Pavel Dan, scriitorul clujean tradus de Eugen Ionesco şi asemănat cu Liviu Rebreanu şi Ion Slavici
0Talentul scriitorului clujean Pavel Dan, supranumit „prozatorul câmpiei transilvane“, este asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. Pavel Dan s-a născut într-o familie de ţărani clujeni, a avut o existenţă modestă şi a murit de cancer înainte să împlinească 30 de ani. Însă opera sa a fost apreciată şi de Eugen Ionesco care i-a tradus în franceză nuvele.
„De aici a plecat scriitorul Pavel Dan”, scrie pe peretele casei natale ale lui Pavel Dan din satul clujean Clapa, comuna Tritenii de Jos.
S-a născut pe 3 septembrie 1907 şi a murit pe 2 august 1937.
Fiu de ţărani, a condus grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”) ca apoi să studieze Literele la Cluj. A predat la Liceul de Băieţi din Blaj, perioada în care s-a îmbolnăvit, a fost spitalizat la o clinică din Cluj.
Ajunge la Viena, dar boala se agravează. Revine în ţară şi moare în clinica Sturdza din Cluj-Napoca pe 2 august 1937, la nici 30 de ani.
A început să scrie de timpuriu texte inspirate din viaţa ţăranului român transilvan. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obţine premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. Scriitorii clujeni contemporani povestesc că Pavel Dan a avut o existenţă modestă care contrastează cu talentul său uriaş.
După moartea sa i se publică colecţia de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu.
Nuvele traduse de Eugen Ionesco
Prima ediţie a nuvelelor apare la un an de la moartea autorului, în septembrie 1938, la Editura Fundaţiilor Regale. A fost reeditat de nenumărate ori (trebuie menţionate aici ediţiiile Cornel Regman din 1965 şi Nicolae Florescu din 1976), i s-au consacrat monografii şi studii critice, dar a trebuit să treacă 75 de ani pentru ca prima ediţie critică integrală a operei sale să vadă lumina tiparului.
Într-un fel, această apreciere recuperatoare reprezintă o confirmare implicită a celor scrise de Mihai Sebastian cu ton de rechizitoriu la adresa criticii literare în Revista Funadaţiilor Regale din 1938:
„Volumul postum de nuvele al scriitorului ardelean Pavel Dan, mort anul trecut în plină tinereţe şi într-o aproape totală lipsă de notorietate (…) e de natură să provoace criticei noastre literare şi mai ales criticilor tineri o oarecare nelinişte. Dacă un scriitor excepţional, ca acest Pavel Dan, poate să lucreze ani de-a rândul în umbra provinciei, publicând o întreagă serie de nuvele, de o rară putere epică, fără ca totuşi prezenţa lui să fie observată şi fără ca numele său să poată străbate până în primele rânduri, înseamnă că raza de vedere a criticei nu este suficientă ca să acopere pe toată întinderea ei mişcarea noastră literară”.
Mai puteţi citi:
De la sărăcia în care şi-a dus zilele Andrei Mureşanu, la confortul financiar al lui Liviu Rebreanu