VIDEO Îndemnul Elenei Udrea la întâlnirea PMP de la Cluj: „Îi aşteptăm pe toţi cei care vor o Românie mai bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Cluj, la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, Elena Udrea a lansat un apel tuturor oamenilor politici care respectă statul de drept să se înscrie în fundaţie.

Discursul Elenei Udrea a încheiat seria alocuţiunilor rostite la dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară pe tema statului de drept, dezbatere din Cluj, la care a fost prezent şi preşedintele statului, Traian Băsescu.

„Mă gândeam cum vom părea celor din afară, celor care ne privesc discursurile celor de aici, adica discursul unor oameni politici vorbesc despre atacul la statul de drept făcut de alţi oameni politici. O fi credibil? Eu zic că e pentru că nu toţi oamenii politic sunt la fel, pentru că există oameni politici care vor să acţioneze diferit, iar proiectul acesta pe care l-a născut Fundaţia Mişcarea Populară se referă şi la altfel de politică“, afirmă Elena Udrea.

Aceasta susţine că este acţiunile USL de nerespectare a Constituţiei, de încălcare a statului de drept este „o frustrare“ pentru oamenii politici care „încearcă să ducă un discurs corect“.

„Ei (n.r. USL) se gândesc aşa: dacă noi, cei care am încălcat în permanenţă statul de drept, care am dat cea mai grea lovitură statului de drept în vara lui 2012, am luat 55% în decembrie 2012, dacă noi care am propus pe liste oameni condamnaţi penal, oameni care au încălcat legea, oameni care n-au nici cel mai mic respect pentru statul de drept şi pentru lege şi, totuşi, aceştia au fost votaţi.  De ce ne-ar păsa nouă de statul de drept? Nu mai bine ieşim din când în când cu câte o pomană şi avem suportul majorităţii populaţiei decât să ne complicăm cu lucruri atât de subtile şi de puţin importante precum statul de drept? (…)
Că USL nu a respectat Constituţia, că a dat jos oamenii din funcţii, mă refer la Avocatul Poporului. USL a făcut ce a vrut, iar poporul l-a validat. Astfel poţi să dai peste nas celor care încă mai cred în respectarea legilor în ţara asta“, a spus Elena Udrea.

Aceasta a mai vorbit şi despre tentaţia privilegiilor şi de faptul că unii politicieni acceptă aceste privilegii.

„Cui nu i-ar plăcea să beneficieze de avantaje? Dar există oameni politici care ştiu că responsabilitatea clasei politice este să se opună acestor tentaţii, să se opună creării de privilegii. Este frustrant ca, la alegeri, politicienii care sunt corupţi, au dosare penale, care încalcă legea, care nu ţin cont de statul de drept iau voturi mai multe decât noi. Au intrat în Parlament în locul unora care chiar respect aceste valori. Şi atunci te întrebi, pentru cine te lupţi?
Noi ştim că împreună merită să convingem oamenii să lupte pentru cauza statului de drept, pentru cauza unei justiţii independente, a unei clase politice mai puţin corupte, a unei societăţi care să fie mai intolerantă la corupţie“
, a adăugat aceasta.

Despre PMP, Elena Udrea a afirmat că a apărut din dorinţa de a face politică altfel, de a lupta pentru justiţie şi statul de drept.

„Cred că Mişcarea Populară, ca partid, s-a născut tocmai din dorinţa de a răspunde acestei aşteptări: de a avea un partid politic decis să ducă până la capăt lupta începută de Traian Băsescu, şi partenerii care i-am fost în tot acest timp, pentru o Românie care să prospere prin respectarea statului de drept, printr-o atitudine şi printr-o clasă politică care, la interior, să acţioneze în aşa fel încât să genereze respectul faţă de ţara aceasta  în exterior, pentru o justiţie independentă care să se aplice tuturor indiferent ce funcţii ar avea în stat, la un moment dat“, a punctat Elena Udrea.

Elena Udrea, la dezbaterea organizata de PMP la Cluj-Napoca

Parlamentarul a subliniat că PMP îi aşteaptă în rândurile sale pe toţi cei care cred în principiile Mişcării Populare.

„Aici, la Cluj, mesajul este: Vehicul există, ne-am urcat destui în el şi îi aşteptăm pe toţi cei care vor o Românie mai bună“, a încheiat Udrea.

Elena Udrea a participat la Cluj la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară pe tema statului de drept. La eveniment Emil Boc, primarul Clujului, a anunţat că se înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară. În discursul său, Boc a criticat vehement USL şi l-a comparat cu comuniştii.

La rândul său, şeful statului a tras un semnal de alarmă legat de faptul că Parlamentul României nu funcţionează la standarde UE şi că există o problemă în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor. Privind PMP, Băsescu a afirmat că este un „copil născut prematur“, iar pe membrii şi simpatizanţii PMP i-a sfătuit să nu atace membrii PDL motivând că PDL nu le este adversar.

Mai puteţi citi:

Emil Boc despre prezidenţiale: „Nu eu sunt soluţia“. Acesta a spus că doreşte să contribuie la unificarea dreptei

Ce îi sfătuieşte Traian Băsescu pe membrii PMP: „Nu atacaţi PDL, nu el este adversarul“

Traian Băsescu despre PMP: „Este un copil prematur, dar prematurii, ştiţi bine, sunt extrem de inteligenţi“

VIDEO După ce a anunţat că se alătură Fundaţiei Mişcarea Populară, Emil Boc i-a comparat pe USL-işti cu comuniştii

UPDATE  FOTO Traian Băsescu, la Cluj-Napoca: „Nu îngenunchem la UE, ci ne respectăm promisiunile“

După întâlnirea cu Traian Băsescu, liderii PMP s-au fotografiat. Udrea: „A fost o seară între prieteni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună“

VIDEO Preşedintele statului a ajuns sâmbătă seara la Cluj. A spus despre Iohannis că „e un câştig pentru Guvern“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite