Româncă de 15 ani, omorâtă în Germania de prietenul bulgar. Câţi ani de puşcărie riscă ucigaşul care are doar 17 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana, adolescenta de 15 ani ucisă în Germania FOTO arhivă personală
Iuliana, adolescenta de 15 ani ucisă în Germania FOTO arhivă personală

Iuliana, o tânără româncă de 15 ani a fost ucisă cu brutalitate de iubitul său, Matyu K., un tânăr bulgar de 17 ani. Potrivit jurnaliştilor germani, ar fi vorba despre o crimă comisă din gelozie.

În Germania a început procesul unui tânăr bulgar de 17 ani acuzat că şi-a omorât prietena româncă de numai 15 ani. Pe 11 iunie 2018, cei doi s-au întâlnit pentru ultima dată într-un părculeţ din localitatea germană Viersen. 

Jurnaliştii de la Bild scriu că tânăra l-a înştiinţat pe iubitul ei că a decis să pună capăt relaţiei lor. Criminalul scrisese anterior pe WhatsApp că este gata să-i ia viaţa tinerei, dar nimeni n-a luat în serios această ameninţare. „Dacă îşi face un nou iubit, o ucid”, le-a scris unor prieteni, însă aceştia nu l-au luat în serios.

Numai că Matyu avea deja un plan bine stabilit şi nu voia să dea înapoi. Tânărul bulgar, despre care Bild scrie că era un adolescent problemă, fiind cunoscut faptul că se droga şi renunţase la şcoală, a încercat pentru ultima dată să-şi convingă prietena să nu-l părăsească. Refuzat, n-a mai stat pe gânduri, a scos un cuţit şi l-a înfipt de şase ori în ea.

bulgar asasin


Tânărul bulgar, în drum spre instanţa de judecată FOTO Stefan Schellhammer/ bild.de

Mai mulţi martori au observat lupta dintre cei doi, însă nu au reuşit să intervină la timp pentru a o salva pe Iuliana. Românca a murit în parc, în braţele medicilor care au încercat în zadar să o salveze.
 

Criminalul a fost arestat, iar procesul începe azi, 10 decembrie, la Mönchengladbach. Presa germană notează că acesta riscă cel mult 10 ani de închisoare, pentru că este minor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite