Vicepreşedinte PNL din Ardeal îi cere demisia lui Varujan Vosganian: „E un gest de onoare care ar trebui făcut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul clujean Alin Tişe, vicepreşedinte PNL, îi cere public lui Varujan Vosganian să-şi dea demisia de onoare din partid după ce Senatul a respins solicitarea Parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale a acestuia.

„După votul de joi din Senat, care a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, îi cer acestuia demisia de onoare din PNL pentru a arăta că nu doreşte să facă partidul părtaş la o problemă personală şi pentru a nu exista discuţii că este protejat de PNL. PNL nu este un partid complice cu nicio persoană care are cereri venite din partea Parchetului. Nu vorbim aici de vinovăţia sau nevinovăţia lui Vosganian, ci de un gest de onoare care consider că ar trebui făcut de către acesta. Iar instanţa va fi cea care va stabili dacă e vinovat sau nevinovat", a spus Alin Tişe, senator PNL de Cluj, vicepreşedinte PNL la nivel naţional, întrebat de Mediafax.

După ce senatorii au respins ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian, preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Paris, a scris pe un site de socializare că se aştepta să se încuviinţeze cererea procurorilor.

Mă aşteptam ca Senatul să încuviinţeze cererea DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului. În faţa justiţiei, nu există decât o singură măsură: respectul faţă de lege, indiferent de persoană sau funcţie”, se arată în mesajul postat de şeful statului pe pagina sa de Facebook.

Senatorul Varujan Vosganian a fost întrebat, joi, după şedinţa Senatului în care a fost respinsă cererea de începere a urmăririi penale împotriva sa, dacă a lăcrimat în plen la dezbaterea cererii Parchetului, el răspunzând: „Ochii mei sunt aşa, umbroşi şi melancolici, de felul lor”.

„Am fost foarte emoţionat de gestul de solidaritate pe care l-au făcut foarte mulţi colegi faţă de mine, pentru că, într-o situaţie ingrată, în care contextul nu e favorabil unui gest curajos, iată că opţiunea senatorilor a fost, într-o mare majoritate, nu în favoarea mea, ci în sensul respectării demnităţii Senatului”, a continuat el.

Întrebat dacă a avut mir şi acatist la el, Varujan Vosganian a răspuns că în legătură cu chestiunile care ţin de natura intimă a fiecărei persoane se poate vorbi în altă parte.

Varujan Vosganian a mai susţinut că cercetarea trebuie clasată în maximum o lună. „Potrivit codului de procedură penală, în maximum o lună, această cercetare trebuie clasată”, a declarat el la ieşirea din sala de şedinţă.

Pe aceeaşi temă:

Aviz favorabil pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri Varujan Vosganian şi Ion Ariton

Comisia juridică a Senatului a dat, marţi, aviz favorabil solicitării de încuviinţare a începerii a urmăririi penale a senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, cu majoritate de voturi. Înainte de audierea sa la Comisia Juridică, Vosganian a declarat că, potrivit Codului de procedură penală, legii răspunderii ministeriale şi Constituţiei României, cererea pentru urmărirea sa penală nu are temei legal şi ar trebui respinsă.

Vosganian şi Ariton, la mâna colegilor. Vosganian îi pune pe senatorii jurişti să jure cu mâna pe Biblie

Senatorii vor vota mâine cererile procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, şi a senatorului Ion Ariton.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite