Pavel Dan, scriitorul clujean tradus de Eugen Ionesco şi asemănat cu Liviu Rebreanu şi Ion Slavici
0
Talentul scriitorului clujean Pavel Dan, supranumit „prozatorul câmpiei transilvane“, este asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. Pavel Dan s-a născut într-o familie de ţărani clujeni, a avut o existenţă modestă şi a murit de cancer înainte să împlinească 30 de ani. Însă opera sa a fost apreciată şi de Eugen Ionesco care i-a tradus în franceză nuvele.
„De aici a plecat scriitorul Pavel Dan”, scrie pe peretele casei natale ale lui Pavel Dan din satul clujean Clapa, comuna Tritenii de Jos.
S-a născut pe 3 septembrie 1907 şi a murit pe 2 august 1937.
Fiu de ţărani, a condus grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”) ca apoi să studieze Literele la Cluj. A predat la Liceul de Băieţi din Blaj, perioada în care s-a îmbolnăvit, a fost spitalizat la o clinică din Cluj.
Ajunge la Viena, dar boala se agravează. Revine în ţară şi moare în clinica Sturdza din Cluj-Napoca pe 2 august 1937, la nici 30 de ani.
A început să scrie de timpuriu texte inspirate din viaţa ţăranului român transilvan. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obţine premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. Scriitorii clujeni contemporani povestesc că Pavel Dan a avut o existenţă modestă care contrastează cu talentul său uriaş.
După moartea sa i se publică colecţia de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu.
Nuvele traduse de Eugen Ionesco
Prima ediţie a nuvelelor apare la un an de la moartea autorului, în septembrie 1938, la Editura Fundaţiilor Regale. A fost reeditat de nenumărate ori (trebuie menţionate aici ediţiiile Cornel Regman din 1965 şi Nicolae Florescu din 1976), i s-au consacrat monografii şi studii critice, dar a trebuit să treacă 75 de ani pentru ca prima ediţie critică integrală a operei sale să vadă lumina tiparului.
Într-un fel, această apreciere recuperatoare reprezintă o confirmare implicită a celor scrise de Mihai Sebastian cu ton de rechizitoriu la adresa criticii literare în Revista Funadaţiilor Regale din 1938:
„Volumul postum de nuvele al scriitorului ardelean Pavel Dan, mort anul trecut în plină tinereţe şi într-o aproape totală lipsă de notorietate (…) e de natură să provoace criticei noastre literare şi mai ales criticilor tineri o oarecare nelinişte. Dacă un scriitor excepţional, ca acest Pavel Dan, poate să lucreze ani de-a rândul în umbra provinciei, publicând o întreagă serie de nuvele, de o rară putere epică, fără ca totuşi prezenţa lui să fie observată şi fără ca numele său să poată străbate până în primele rânduri, înseamnă că raza de vedere a criticei nu este suficientă ca să acopere pe toată întinderea ei mişcarea noastră literară”.
Mai puteţi citi:
De la sărăcia în care şi-a dus zilele Andrei Mureşanu, la confortul financiar al lui Liviu Rebreanu