ÎPS Teodosie sfidează pandemia. Procesiune cu trăsura, zeci de oameni la moaşte VIDEO
0Aşa cum ne-a obişnuit în ultimul an, ÎPS Teodosie sfidează orice reguli cu privire la distanţare şi organizează evenimentela care participă mulţi oameni.
Nevaccinat din cauza unei alergii, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat miercuri, 10 februarie, în fruntea unei procesiuni religioase desfăşurate pe bulevardul Tomis din Constanţa. Urcat într-o trăsură, alături de zeci de credincioşi şi preoţi, ierarhul a reuşit să-i enerveze pe şoferii care au aşteptat ca pelerinii să deblocheze principala arteră de intrare în oraş dinspre Ovidiu.
Evenimentul a fost prilejuit de sărbătoarea Sfântului Haralambrie, hramul unei biserici amplasate ilegal pe acest bulevard municipiu.
Deşi la slujbă era anunţat şi un invitat, episcopul Ilarion de la Sibiu, acesta nu a mai apărut.
Dacă la slujbă majoritatea credincioşilor purta mască, în clipa când aceştia au ajuns la raclele cu moaşte, instalate în curte, le-au sărutat fără nicio măsură de protecţie împotriva COVID-19. „Nu ne este frică de boală”, au spus oamenii.
VIDEO: Biserica SF. Haralambie
Procesiune binecuvântată de primar
Pentru a putea bloca o parte din circulaţia de pe bulevardul Tomis, Arhiepiscopia a cerut acordul primăriei. Vergil Chiţac a dat acest aviz,menţionând faptul că organizatorul trebuie să-şi asume responsabilitatea inclusiv pentru respectarea regulilor impuse de pandemie.
Arhiepiscopia Tomisului a publicat şi avizul semnat de primarul Constanţei pentru organizarea acestei procesiuni. „Pentru că au apărut prin presă "voci" care acuză presupuse ilegalităţi în pandemie, la procesiunea religioasă de Sf. Haralambie, se aduce la cunoştinţă avizul FAVORABIL al Primăriei Constanţa, căreia Arhiepiscopia Tomisului îi mulţumeşte în mod public”.
Biserica cu hramul Sfântul Haralambie din Constanţa (foto jos) a devenit cunoscută după ce a fost construită cu un stâlp de electricitate inclus în acoperiş. Deoarece construcţia nu are nicio autorizaţie de construire, iar preotul paroh a continuat lucrările, procurorii l-au trimis în judecată. procesul s-a finalizat cu condamnarea cu suspendare a slujitorului.
Pentru sărbătoarea Sfântului Haralambie, la Constanţa s-au organizat evenimente . Marţi, 9 februarie a fost un Concert de pricesne susţinut de către arhid. Ionuţ Cristinel Boancheş şi baritonul Alexandru Chiriac, care vor fi acompaniaţi la pian de către diac. Valentin Vădănoiu.
Miercuri, 10 februarie, de la ora 8.00, preoţii şi credincioşii parohiei „Sfântul Haralambie” din Constanţa au participat la procesiunea religioasă şi slujbă.
Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A propovăduit credinţa în cetatea Magnesia, unde a fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat şi supus unor chinuri greu de imaginat. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credinţă, ci a convertit alţi semeni la creştinism, inclusiv pe fiica împăratului. Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare şi a fost martirizat în anul 202, la vârsta de 113 ani.
Citeşte şi:
Zona de acces spre plaja Modern din Constanţa este reabilitată. „A fost un proiect faraonic al PSD“