Oraşul din Europa cel mai prietenos şi tolerant cu străinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada în oglindă din Cluj, singura de acest gen din Europa  FOTO: Adevărul
Strada în oglindă din Cluj, singura de acest gen din Europa  FOTO: Adevărul

Englezii au făcut un studiu al oraşelor din Europa care sunt cele mai prietenoase cu străinii. Tabloidul britanic Daily Mail scrie că acest studiu a fost efectuat în 79 de oraşe europene şi au fost întrebaţi 41.000 de oameni. Europenii care consideră prezenţa străinilor drept una benefică pentru oraşul lor trăiesc la Cluj-Napoca. În acelaşi clasament se află alte două oraşe din România.

Articolul publicat în ediţia electronică de ieri, 23 iulie, a Daily Mail se spune că locuitorii Clujului sunt cei mai prietenoşi europeni cu străinii care le vizitează oraşul. 91% din clujeni sunt de părere că prezenţa străinilor este benefică pentru oraş ajutându-l să se dezvolte.

După Cluj, în topul prezentat de tabloidul britanic se află oraşele Luxemburg, Cracovia (Polonia), Copenhaga (Danemarca), Ljubljana (Slovenia), şi Oslo (Norvegia).

În acelaşi clasament, pe poziţia a 10-a se află oraşul Piatra Neamţ, iar pe locul al 18-lea - Bucureşti.
La capătul opus, adică cel mai intolerant oraş cu străinii din Europa, avem oraşul grecesc Atena. Aici, doar 26% dintre locuitorii capitalei Greciei au declarat că străinii aduc un plus de valoare oraşului lor.
Nici alte oraşe europene cunoscute precum Torino, Napoli şi Roma nu sunt prea prietenoase cu străinii.

top daily mail

În studiu au fost chestionaţi şi locuitorii Marii Britanii din şase oraşe - Belfast, Cardiff, Glasgow, Londra, Manchester şi Newcastle. Cel mai bine clasat este Belfast, unde 75% dintre locuitori apreciază în mod pozitiv prezenţa străinilor.

Articolul integral, AICI.

Mai puteţi citi:

Clujul văzut prin ochii unui expat canadian: „cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti”

„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“

FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite