Un nou concert în Cluj, luna aceasta: Al Di Meola. De unde puteţi să vă cumpăraţi bilete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al Di Meola, într-un concert susţinut la Timişoara FOTO: arhiva Adevărul
Al Di Meola, într-un concert susţinut la Timişoara FOTO: arhiva Adevărul

Artistul Al Di Meola concertează, pentru a doua oară, la Cluj, pe 14 august, la ora 20.00, la Opera Naţională. Renumitul chitarist de jazz revine după 4 ani în acest oraş. Biletele, care costă între 58 şi 298 de lei, s-au vândut în proporţie de peste 80%.

”Al Di Meola are, deja, în palmares toate titlurile pe care un chitarist şi le-ar putea dori. Ales de patru ori „cel mai bun chitarist de jazz al tuturor timpurilor“ de către revista Guitar Player Magazine, Al Di Meola a primit, în această vară, şi  “Miles Davis Award” la Festivalul Internaţional de Jazz de la Montreal, unul dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume, un semn al contribuţiei pe care a avut-o în muzica de-a lungul timpului”, arată organizatorii evenimentului de la Cluj, Diesel Events, într-un comunicat.

Concertul va avea loc pe 14 august, începând de la ora 20.00, la Opera Naţională din Cluj-Napoca. Spectacolul face parte din turneul internaţional „Elysium & More Unplugged“, cu care artistul a colindat, în ultima lună, toată Europa. Concertul va fi susţinut împreună cu Peo Alfonsi, chitarist şi compozitor italian, şi percuţionistul maghiar Peter Kaszas. 

Cel mai recent album al artistului se numeşte “Elysium” şi, potrivit organizatorilor concertului de la Cluj, acesta a fost gândit ca o reîntoarcere la jazz-ul pur, în care chitara are o vibraţie specială. “Acest album nu seamănă deloc cu niciun alt album al meu, e desăvârşit tocmai prin unicitatea sa, o esenţa a tot ceea ce am creat în cei 40 de ani de carieră”, afirma Al Di Meola într-un interviu, spun organizatorii.

Acesta revine la Cluj după 4 ani. Peste 80% din bilete s-au vândut deja. Cei care vor să-l asculte pe marele chitarist pot să-şi mai cumpere bilet de la casa de bilete a Operei Române, de la birourile Diesel Events (Piaţa Unirii 10), şi online, de pe eventim.ro.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO David Guetta la Untold Festival, impresionat de public: „Sunteţi minunaţi!“. Cum s-a terminat festivalul

FOTO VIDEO Armin van Buuren a făcut un show de excepţie la Untold. Emoţionat, a lăcrimat pe scenă: „România, îţi mulţumesc!”

„Incredible festival in Cluj, last night”: Armin van Buuren pe Facebook despre seara magică petrecută la Untold Festival

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite