Ce se întâmplă în grupurile închise făcute de copii pe Facebook sau WhatsApp: „Se ajunge la publicarea unor fotografii trucate care-i pun în ipostaze jenante“
0
Încă din primele clase de gimnaziu, copiii îşi construiesc în spaţiul virtual grupuri pe care interacţionează, mai ales după terminarea orelor de curs. Adulţii nu au acces, de regulă, iar unii elevi pot deveni victimele colegilor de clasă.
Un studiu recent al celor de la Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată că 96% dintre elevi afirmă că utilizează Facebook, iar 7 din 10 au cont pe WhatsApp. Studiul a fost realizat pe elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.
Este o prelungire a şcolii, spun specialiştii, dar şi o înlocuire a vieţii reale. Majoritatea grupurilor create pe reţelele Facebook şi WhatsApp sunt administrate de ei şi niciun adult nu are posibilitatea de a vedea ceea ce se discută acolo.
Ce se discută pe grupurile elevilor
Elevul Mihai Tănase (clasa a X-a) explică faptul că astfel de grupuri apar încă de la începutul ciclului gimnazial, din clasa a V-a. „De regulă, discutăm chestiuni legate de şcoală, teme, nelămuriri la ceea ce s-a predat. Se fac şi glume şi alte discuţii informale. Sunt o prelungire a discuţiilor care se poartă în clasă.”
Scopul acestor grupuri este nu doar de a comunica, ci de a (re)simţi aderenţa, chiar afilierea la anumite teritorii comune. „Ceilalţi participanţi la grup devin nu doar martori ai prezenţei mele, ci, prin reacţiile lor la prezenţa mea, îmi confirmă şi îmi certifică existenţa”, spune psihologul Laura Simion, de la Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Constanţa.
Psihologul arată că aceste grupuri au legătură cu învăţarea formală, adică obţinerea lecţiilor în situaţiile în care nu au fost prezenţi la şcoală, identificarea temei pentru acasă dacă nu şi-au notat în clasă acest aspect, menţinerea unei relaţii apropiate cu colegii, sau de luarea unor decizii de tip organizatoric. „Un scenariu motivaţional secund este cel individual: declanşarea şi întreţinerea unor războaie personale, obţinerea de prestigiu, repoziţionarea în geografia relaţională a clasei”.
Aceste grupuri, create de elevi, în care adulţii nu-şi găsesc locul, sunt o mutare a vieţii reale în virtual, fie că vorbim de orele de curs, fie că vorbim de viaţa din afara orelor de curs. „Mediul virtual devine o prelungire a vieţii reale, chiar o completare. Copii nu mai au timp, nu mai au şansa să iasă atât de des, nu mai au acea interacţiune din faţa blocului, din viaţa reală, ci se mută în online”, afirmă sociologul Ciprian Grădinaru.
Victimele grupurilor de socializare
Aceste grupuri se pot transforma în locuri ideale pentru ceea ce specialiştii numesc cyberbullying sau violenţa în spaţiul virtual. 37% dintre copiii respondenţi ai studiului realizat de Salvaţi Copiii menţionează că au fost deranjaţi de colegi pe aceste reţele sociale.
„În momentul în care comunici online, nefiind proximitatea fizică, o parte din inhibiţii dispar. Poate de aici şi şansele mai mari de a intra în conflict. E mult mai uşor să contrazici pe cineva în mediul virtual decât în cel real”, spune Ciprian Grădinaru.
Concret, elevii spun că pe aceste grupuri violenţa este frecventă. „Se poate ajunge chiar şi la publicarea unor fotografii trucate cu anumiţi elevi care îi pun în ipostaze jenante. Scopul este ca ceilalţi din grup să râdă de ei. Glumele pornesc de la faptul că unii colegi au un comportament diferit, sau de la criterii etnice, orientare sexuală şi altele. Reacţia grupului e diferită în astfel de cazuri: unii sunt indiferenţi, alţii, care sunt din grupul agresorului, reacţionează şi se alătură acestuia”, arată Mihai Tănase.
Elevii agresori scuză astfel de atitudini clasificându-le drept „glumă”, iar elevii victime nu ştiu cum trebuie să reacţioneze la aceste atacuri: „să se amuze şi ei (deşi totul este dureros)?; să încerce să oprească ceea ce se petrece (deşi pare imposibil)?; să solicite ajutor unui adult? De cele mai multe ori reacţiile de natură psihologică se accesorizează cu altele în plan organic, somatic: stare de rău generalizat, stări de greţă, vertij, cefalee, tahicardie, dureri abdominale, erupţii cutanate. Fără nicio exagerare putem vorbi de o autentică victimă”, spune psihologul Laura Simion.
O altă consecinţă a cyberbullying-ului poate fi transformarea victimei în agresor. Odată cu scăderea stimei de sine a elevului care devine victima violenţei pe grupurile sociale, în multe cazuri se trezeşte în el dorinţa de a se răzbuna. „Poate deveni astfel agresor. Copilul victimă constantă, tinde la un moment dat să devină agresor. Este un model cultural pe care-l învaţă”, spune sociologul Ciprian Grădinaru.
Elevii victime au anumite trăsături particulare ce pot devenii ţinta exagerărilor sau ironiilor celorlalţi. Psihologul Laura Simion enumeră câteva aspecte fizice, precum greutatea, înălţimea, forma nasului, o anumită dizabilitate, vocea, tonalitatea, sau aspecte legate de modalităţile de exprimare (mersul, stilul vestimentar), care transformă un elev în victima colegilor.
Şcoala nu este pregătită pentru cyberbullying
Sociologii, psihologii şi chiar elevii constată că Şcoala, ca formă de organizare, şi dascălii nu sunt pregătiţi pentru astfel de fenomene virtuale, dar cu consecinţe concrete.
„Nu există o curriculă pentru profesori din care să înveţe să recunoască aceste semne. De multe ori, profesorii şi părinţii nu definesc aceste comportamente ca fiind din sfera bullying-ului sau nu le definesc ca fiind ceva neapărat rău. Bullying-ul poate fi interpretat de unele persoane ca antrenament pentru viaţă «Lasă-l, că aşa devine mai tare, aşa devine bărbat!». Suntem într-o societate care are modele de astea”, afirmă sociologul Ciprian Grădinaru.
Laura Simion enumeră o serie de modalităţi prin care s-ar putea preîntâmpina acest bullying în mediul virtual: derularea unor programe de învăţare a comportamentelor responsabile în spaţiul online, disciplinarea spaţiului de comunicare în care este obligatorie prezenţa adultului credibil ca partener moderator, implicarea părinţilor, deoarece comportamentul online al copilului în mediul familial rămâne responsabilitatea părintelui.
„În primul rând copii trebuie să fie informaţi, să ştie ce se poate întâmpla pe aceste grupuri. Apoi, ar trebui să existe o reţea de suport, fie vorbim de părinţi, fie de consilierii şcolari. În primul rând, reţeaua proximă a copilului sunt părinţii”, spune şi sociologul Ciprian Grădinaru.
Pe aceeaşi temă:
Anchetă penală la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”. Un elev este în vizorul poliţiei
Se încarcă comentariile...
