Cazinoul din Constanţa, în vreme de război. Imagini impresionante, prezentate de Ziua Dobrogei
0Un film care prezintă viaţa dobrogenilor în vremea Marelui Război de acum 100 ani va fi proiectat de Ziua Dobrogei.
Un program special pentru Ziua Dobrogei este organizat de „Marea Unire de la Marea Neagră“, singurul proiect dedicat Centenarului Marii Uniri finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, ce este realizat de o asociaţie din Constanţa - Asociaţia Eurocult. Manifestarea celebrează data de 14 noiembrie 1878, când Dobrogea s-a unit cu România, acum 140 ani.
În ziua de miercuri, 14 noiembrie, va fi lansat volumul „Marea Unire de la Marea Neagră. Volum omagial dedicat Centenarului Marii Uniri a românilor şi împlinirii a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România“. Acesta cuprinde toate comunicările ştiinţifice susţinute la simpozionul dedicat de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (desfăşurat în perioada 26 - 28 octombrie ac), la care au participat aproape 150 de istorici, academicieni, cercetători ştiinţifici, muzeografi, profesori, din România, Republica Moldova şi Ucraina.
După lansarea volumului va avea loc premiera filmului „La Cazino, în vreme de război – poveştile tărâmului dintre ape“, în regia cineastului Toma Enache din Constanţa. Documentarul este inspirat din viaţa etniilor din Dobrogea din perioada primului Război Mondial, evocând eroismul lor în luptele duse pe acest pământ. Documentarul va fi pus la dispoziţia Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, televiziunilor locale şi naţionale, şi a Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, pentru a fi difuzat în cadrul altor evenimentele organizate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri.
De asemenea, până la 14 noiembrie, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa poate fi văzută expoziţia „IA - Zbor Centenar“, ce cuprinde 100 ii cu valoare patrimonială, o colecţie de fotografii de la sfârşitul veacului al XIX-lea - început de secol XX, precum şi albume de fotografie, cusături şi alte piese ţărăneşti din perioadă.
Dezbaterile, conferinţele şi mesele rotunde au dezvoltat noi platforme de cunoaştere a identităţii naţionale, a oamenilor ce au marcat drumul spre Marea Unire, a valorilor materiale şi imateriale ale României, pentru a înţelege împreună care sunt mecanismele care ne leagă, care ne fac să funcţionăm ca naţie şi care fac, atât de frumos, legătura cu istoria noastră zbuciumată, trecută şi prezentă.
Acest volum-mărturie a celebrării la un alt nivel a două dintre cele mai importante evenimente ale neamului, coordonat de directorul M.I.N.A.C., arheolog şi cercetător renumit, dr. Sorin Colesniuc, se va tipări în 3.000 de exemplare, în condiţii grafice deosebite, ce vor fi puse, cu titlu gratuit, la dispoziţia Academiei Române, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa şi tuturor universităţilor şi bibliotecilor judeţene şi municipale din România. Astfel, manifestarea de la Constanţa va ajunge în centrele culturale reale ale fiecărui judeţ, în mediile universitare şi în sfera administrativă, ca o frumoasă pledoarie culturală pentru aceste atât de importante evenimente ale prezentului.
„Dobrogea sărbătoreşte, prin acest eveniment, alături de întreaga ţară, cel mai sacru moment din istoria României - Marea Unire de la 1918, care a consfinţit constituirea statului naţional unitar român. Centenarul Marii Uniri este celebrat aici, între Dunăre şi Mare, cu demnitate şi patriotism. Dobrogea sărbătoreşte, în acelaşi timp, 140 de ani de la reintegrarea sa în statul român, eveniment consemnat în anul de graţie 1878. Este poate şi un act de justiţie divină ca Marea Unire să fie celebrată la malul Mării Negre, Marea cea Mare, cum spunea marele domnitor Mircea cel Bătrân“, a declarat Anamaria Tramundana, preşedintele Asociaţiei Eurocult.
Pe aceeaşi temă:
Spectacol auditiv şi de lumini la Cazinou: povestea neştiută a clădirii-monument
Sărbătoare populară de Ziua Dobrogei. Unde va fi adunarea câmpenească şi cât ţine