VIDEO Festivalul în cadrul căruia oamenii aleargă după o roată de brânză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul de rostogolit brânza FOTO gloucestershire.co.uk
Festivalul de rostogolit brânza FOTO gloucestershire.co.uk

Pe un deal abrupt, în apropierea oraşului Brockworth, undeva în sud-estul Angliei, are loc de ani buni un eveniment aparte: o competiţie de rostogolit brânza. Şi se desfăşoară mereu într-o zi de luni din luna mai.

Tradiţia competiţiei de rostogolit brânza la Coopers Hill din oraşul britanic Brockworth e una de secole şi de câţiva ani atrage concurenţi din toată lumea, scrie publicaţia gloucestershire.co.uk. Gloucestershire e o regiune cu tradiţie în fabricarea brânzei.

An de an, zeci de temerari de pe glob coboară în fugă dealul Coppers, unul destul de abrupt ca să ajungă jos primul. Un material publicat de BBC arată că rădăcinile acestui festival aparte sunt undeva prin secolele XVII-XVIII.

Potrivit sursei citate, prima evidenţă scrisă a unui astfel de concurs de rostogolit brânza a fost găsită în oraşul Gloucester în anul 1826, deşi se bănuieşte că o astfel de activitate e mult mai veche decât anul amintit. Un localnic intervievat, Jean Jeffries, declara că în familia sa are dovezi că acest festival de rostogolit brânza datează de la mijlocul secolul al XVII-lea. 

Evenimentul este organizat de localnici, cu mulţi voluntari, şi are loc mereu lunea, în luna mai. Inedita manifestare are şi site unde curioşii se pot înscrie ca să participe. Acolo, oamenilor care vor să concureze li se spun condiţiile, dar li se şi atrage atenţia că se pot răni, pe proprie resposabilitate, dealul fiind, aşa cum se poate vedea din video, destul de abrupt. Noutăţi se postează periodic şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Cum se desfăşoară o competiţie din Gloucester, credit video: Youtube/site-ul oficial al festivalului 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Vacanţă sub apă. Cât costă o noapte într-o cameră de hotel din larg

VIDEO Destinaţie de vis pentru cei mai pretenţioşi turişti. Cât costă o săptămână la Muntele Magic din inima Patagoniei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite