-i întrebări lui Isus în încercarea de a găsi ceva cu ce să-l acuze.
9. Prima instanţă nu a prezentat martori ai acuzării
La întrebarea lui Anna despre învăţătura şi ucenicii săi, „Isus i-a răspuns: «Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu»“ (Ioan 18, 20-21). În loc să îi prezinte acuzaţiile şi martorii acuzării, Anna îl interoghează pe Isus încercând să-l facă să se autoincrimineze, ceea ce iarăşi era o încălcare a legii.
Isus evită să răspundă într-un mod care să-l autoincrimineze şi îi cere lui Anna să îi pună în faţă martorii acuzării (care deja trebuia să fi fost prezenţi).
10. Isus a fost agresat fizic în faţa primului judecător
La răspunsul lui Isus de mai sus, „unul din slujitorii care erau de faţă I-a dat lui Isus o palmă, zicând: «Aşa răspunzi Tu arhiereului?» Isus i-a răsp uns: «Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?»“ (Ioan 18, 22-23).
Era interzis categoric ca un acuzat să fie agresat fizic sau pedepsit în faţa judecătorului, până când cel acuzat nu era condamnat definitiv. De asemenea, acuzatul trebuia să fie judecat dezlegat în faţa judecătorului. După ce Anna a terminat cu interogarea lui Isus, Ioan spune că „L-a trimis legat la Caiafa arhiereul“ (Ioan 18, 24)
11. Procesul s-a desfăşurat într-un loc impropriu
De la Anna, Isus a fost dus legat la Caiafa, unde „L-au băgat în casa arhiereului“ (Marcu 22, 54). Legea iudaică interzicea procesele în locuri izolate, închise, cum ar fi casa cuiva. Procesele trebuia să se desfăşoare în locuri special amenajate, echivalentul sălilor de judecată de astăzi. Talmudul menţionează că „după ce s-a plecat de la locul de judecată, nici o hotărâre de condamnare la moarte nu poate fi dată cuiva“.
De asemenea, Maimonide spune că „o condamnare la moarte poate fi pronunţată numai atâta vreme cât Sanhedrinul ţine şedinţa de judecată în locul/sala de judecată“. Faptul că a doua instanţă l-a judecat pe Isus în casă arată complotul judecătorilor ca să-l condamne pe Isus în ascuns.
12. Procesul lui Isus nu a fost public
Conform legii iudaice, procesul trebuia să fie public, astfel încât lumea să poată participa pentru a vedea audierile. Principiul acesta se aplică şi azi în instanţele de judecată.
13. Completul de judecată era deja format în casa lui Caiafa cu noaptea în cap
Matei si Marcu relatează că în casa lui Caiafa erau deja „adunaţi cărturarii şi bătrânii“ (Matei 26, 57; Marcu 14, 53). Era o întreagă procedură prealabilă, ce trebuia urmată înainte de începerea unui proces, în baza căreia judecătorii se analizau pe ei înşişi pentru a decide, înainte de toate, dacă au vreo prejudecată faţă de cel acuzat, pentru ca eventual să se recuze.
De asemenea, judecătorii depuneau un jurământ că vor analiza şi judeca imparţial cazul. Din context se vede clar că aceşti judecători erau deja montaţi şi pregătiţi să-L condamne pe Isus înainte ca El să fi ajuns în faţa tribunalului. Până şi astăzi, completul de judecată se formează după ce acuzaţiile sunt înaintate instanţei.
14. Sinedriul, al treilea for de judecată, caută martori mincinoşi
Luca spune: „Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în Sinedriul lor“ (Luca 22, 66). Odată ce Isus a ajuns în faţa Sinedriului, toţi judecătorii „căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L omoare“ (Matei 26, 59; Marcu 14, 55). Procedura judiciară iudaică prevedea clar că judecătorii nu puteau căuta martori ai acuzării, aceştia trebuind să fie deja prezenţi în faţa judecătorilor înainte ca acuzatul să fie adus în faţa instanţei.
15. Judecătorii au încălcat poruncile lui Moise aducând martori mincinoşi
Matei şi Marcu relatează că, în faţa Sinedriului, „mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau“ (Marcu 14, 56; Matei 26, 60). Făcându-i să mintă în faţa instanţei, judecătorii îi făceau pe toţi aceşti martori să încalce porunca a noua din decalog, care prevedea „să nu depui mărturie mincinoasă
16. Judecătorii nu au pedepsit martorii mincinoşi cu moartea
În cartea Deuteronomului (19, 16-20), Moise spune foarte clar că, dacă o persoană depune mărturie mincinoasă împotriva altei persoane, martorul mincinos trebuie să fie pedepsit cu aceeaşi pedeapsă care i s-ar fi cuvenit celui acuzat. Judecătorii din Sinedriu nu au aplicat această lege, făcându-i scăpaţi pe toţi martorii mincinoşi.
17. Nu a existat niciun martor împotriva lui Isus
Evangheliştii relatează că, după ce s-au perindat o mulţime de martori mincinoşi, s-au mai ridicat doi care „au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: «Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi». Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel“ (Marcu 14, 57-59).
Până la acest punct, nu a stat în picioare în Sinedriu nicio mărturie acuzatoare împotriva lui Isus. Într-un proces echitabil, urmând legile iudaice din timpul său, Isus trebuia eliberat de îndată şi achitat de orice acuzaţii false.
18. Sinedriul îl interoghează pe Isus în legătură cu alte acuzaţii decât cele iniţiale
Atât Matei, cât şi Marcu relatează că, în urma mărturiei mincinoase a celor doi, Caiafa l-a întrebat pe Isus: „«Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?» Iar El tăcea şi nu răspundea nimic“ (Matei 62; Marcu 60).
Isus foloseşte aici în apărarea sa dreptul la tăcere, asigurat de legea lui Moise, ştiind că orice ar spune va fi folosit împotriva sa. Remarcaţi cum Isus a fost arestat pentru o faptă similară cu tâlhăria, adus în prima instanţă unde a fost interogat în legătură cu învăţătura şi ucenicii săi, apoi dus la a doua instanţă, ajungând ca la a treia instanţă să fie interogat dacă dărâmă templul sau nu.
19. Sinedriul încearcă să aducă noi acuzaţii împotriva Lui
Văzând că nu au martori acuzatori, iar Isus îşi rezervă dreptul la tăcere, Caiafa încearcă să-l prindă pe Isus în cuvânt făcându-l să spună o blasfemie, întrebându-l: „Eşti tu Cristosul, Fiul Celui binecuvântat?“ (Marcu 14, 61).
Isus, care nu putea minţi despre sine, a spus: „Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului“ (Marcu 14, 62). Judecătorii reacţionează imediat spunând că a hulit, deci trebuie să moară. Întrebarea lui Caiafa nu avea nimic în comun cu toate acuzaţiile şi întrebările care i s-au pus până acum. Era împotriva legii iudaice ca judecătorii să aducă de la ei acuzaţii împotriva unui acuzat.
20. Sinedriul îl condamnă pe Isus în baza propriilor afirmaţii
Când Isus confirmă în faţa Sinedriului că este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: «A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare?». Iar ei, răspunzând, au zis: «Este vinovat de moarte»“ (Matei 26, 65-66). Era împotriva legii iudaice ca un acuzat să se autoincrimineze dacă mărturia acestuia nu era validată de încă doi martori.
Gânditorul evreu Maimonide explică: „Noi avem ca principiu de bază în jurisprudenţa noastră că nimeni nu poate să îşi aducă acuzaţii împotriva sa. În cazul în care un om face o confesiune în faţa unei instanţe de judecată, o asemenea confesiune nu poate fi folosită împotriva lui decât dacă este confirmată de alţi doi martori“ („Sanhedrin“, IV, 2).
Cu toate acestea, Isus a fost condamnat în baza propriilor afirmaţii fără nicio altă mărturie personală din partea alcuiva.
21. Sinedriul i-a încălcat dreptul la apărare lui Isus, deoarece acesta nu a mai fost audiat pentru noua acuzaţie de hulă/blasfemie, ci direct condamnat la moarte
„Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 63-34). Sinedriul a încălcat flagrant legea iudaică nedându-i oportunitatea lui Isus să se apere în faţa noilor acuzaţii, lucru cerut de legea iudaică.
22. Sinedriul a interzis să mai fie aduşi martori în proces
„Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit hula“ (Marcu 14, 63). Codul de procedură iudaic prevedea că acuzatul putea să tot aducă martori ai apărării pe durata procesului. Acest drept i-a fost încălcat lui Isus de către Sinedriu. De asemenea, prin afirmaţia „Aţi auzit hula“, judecătorii au devenit şi martori ai acuzării, ajungând să fie şi cei care acuză, şi cei care judecă, şi cei care condamnă.
23. Arhiereul şi-a sfâşiat hainele, încălcând legea
Când l-a auzit pe Isus confirmând că este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele“ (Matei 26, 14). Acţiunea lui Caiafa este o încălcare flagrantă a legii lui Moise, care prevedea expres că „marele preot din fraţii tăi […] să se îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi sfâşie hainele“ (Levitic 21, 10).
Pentru ceea ce a făcut, Caiafa însuşi trebuia judecat pentru că a încălcat legea. Sfâşierea hainelor este un gest extrem în iudaism, care i-a bulversat pe toţi cei din Sinedriu. După legea iudaică, deliberările trebuiau să fie luate cu calm, după studierea amănunţită a mărturiilor şi dovezilor.
24. Verdictul s-a dat pe loc, fără o analiză amănunţită şi timp de gândire
Legea iudaică prevedea că deliberările pentru condamnări capitale să se dea în ziua următoare, ca judecătorii să poată medita la cele auzite, să se poată ruga şi să poată posti. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul procesului lui Isus. Mişna menţionează că „judecătorii trebuiau să judece cele auzite cu sinceritate în propria conştiinţă“, fără a se lăsa influenţaţi de ceva exterior. Prin reacţia sa, Caiafa a pus presiune pe Sinedriu, care imediat şi-a format o opinie.
25. Verdictul s-a dat public, prin strigare, şi nu prin vot
„Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 64). După ce instanţa de judecată asculta martorii în cadrul unui proces public, judecătorii se retrăgeau pentru deliberare. Deliberarea se făcea prin vot, începând de la cel mai tânăr judecător la cel mai bătrân. Se folosea această metodă pentru ca judecătorii bătrâni să nu-i influenţeze pe cei tineri. În cazul lui Isus, verdictul s-a dat public şi prin strigare, fără vot.
26. Procesul a avut loc vinerea şi înaintea unei sărbători
Mişna menţionează că „niciun proces nu putea avea loc în seara de Sabat sau cu ocazia unei sărbători“. Isaac Wise, rabin evreu din secolul al XIX-lea, explică: „Nici unei instanţe de jucată nu-i era permis să ţină procese de Sabat sau în vreo zi de sărbătoare biblică. În cazul unei crime care necesita pedeapsa capitală, procesul nu putea avea loc vinerea sau în ziua dinaintea oricărei sărbători, deoarece era împotriva legii să sistezi judecata pentru asemenea cazuri mai mult de o noapte, ori să o continui de Sabat sau într-o zi de sărbătoare“. Cu toate acestea, Isus a fost prins şi judecat vinerea înainte de Sabat şi înaintea sărbătorii Paştelui.
27. Procesul a durat doar câteva ore
Procesul lui Isus a început joi noaptea şi s-a terminat vinerea dimineaţa, în jur de ora 9.00. La ora 15.00, Isus deja murise pe cruce şi a fost împuns în coastă cu suliţa. Deci în mult mai puţin de 24 de ore, Isus a fost judecat, condamnat şi executat. În Mişna se menţionează: „Un proces penal care se termină cu achitarea celui acuzat se poate termina în aceeaşi zi în care a început procesul. Dar dacă e să se pronunţe o condamnare la moarte, nu se poate pronunţa până în ziua următoare“.
28. Sinedriul a votat simultan şi în unanimitate condamnarea lui Isus la moarte
„Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte“ (Marcu 14, 64). Aşadar, „toţi“, în unanimitate şi în acel moment, au decis că Isus „este vinovat de moarte“. Ştim că cel puţin unul dintre ucenicii lui Isus, Iosif din Arimatea, era membru în Sinedriu, însă nu a fost prezent la proces. Mai mult, Talmudul menţionează: „Un verdict de vinovăţie dat simultan şi în unanimitate duce la achitare“, deoarece se consideră că acuzatul nu a avut parte de un proces echitabil, un verdict simultan şi unanim neputând fi decât rezultatul unei conspiraţii
29. Legea lui Moise prevedea ca martorii acuzării să fie şi primii care dau cu piatră
Am văzut până aici că Sinedriul nu a găsit cel puţin doi martori pe care să-i pună împotriva lui Isus, acuzaţia împotriva acestuia având ca bază doar ceea ce membrii Sinedriului au auzit din gura lui Isus. Dacă doreau să-l condamne la moarte, judecătorii – deveniţi între timp şi martori ai acuzării – trebuia să fie primii care aplică pedeapsa capitală. Legea lui Moise este foarte clară în acest sens: „Mâna martorilor să se ridice asupra lui, ca să-l ucidă înaintea tuturor, şi apoi să se ridice mâna a tot poporul. Pierde deci răul din mijlocul tău“ (Deuteronom 17, 7). În acest moment, judecătorii erau într-o situaţie fără ieşire, deoarece nu doreau să fie tot ei şi cei care-l execută pe Isus, pentru ca sângele acestuia să nu fie pe mâinile lor.
Matei ne relatează că „făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare“ (Matei 27, 1; Marcu 15, 1; Luca 23, 1). Sfatul acesta vine după ce Isus deja fusese judecat şi condamnat la moarte, sfatul fiind despre cum să-l omoare. Decizia pe care a luat-o Sinedriul a fost următoarea: „Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat“ (Matei 27, 2), ca acesta să-l omoare pe Isus.
Dacă, într-adevăr, erau să respecte legea lui Moise şi făceau un proces drept, atunci trebuia ca ei, judecătorii deveniţi martori ai acuzării, să-l fi omorât pe Isus cu pietre, aşa cum prevede legea în numele căreia l-au judecat. Unii spun că Isus a fost dat de Sinedriu pe mâna lui Pilat deoarece zona era sub ocupaţie romană şi doar ei erau cei care puteau să administreze pedeapsa capitală. Acest lucru nu este susţinut de către evidenţa biblică, deoarece în Faptele Apostolilor găsim că Ştefan a fost ucis cu pietre de către evrei, sau că un grup de bărbaţi evrei era gata să o omoare cu pietre pe Maria Magdalena. De asemenea, Pilat însuşi le spune arhiereilor: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră“ (Ioan 18, 31).
30. Preoţii au manipulat opinia publică pentru a obţine condamnarea lui Isus
„Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L piardă“ (Matei 27, 20). Manipularea opiniei publice pentru a influenţa judecata era o încălcare flagrantă a legii lui Moise, care stipula clar: „Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos! Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate“ (Exod 23, 1-3a).
Vorbind despre sistemul de justiţie iudaic şi despre procesul lui Isus, exegetul John
MacArthur a spus: „Este evident că, atunci când era administrat potrivit, sistemul iudaic de justiţie era nu numai eminamente echitabil, dar şi îndurător, iertător. Este, de asemenea, evident că sistemul nu a funcţionat nici echitabil, nici îndurător în cazul lui Isus, deoarece Sinedriul a violat fiecare principiu al propriului sistem de jurisprudenţă“.
Acestea sunt doar 30 de vicii de procedură din procesul lui Isus dupa legea iudaică. Dacă acestea nu s-ar fi întâmplat ar fi condus la achitarea sa. În cele din urmă, manipularea liderilor a învins raţiunea oamenilor şi legea, iar Isus a fost condamnat şi executat pe nedrept.
Tiberius, Irod, Pilat, Italia şi Israelul, date în judecată de un avocat kenyan
În vara anului 2013, un avocat din Kenya, Africa, a vrut să-i facă dreptate lui Iisus Hristos şi a făcut o solicitare Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga să declare nul procesul Mântuitorului de acum 2.000 de ani. Motivul: s-a desfăşurat într-o manieră care contravine principiilor unei judecăţi corecte. Dola Indidis, fost purtător de cuvânt al ministerului Justiţiei din Kenya, a declarat pentru presa locală la vremea aceea că vrea „o decizie definitivă că procesul şi sentinţa lui Iisus au fost prost conduse şi, prin urmare, acestea trebuie declarate nule“.
Avocatul a depus solicitarea mai întâi la Înalta Curte din Nairobi, dar această instituţie şi-a declinat competenţa. Apoi, a intentat proces la Haga împotriva împăratului roman Tiberius, lui Ponţiu Pilat, unui grup de bătrâni evrei, regelui Irod, Republicii Italia şi statului Israel. „Am intentat acest proces pentru că simt că este datoria mea să apăr demnitatea lui Iisus şi am ajuns până la Haga pentru că modul maliţios în care s-a desfăşurat procesul a fost o încălcare flagrantă a drepturilor omului“, a declarat Indidis. Totuşi, avocatul kenyan nu a avut succes, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga nedeschizând procesul.
Posibilul loc al procesului, descoperit de arheologi
La începutul acestui an, o echipă de arheologi din Ierusalim au descoperit ruinele palatului în care s-ar fi desfăşurat unele dintre cele mai faimoase evenimente ale Noului Testament: procesul lui Iisus. Cercetările arheologilor au început cu 15 ani în urmă, pornind de la planurile de extindere a Muzeului Turnul lui David.
Surpriza a venit când, sub podeaua unei vechi clădiri abandonate adiacente muzeului din centrul vechi al Ierusalimului, au găsit ruine vechi de 2.000 de ani, potrivit Washington Post. După ani de excavaţii şi după o întârziere a cercetărilor din cauza lipsei de fonduri, descoperirea preţioasă a arheologilor a fost inclusă în turul organizat al muzeului. Clădirea respectivă a fost folosită pe post de închisoare în timpul ocupaţiei otomane şi apoi britanice.
„Pentru creştinii care ţin foarte mult la acurateţea informaţiilor istorice, această descoperire are un impact foarte puternic. Însă pelerinilor care vin la Ierusalim doar pentru a se împlini spiritual nu le pasă de astfel de descoperiri atât timp cât ajung la Golgota, locul Crucificării“, a explicat pentru publicaţia americană Yisca Harani, expert în creştinism şi în pelerinajul în Ţara Sfântă.
„Azi l-am răstigni mai rău ca atunci“
llCea mai mare eroare judiciară din istoria omenirii. Aşa este catalogat procesul lui Iisus Hristos de către avocatul-teolog Marian Mihai, colaborator al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În judecarea Sa, ironie a sorţii, tocmai Fiului Domnului i-au fost încălcate flagrant drepturile omului.
„Pe drept cuvânt, este cea mai mare eroare judiciară din istoria omenirii. Din punct de vedere substanţial juridic, este şi va rămâne cea mai puternică încălcare a drepturilor omului, oricare ar fi acela. A fost un simulacru de proces penal, în care inculpatului nu i s-a admis nicio probă în apărarea sa“, subliniază avocatul-teolog.
Greul păcat al judecării celorlalţi
Judecata nedreaptă a pecetluit soarta unui acuzat, a aruncat anatema asupra unui popor care l-a ucis pe Iisus şi a creat imaginea justiţiei inechitabile şi abuzive care condamnă nevinovaţii. De la procesul lui Iisus încoace, omenirea se luptă cu greul păcat al judecării celorlalţi.
„Condamnarea lui Iisus a pervertit însăşi justiţia umană. A reprezentat cel dintâi precedent al încălcării oricărei legi de către judecător. A deschis calea justificării oricăror abuzuri, torturi, vărsări de sânge şi opresiuni comise de-a lungul mileniilor, sub masca justiţiei şi în numele legii. Judecarea şi răstignirea lui Iisus au devenit un caz cu valoare de simbol de crimă legală ancestrală şi perpetuă. Şi nu în ultimul rând, persecuţiile împotriva evreilor, de la cele judiciare la cele politico-rasiale, au fost considerate adeseori ca o pedeapsă pentru vina lor în răstignirea lui Iisus“, precizează avocatul şi teologul Marian Mihai.
Judecat fără apărare
În fond, ce s-ar fi întâmplat dacă Iisus nu s-ar fi declarat Fiul Domnului? Ar fi fost iertat, ar fi fost judecat cu altă măsură? Care ar fi fost salvarea Mântuitorului, care a refuzat să se dezică de El însuşi?
„În micimea gândirii celor ce l-au condamnat, chiar nu conta dacă El este Fiul Lui Dumnezeu sau vreun proroc al acelei vremi. Iisus ar fi fost condamnat pentru că le strica aranjamentele mai-marilor. Gloata este o masă de manevră, ca acum, prin care cei mari îşi satisfac patimile. Dacă s-ar fi dezis, totul ar fi fost pierdut, iar firea omenească s-ar fi întors mai jos decât a găsit-o. Scăpare ar fi avut doar din perspectiva firii sale dumnezeieşti, nu şi din cea omenească.
Cel mai apropiat ucenic al său, Petru, l-a trădat şi încă de trei ori. Evident, Petru, neştiind atunci ce făcuse, nu înţelegea fapta sa decât cu ochii umanului. Cu toate că a făcut atâtea minuni, ceea ce doar Dumnezeu putea face, lumea de atunci nu putea să vadă, deoarece păcatul şi patimile lor erau deasupra a ceea ce li se întâmpla de fapt. Iisus a venit la «plinirea vremii», când păcatul era covârşitor şi trebuia înnoită fiinţa omenească, prin kenoză, «deşertarea Sa de slava dumnezeiasc㻓, explică avocatul-teolog Marian Mihai.
Deşi săvârşise atâtea minuni, ajutase atâţia oameni şi le arătase drumul cel drept, Iisus nu a fost apărat de nimeni. Lăsat singur în faţa acuzaţiilor voit criminale, Mântuitorul şi-a acceptat soarta ştiind că doar aşa va salva omenirea.
„Trebuia să moară şi nu oricum“
„Ar fi putut cineva să vină să-L apere şi să spună ceva de bine despre Iisus? N-a fost oare Iisus un ademenitor dintre acei pe care-i condamnă legea divină? Iisus ar fi trebuit protejat de stăpânirea romană. Prima reacţie a lui Pilat este de a le spune iudeilor să-l judece conform legilor lor, văzând natura religioasă a cazului. După insistenţele acestora şi convertirea acuzaţiei de blasfemie în cea de ofensă adusă împăratului, magistratul acceptă învestirea sa. Dar pedeapsa ar fi fost aceeaşi – răstignirea pe cruce, în contextul în care Sinedriul era format din corupţi şi oportunişti. El trebuia să moară şi nu oricum, ci precum cel mai înjosit om al acelor vremuri, 30 de arginţi fiind plata unui oarecare sclav“, arată avocatul-teolog Marian Mihai.
Părintele Cristian Terheş subliniază că Mântuitorul nu putea avea parte de apărarea unui avocat, deoarece atunci avea relevanţă doar mărturia personală. „Era cuvântul celui care acuză versus cuvântul celui acuzat. Nu au fost acuzaţii aduse împotriva lui Isus. A fost acuzat după ce a spus că e Fiul lui Dumnezeu. Or, o acuzaţie trebuia adusă înainte, nu după ce începe judecata“, spune preotul Terheş.
Cum ar fi fost dacă?
Şi totuşi, cum ar fi fost astăzi lumea dacă n-ar fi existat acel proces şi acea sentinţă? Într-un exerciţiu de imaginaţie, avocatul şi teologul Marian Mihai încearcă să dea răspunsul. Prin procesul lui Iisus, oamenii au avut ocazia îndreptării prin mărturisirea adevărului, dar au ratat şansa lăsându-se mânaţi de interese. Dacă am învăţat ceva de 2.000 de ani încoace este greu de spus. Timp am avut să ne îndreptăm şi încă mai avem. Teologul arată că sacrificiul lui Iisus n-a fost în zadar. Pentru că adevăratul scop al venirii Sale pe pământ este desăvârşirea omului, îndumnezeirea, Calea vieţii creştinului.
„Dacă procesul Mântuitorului s-ar fi desfăşurat altfel, noi, oamenii, am fi pierdut mântuirea. Nu am fi putut dobândi iertarea păcatelor fără Taina Sfintei Spovedanii, sincere şi cu maximă pocăinţă, şi Taina Sfintei Împărtăşanii sau a Sfintei Euharistii – ceea ce înseamnă mulţumire – şi celelalte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul, cea a cununiei, a hirotoniei, a maslului şi primordial a botezului. Fiul Lui Dumnezeu s-a înomenit (n.r. – a luat chip omenesc), pentru ca noi să devenim mici dumnezei după har şi nu după fire. Dar omul de atunci nu era pregătit să cunoască Slava dumnezeiască, cum de altfel nu este nici acum. Comunicarea cu Cel incriminat, dreptul la apărare, judecata corectă ar fi căpătat altă valoare dacă aceia implicaţi ar fi înţeles taina chemării poporului ales şi pe Mesia. Dar evreii au fost văzuţi ca fiind vinovaţi de deicid, ucigaş al lui Dumnezeu“, explică avocatul şi teologul Marian Mihai.
Dar procesul în sine nu a oprit misiunea lui Iisus, pentru că omul din El, atunci, trebuia să se jertfească pentru cei pentru care a venit. Astfel, „tocmai acest simulacru de proces a făcut bine omenirii de mai târziu, pentru că am cunoscut a doua Persoană a Sfintei Treimi, făcându-ne cunoscută şi noţiunea de Mântuire şi prescripţiile pe care trebuie să le urmăm pentru a fi părtaşi la Masa Dumnezeiască“, completează avocatul-teolog.
Credinţa oamenilor ar fi dejucat planul lui Dumnezeu
Hristos a venit să ne salveze, noi l-am condamnat la pieire. El s-a ridicat din morţi, prin Înviere, ca sa ne ridice şi pe noi. Câţi dintre noi vom putea face asta? Judecata de Apoi ne va da răspunsul, potrivit Bibliei. Procesul lui Hristos ar trebui să fie reper pentru felul în care judecăm şi trăim. Cine judecă drept va primi răspuns drept la Judecata de Apoi. Cine va judeca nedrept, acela de nedreptate va avea parte. Ce semănăm în viaţă, aceea vom culege la capătul ei.
„Mesajul lui Christos este Învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană, cu misiunea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege faptul că nu sunt doar acest corp, ci Spiritul. Conştiinţa divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Şi aceasta trebuia dovedită în timpul vieţii Lui, prin Învierea Sa. Tot macabrul procesual a fost prestabilit de către Dumnezeu-Tatăl, plan care putea fi însă răsturnat dacă, atunci, credinţa oamenilor era prezentă, lucrătoare. Pentru că noi, oamenii, putem schimba Planul Lui Dumnzeu, dacă devenim fii după har. În slăbiciunea umană, Dumnezeu se arată tocmai pentru a se face cunoscut“, încearcă să explice avocatul-teolog Marian Mihai (foto jos).
Pe de o parte, noi, cei de azi, ar trebui să nu mai aruncăm cu piatra asupra celor care au fost părtaşi la condamnarea şi patimile Domnului. Pentru că, „dacă azi ar veni, l-am răstigni mai rău ca atunci, dată fiind lipsa de credinţă şi învolburarea în păcate, consideră specialistul. Pe de altă parte, să credem că ce s-a întâmplat atunci s-a întâmplat pentru că aşa trebuia, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, omului fiindu-i restaurată întreaga fiinţă“, îndeamnă avocatul-teolog.
Justiţia şi religia sunt mai legate decât credem
Despre legătura dintre justiţie şi religie vorbeşte părintele Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului, blogger adevarul.ro. În timp ce avocatul-teolog Marian Mihai afirmă că domeniile sunt mai înrudite decât ar părea la prima vedere, Tănăsescu arată ceea ce uneşte cele două sisteme.
„Legătura dintre justiţie şi religie este foarte strânsă, deşi aparent cele două sunt în contradicţie, religia propovăduind iertarea, iar justiţia administrând pedepse. Ambele situaţii, însă, sunt laturi ale aceleiaşi tematici: armonia şi ordinea socială. Doar că o fac diferit“, spune părintele Tănăsescu.
Preotul ortodox arată că, biblic vorbind, dreptul apare ca un mecanism necesar să asigure o valoare comună justiţiei şi religiei: dreptatea – rădăcina şi scopul dreptului.
„În Vechiul Testament, justiţia este întemeiată de Moise la sfatul socrului său Ietro, prin alegerea unor judecători care să împlinească judecata lui Dumnezeu, iar Moise să se ocupe mai departe de misiunea sa divină (Ieşirea, cap. 18, versetele 13-26). Prin această împărţire a atribuţiilor – împărţire a puterilor în Stat, dar nu separaţie totală, căci idealul era comun – se vede foarte clar fundamentarea divină a autorităţii de drept. Cu alte cuvinte, puterea legii se fundamentează pe autoritatea lui Dumnezeu, dreptatea fiind o virtute divină, nu un lucru stabilit de către oameni. De aceea, mi s-ar părea normal ca un judecător să fie şi un om care să cunoască pe Dumnezeu. Altfel, în numele cui împarte dreptatea?“, îşi pune întrebarea preotul Eugen Tănăsescu.
Aservirea justiţiei în scop personal
A judeca este o misiune divină, dar a da verdictul corect poate fi o povară prea mare pentru un om. Şi judecătorii sunt oameni, iar a greşi este omeneşte. Până unde poate merge iertarea greşelilor greşiţilor noştri? Pentru un avocat care are de-a face cu sistemul judiciar din interior, o eroare a judecătorilor este posibilă.
Dar procesul lui Iisus nu poate fi catalogat drept o simplă eroare, ci ca o crimă cu premeditare. „Spre deosebire de eroarea judiciară, adesea provocată de o greşeală omenească şi chiar scuzabilă a judecătorilor, cauza uciderii lui Iisus nu a fost o eroare, ci o forţare intenţionată a magistratului de către mulţimi rebele, manipulate interesat, de a denatura cu bună ştiinţă dreptatea împotriva voinţei celui chemat să o împartă“, punctează avocatul-teolog Marian Mihai.
Acesta este derapajul care se manifestă până-n zilele noastre. Fiecare dintre noi a trăit-o sau a întâlnit-o la cei din jur. Primirea unei decizii contrare realităţii, dată doar pentru satisfacerea unor interese, este frecvent întâlnită şi în societatea modernă.
„Unul dintre pericolele permanente este acela ca justiţia să îşi rateze misiunea divină de a împărţi dreptatea şi să înceapă să slujească unor interese omeneşti. Fie că vorbim de elaborarea unor legi, fie că vorbim de procesul de justiţie, se poate observa provocarea permanentă ca acestea să fie aservite unor interese obscure. Cel mai vizibil loc de aservire a justiţiei în scop personal se vede la procesul lui Hristos. Acolo, dorinţa de a-l face dispărut pe Cel ce era însuşi Dreptatea va pune în scenă o monstruozitate a lumii de drept: procesul nedrept, care se repetă din când în când, la scara istoriei, atunci când interesele politicianiste o cer“, remarcă părintele Eugen Tănăsescu (foto).
„Era imposibil ca procesul lui Hristos să fie unul drept“
Dar cauza nedreptăţirii este mai profundă. Nu poţi face o nedreptate decât dacă moral eşti viciat. „Decăderea lumii de drept nu se poate realiza fără a exista mai întâi o altă decădere mult mai cumplită: decăderea morală. Eşarfa care leagă la ochi simbolul antic al dreptăţii, zeiţa Themis, este exact simbolizarea acestei decăderi. Imoralitatea nu este decât o legare a ochilor sufleteşti cu care Dumnezeu ne-a înzestrat: Dreptatea şi Conştiinţa.
Tocmai de aceea, era imposibil ca procesul lui Hristos să fie unul drept. El o şi prevesteşte de trei ori. Lumea intereselor este o lume care foloseşte slăbiciunile şi decadenţa în scop mercantil. De aceea, războiul unora cu Dumnezeu este fără de sfârşit. Un proces drept al lui Hristos ar fi însemnat împăcarea cu Dumnezeu. Pentru unii este imposibil din păcate“, este concluzia preotului Eugen Tănăsescu.
Teoria care pune la îndoială credinţa
Tocmai aceste erori identificate de teologi l-au făcut pe preşedintele Tribunalului Suprem al Israelului, judecătorul Haim Cohn (foto), care a trăit între 1911 şi 2002, să considere că procesul a fost judecat de evrei în favoarea lui Iisus Hristos.
Cohn a ajuns la concluzia că vinovatul este, de fapt, sistemul roman, care guverna Ierusalimul şi prigonise primii creştini. Părtaşi la mistificare ar fi fost chiar evangheliştii Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care ar fi dorit astfel, printr-o relatare favorabilă, să îmblânzească relaţia cu Roma.
În cartea sa „Arestarea, procesul şi moartea lui Isus Christos“, apărută în România la Editura Tess-Expres în anul 1995, Haim Cohn descrie împrejurările în care a ajuns să studieze speţa. A doua zi după proclamarea independenţei statului Israel, în mai 1948, un grup de preoţi creştini din Olanda, Germania şi Anglia a cerut rejudecarea procesului lui Iisus Hristos. „După 20 de ani de studiu, judecătorul Cohn, urmaş al unei ilustre familii de rabini, a dat verdictul care a făcut senzaţie. Este pentru prima oară când un judecător evreu analizează procesul lui Iisus. Procesul nu s-a încheiat, iar acest caz care a rămas deschis 2.000 de ani va continua să preocupe lumea încă multă vreme“, scrie jurnalistul Teşu Solomovici în prefaţa cărţii.
Mărturia judecătorului
Reprezentanţii cultului mozaic din România au declinat invitaţia de a participa la realizarea acestui material. Astfel că, în lipsa unei opinii exprimate de aceştia, vom reda succint analiza făcută de judecătorul evreu Haim Cohn.
„După ce am analizat versiunile contradictorii ale Evangheliştilor, avem convingerea că, în acea noapte, Sanhedrinul nu a judecat şi nu a pronunţat niciun fel de verdict de condamnare la moarte. E chiar rizibil să presupui că un tribunal evreiesc ar fi îndrăznit să ceară guvernatorului roman să răstignească un evreu condamnat pe baza legilor evreieşti, când el însuşi avea toată competenţa juridică şi executorie să facă acest lucru. (...) Dar orarul evenimentelor a fost fixat de guvernatorul roman“, motivează judecătorul Cohn.
Toate cele patru Evanghelii menţionează prezenţa soldaţilor romani la arestarea din grădina Ghetsimani, iar Haim Cohn a ajuns la concluzia că ordinul de arestare a fost emis din palatul lui Pilat, guvernatorul roman al unui teritoriu ocupat. „Dacă evreii ar fi vrut să-l aresteze pe Iisus, conaţionalul lor, nu aveau nevoie de gărzile romane“, spune acesta. Magistratul justifica astfel ruperea hainelor arhiereşti: „Marele preot şi-a rupt hainele pentru că a înţeles că misiunea sa de a-l salva pe Iisus eşuase“.
Haim Cohn arată că prin ceea ce propovăduia, Iisus intrase în conflict cu împărăţia pământească a Romei asupra Iudeei: „Atitudinea evreilor, aşa cum este descrisă de Evanghelişti, apare cu totul lipsită de logică. După ce l-au iubit pe Iisus Nazarineanul, să fi cerut uciderea lui? Iar dacă este vorba despre gloata de bătăuşi şi scandalagii care venise să asiste la verdict, putem presupune că un procurator roman va face un du-te-vino între Praetoriumul unde se judeca procesul şi curtea din faţa Palatului, ca să ducă tratative cu indigenii? Şi se va înjosi el să ceară părerea drojdiei societăţii?“
Tăcerea rabinilor
Jurnalistul Teşu Solomovici găseşte o eroare în tot acest fenomen, care aparţine rabinilor acelor vremuri. „Marii învăţaţi care au alcătuit Talmudul, rabinii timpurilor, şi-au impus o autocenzură asupra subiectului şi nu au relatat procesul lui Iisus. Atunci când evreii au încercat să se disculpe a fost prea târziu. Acuzaţia de deicid era deja consolidată în mentalitatea lumii creştine. Evreii au plătit cu mult sânge eroarea rabinilor din timpul lui Iisus. Aşa a apărut antiiudaismul, forma arhaică a antisemitismului, iar linşajul a fost exprimat prin legi rasiale, pogromuri şi camere de gazare“, scrie publicistul român în prefaţa cărţii lui Cohn.
Venit să salveze omenirea de păcate, Iisus a plătit preţul suprem ca muritor, dar a arătat calea spre mântuire prin Adevăr şi Dreptate. Cale pe care au urmat-o creştinii, inclusiv cei din poporul ales. Părintele Eugen Tănăsescu nuanţează: „Procesul nedrept al lui Iisus are şi o continuare periculoasă – antisemitismul. Nu trebuie acuzat, însă, un popor întreg pentru greşelile conducătorilor din antichitate, care au dus la condamnarea nedreaptă a Mântuitorului. Creştinismul, să nu uităm, nu este antisemit. Dovadă că există şi evrei creştini, care au înţeles mesajul universal al iubirii şi iertării divine“.
Vă mai recomandăm: