Caz de COVID-19 la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânii, cie mai vulnerabili Arhivă Adevărul
Bătrânii, cie mai vulnerabili Arhivă Adevărul

Un rezident de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din municipiul Constanţa a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Un rezident al Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa a fost testat pozitiv pentru SARS-COV-2, a transmis Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa (DGAS).

În urma acestui caz, acţiunile de dezinfecţie în toate spaţiile se vor efectua de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, cu substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii, iar accesul personalului propriu în instituţie se face numai cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a echipamentului de protecţie în spaţiile închise şi termoscanarea. De asemenea, DGAS a precizat că este menţinută măsura interzicerii accesului aparţinătorilor în sediul Căminului.

Toţi rezidenţii centrului sunt monitorizaţi permanent, încă din luna martie, prin termoscanare de două ori pe zi şi consult medical zilnic.

Prefectura Constanţa a anunţat că de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate 2.213 persoane infectate cu SARS-CoV-2.  În acest moment, sunt 259 de persoane internate, dintre care 230 din judeţul Constanţa şi 29 din alte judeţe. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Psiholog: „Am insistat să limităm contactul copilului cu gadgetul şi acum l-am conectat şapte ore la calculator“

Prefectul Constanţei: În clasele unde nu se poate respecta distanţa de un metru între elevi vor fi montate separatoare de plexiglas

Restricţii în localitatea Cuza Vodă: se închid restaurantele, cafenelele şi jocurile de noroc

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite