VIDEO Cum a ajuns la 100 de ani clujeanca Agata Petrescu: „În viaţă contează să fii om“
0Micuţă de înălţime, cu paşi înceţi, zâmbitoare şi de o luciditate rar întâlnită la cei care împlinesc 100 de ani. O cheamă Agata Petrescu, locuieşte de peste patru decenii la Cluj-Napoca, iar bucuria şi viaţa ei sunt copiii cărora le-a dat viaţă şi i-a învăţat să fie puternici, mereu optimişti şi să „strălucească“ precum o agată, piatră semipreţioasă al cărui nume îl poartă.
Povestitoare nevoie mare, Agata Petrescu îţi spune, dacă ai timp să o asculţi, toată viaţa sa. Cu perioada refugiului în care doar ea ştie de câte ori s-a luptat să alunge teama din suflet, cu cele două războaie mondiale, cu cotele impuse de comunişti ai căror comportament i-au arătat câtă răutate poate zace în cel pe care îl ajuţi. Dar şi cu momentele care i-au înfrumuseţat viaţa: familia ei, reuşitele copiilor şi căldura prietenilor.
Cochetă în exprimare, la cei 100 de ani, Agata Petrescu poate ţine o conversaţie ore în şir aşa cum nu sunt în stare mulţi, de vârste nu atât de înaintate.
„Copiii! Ei mi-au adus bucuria şi viaţa!. Cu refugiul, cu atâtea schimbări, cu ocupaţia străină, cu cote, la toate a trebuit să fac faţă“, spune bătrâna.
Şi vocea i se încălzeşte când vorbeşte despre tatăl ei care l-a auzit pe mareşalul Ion Antonescu cum îi încuraja pe soldaţi şi despre reuşitele celor trei băieţi ai săi. „A venit la Cluj cu băiatul să dea examen la Geologie. Am stat la Hotel Transilvania. M-am dus la hotel că nu am găsit pe nimeni unde să stăm. Şi a zis domnul ăla de la hotel: nu avem voie să lăsăm stea mama cu copilul, dar copilul ... e mic“, povesteşte zâmbind Agata Petrescu.
I se întunecă însă privirea când vorbeşte de fiul pe care l-a pierdut.
Ciorbă pe malul Someşului
Născută pe 5 februarie 1913 în oraşul Râmnicu Vâlcea, Agata Petrescu a ajuns la Cluj-Napoca în 1964 dintr-o fericită fericită întâmplare. Ţinând cont că, pe atunci,. Clujul era un oraş închis.
Înainte de 64 a stat în judeţul Sălaj, atât în oraşul de reşedinţă, cât şi în comuna Supuru de Jos.
Soţul ei lucra în Cluj şi cu sprijinul Patriarhului Iustinian, cu care era rudă mai îndepărtată (bunica din partea tatălui ei era sora cu bunicul înaltei feţi bisericeşti) a reuşit să obţină o locuinţă în Cluj-Napoca.
„Şi atunci au fost timpuri încurcate, dar acum parcă sunt şi mai încurcate. Lumea e amărâtă“, zice Agata Petrescu.
Îşi aduce aminte că atunci când a venit cu fiul ei să dea examen de admitere la facultate a mâncat în Piaţa Mihai Viteazu, pe malul Someşului, ciorbă de la ţăranii veniţi cu oale de 50 de kilograme, pline cu ciorbă, aşezate pe iarbă.
„Aveau nişte farfurii imense de încăpeau două farfurii de azi“, spune bătrâna.
Ce-şi doreşte?
Şi ea se miră că a ajuns o vârstă aşa înaintată. Nu crede că va mai apuca alte aniversări, deşi şi-a pregătit seminţele de pus în pământ la primăvară. Şi abia aşteaptă să meargă în Gorj, unde are o mică casă înconjurată de pomi, flori şi linişte.
Clujeanca spune că vrea să-şi vadă familia împreună. Şi ce o mai vrea Dumnezeu, pentru că e un om credincios.
Secretul unui secol
Tărie, multă muncă (contabilă de profesie), optimism şi multe fructe. Povesteşte că avea 95 de ani şi şi-a săpat singură grădina, iar fiecare copac pe care îl are la gospodăria din Gorj, unde îşi petrece verile, l-a înconjurat cu flori.
Are meri, peri, piersici, mulţi pomi fructiferi pe care nu vrea să-i taie, deşi copiii ei îi zic că ar cam trebui. „Tot ce răsare nu tai! E o plăcere să vezi atâţia copaci şi atâtea flori“ zice Agata Petrescu.
Crede că şi mediul unde a trăit a ajutat-o să ajungă la cei 100 de ani. Cert este că şi mesele regulate din care nu lipsesc fructele au avut un cuvânt de spus. Şi carne mănâncă deşi nu îi place, iar atunci când pronunţă cuvântul face o grimasă.
„Am fost crescută cu multe fructe. Mănânc şi corcoduşele alea pe care nu le mănâncă nimeni “, zice clujeanca.
Spune că în viaţă contează enorm să ai cei 7 ani de acasă, adică să fii corect, cinstit, să nu minţi, să faci bine. „Adică, pe româneşte zis, în viaţă contează să fii om“, încheie Agata Petrescu.