Andrea Nadine Stohr, şefa serviciului de presă, protocol şi relaţii publice al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, îmi mărturisea, anii trecuţi, că după ce s‑a stabilit în Capitală şi a început să înţeleagă realităţile din România a simţit un impuls puternic să facă ceva: s‑a abonat online la o publicaţie regională, din zona ei natală, şi de atunci plăteşte în fiecare lună câte 50 de euro pentru a avea acces la varianta online a ziarului. „De ce ar face una ca asta?” este o întrebare de bun-simţ pe care foarte mulţi români ar pune-o. N-am rezistat nici eu. Mi-a mărturisit că a realizat în România cât de important este pentru democraţia şi bunăstarea unei ţări să aibă o presă de calitate puternică. Oare câţi dintre români conştientizează asta? 

Revenind la starea presei din România, când cineva vorbeşte la trecut despre „jurnalismul de calitate” nu pot să nu‑l întreb când a cumpărat ultima dată un ziar sau când a donat ultima dată o sumă de bani pentru proiectele de jurnalism independent care fac o muncă extraordinară – precum Rise Project, Casa Jurnalistului, Centrul de Investigaţii Media şi altele.

Un mic în plus sau un ziar 

 
E mult mai comod şi e gratuit să citeşti ce‑ţi serveşte Facebook în news feed sau să stai relaxat în fotoliu şi să te uiţi la jurnalele de ştiri de la TV. În ţara telespectatorilor fericiţi, puţini se gândesc la faptul că existenţa unei prese puternice depinde şi de ei, de cititori. Puţini români se gândesc că cei câţiva lei pe care‑i plătesc pentru un ziar sau pentru un proiect jurnalistic independent reprezintă o investiţie mult mai importantă decât căruciorul plin până la refuz de sărbători sau un mic în plus la grătarul de 1 Mai. O astfel de investiţie este foarte greu de perceput şi nu oferă satisfacţie imediată. Avantajele însă există şi vor fi vizibile mai devreme sau mai târziu. Dosarul Panama Papers, bunăoară, a însemnat la nivel mondial posibilitatea de a aduce „la suprafaţă” sute de milioane de euro. Dezvăluirile Hexi Pharma se pot traduce, mai mult, în vieţi de oameni salvate de un sistem de sănătate extrem de bolnav. Dosarul „Fortăreaţa din Brazilia” al Rise Project a făcut dezvăluiri şocante despre afacerile omului care conduce astăzi România, Liviu Dragnea. 
 

Presa vs Justiţie

 
Este adevărat că şi presa are problemele ei. Moguli milionari cu probleme penale sau mogulaşi provinciali care se văd mari oameni de afaceri sau politicieni folosesc presa pentru a-şi atinge interesele meschine. Mulţi jurnalişti s‑au plafonat, s‑au deprofesionalizat sau s-au lăsat cumpăraţi.  
Trebuie să realizăm, pe de altă parte, că lucrurile s‑au schimbat foarte mult de pe vremea când cloşca năştea pui vii. Tehnologia permite astăzi câtorva jurnalişti cu suflet mare, în ciuda bugetului mic, să aibă un impact uriaş. Acest lucru a schimbat foarte mult industria media. De asemenea, sunt foarte mulţi jurnalişti  bine pregătiţi şi de bună-credinţă în media main stream. În conducerea marilor ziare există jurnalişti care au curajul să reziste în faţa presiunilor din partea patronatului. Marile ziare au produs şi produc încă „marfă” de foarte bună calitate. Cătălin Tolontan spunea în video-documentarul „Extincţia” că marile dosare de corupţie au fost precedate de anchete de presă.
Mai mult, aş spune, dacă Justiţia ar fi investigat pornind de la anchetele de presă publicate în presa autohtonă, aşa hulită cum este ea, toate cazurile de corupţie sesizate, România ar arăta altfel astăzi. 
 
Dacă o mână de jurnalişti de la Rise Project au reuşit să descopere afacerile din Brazilia ale apropiaţilor lui Liviu Dragnea, gândiţi-vă ce ar putea face organele de control ale unui stat funcţional! Până însă să avem un astfel de stat eu zic să avem grijă de jurnaliştii aceştia.  
 

Orchestra de pe Titanic

 
Presa din România este ca un crucişător lovit de aisberg, la bordul căruia mai există mulţi jurnalişti, care la fel ca orchestra de pe Titanic, continuă să-şi facă profesia exemplar în ciuda faptului că vasul se scufundă.
 
Dacă pentru nava transatlantică nu s-a mai putut face nimic, eu cred că presa noastră are şanse să iasă la liman. Pentru asta are nevoie şi de cititori. Cititori care să fie interesaţi de starea spitalelor şi de salariile profesorilor mai mult decât de fotbal şi de ultimele cancanuri.

Atunci când cineva îmi spune că „presa a murit”, nu pot decât să‑l invit să mai caute. Există şi presă de calitate în România, pot s‑o spun cu mâna pe inimă.

O parte din munca pe care o facem la Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) este direcţionată spre acest obiectiv: să arătăm oamenilor că mai există presă de calitate, trebuie doar s‑o căutaţi, s‑o citiţi şi, de ce nu, s‑o sprijiniţi. APPC se încăpăţânează de 12 ani să arate că există presă de calitate şi să-i premieze pe jurnaliştii care încă o mai practică. 
 
La mulţi ani de Ziua Mondială a Libertăţii Presei!