Miluţă Flueraş, fotograf şi supravieţuitor de la Colectiv: „Ce să învăţăm din tragedie? Să ne facem fiecare treaba mai bine“
0Fotograful Miluţă Flueraş, unul dintre supravieţuitorii tragediei de la Colectiv, a prezentat, în premieră, în format de hârtie, la Cluj, câteva imagini de dinainte de nenorocire, într-o expoziţie a Festivalului Photo România.
O expoziţie cu fotografii făcute înainte de incendiul din Clubul Colectiv a fost prezentată, în premieră, de fotograful Miluţă Flueraş la Festivalul Photo România, desfăşurat la Cluj, weekendul trecut. În cele 25 de poze sunt imortalizate chipuri pe care citeşte fericirea şi bucuria de trăi, deşi unii nu mai sunt printre noi. Flueraş, supravieţuitor al dramei din clubul bucureştean, vorbeşte, pentru „Adevărul“, despre cum a depăşit psihic momentul Colectiv şi ce crede că avem de învăţat ca neam din acea nenorocire.
Cum se poate depăşi un moment cum a fost cel de la Clubul Colectiv?
Este o luptă cu tine însuţi, o luptă mai ales cu statul în spital, mai ales când eşti destul de izolat. E destul de greu. Oricum, ceea ce m-a determinat pe mine şi mi-a dat, să zicem, voinţa de a trece mai departe, a fost viitorul.
Tot timpul m-am gândit ce fac când ies, îmi planificasem deja anumite lucruri, făcusem shopping online. Şi când am ajuns acasă, chiar dacă nu puteam încă mişca mâinile complet şi încă aveam răni deschise, mai aveam pansamente, m-am concentrat să fac ce-mi place, să profit la maxim de timp. Cred că depinde foarte mult de firea fiecăruia să depăşim anumite momente pentru că nu toţi reacţionăm la fel.
Sunt oameni care încă se simt izolaţi mai ales din pricina traumatismelor fizice pentru că eşti oarecum stigmatizat dacă ai tot felul de urme. Şi la mine, când nu am avut mănuşi, se uita lumea ciudat. Nu neapărat că se uită într-un mod neplăcut, dar se uită cu curiozitatea aceea. În 99% din cazuri se vedea compasiune în ochii lor. Pur şi simplu, te simţi altfel privit de oameni, indiferent dacă e într-un fel pozitiv sau negativ.
Cel mai mult contează să te focusezi pe ce e important, că nu poţi uita trecutul, dar nici să te schimbe în aşa fel încât să te blocheze total ca individ încât să nu mai poţi să faci nimic să mergi mai departe, să schimbi ceva.
Deci nu ţi-au trecut prin minte gânduri negative?
Nu, gânduri negative, nu, doar tristeţe pentru oamenii care nu mai sunt. Nici nu am văzut chestii în momentul ăla să mă marcheze - oameni arzând, cadavre. Am ieşit repede, iar după ce am ieşit am ajuns direct la spital, n-am stat acolo să văd nici resuscitări, nici... sigur m-ar fi marcat. Oricum, din cauza intoxicaţiei, nu puteam să dorm. Nu am avut niciodată flash-back-uri de atunci, dar am avut nişte coşmaruri. Din cauza intoxicaţiei, a lipsei de oxigen.
Ce crezi că avem sau am avut noi, românii, de învăţat din tragedia de la Colectiv?
Păi, în primul rând, să ne facem fiecare, pe unde suntem, treaba mai bine pentru că mare parte a vinei o poartă neglijenţa mai multor persoane din cei implicaţi, începând de la patroni până la pirotehnişti. Toţi au o vină, nu există om nevinovat acolo, inclusiv primăria sau cine a mai fost implicat direct acolo.
Şi există mentalitatea asta, din păcate, - «las-o, că merge aşa!» – care până nu se întâmplă o catastrofă văd că nu se schimbă, şi nici după, din păcate, nu prea se schimbă.
Drept dovadă, s-au închis toate cluburile din Centrul Vechi din Bucureşti. Am înţeles că era pustiu în zilele alea - nu ştiu, eram în spital - , dar acum sunt deschise toate la loc. Şi până când nu se dau amenzi serioase... Ar trebui să existe un mecanism de a controla pe cei care controlează şi acel mecanism să fie unul funcţional, nu ca la noi – vezi că mâine vin în control, ascunde alea, ca pe timpul lui Ceauşescu.
Ce mesaj vrei să transmiţi prin expoziţia de la Cluj?
E altfel să ai imaginea în faţă, să o priveşti, să ai feeling-ul acela că vezi nişte oameni cu câteva momente înainte de o tragedie. Nimeni nu se aştepta la asta. (...) Pur şi simplu, am surprins ce s-a întâmplat acolo, încărcătura emoţională e foarte mare. M-a mirat câtă lume a fost marcată de imaginea aceea pe care am pus-o prima în prezentare, imaginea cu flacăra (cea de jos, foto: Miluţă Flueraş). M-am decis să o pun înainte de prezentare (n. r. la workshopul de la Photo Romania Festival), nu era prezentarea aşa şi am rămas uimit ce semnificaţie puternică poate să aibă o imagine care, până la urmă, e abstractă. Sunt doar nişte pete de culoare. O imagine făcută involuntar.
Pentru tine, publicul e la fel de important ca şi artistul de pe scenă. De ce?
Pentru că şi eu am fost în public, parte din public. Ca şi la concerte îmi plăcea să ajung primul şi să fiu în primul rând. (...) E fascinant să fotografiezi oamenii, portrete, expresii. E o diversitate foarte mare la festivaluri şi poţi să surprinzi multe momente interesante. Sunt micro-fracţiuni de timp şi atunci o imagine poate avea o influenţă foarte mare, indiferent că e vorba de artist care vede publicul cum s-a simţit sau de persoana, în sine, capturată în imagini. De multe ori, oamenii mi-au scris omenii şi mulţumit, mi-au lăsat feedback. Practic, asta m-a determinat să continui.
Care sunt provocările fotografiei de concert?
Principala provocare sunt condiţiile în care fotografiez. E una să ai acces să fotografiezi tot show-ul, alta e să fotografiezi o piesă, două la început. Şi atunci constrângerea e mult mai mare. Plus că eşti constrâns de spaţiu. Nu fotografiezi de unde vrei.
Contează foarte mult să scanezi, să prinzi toate momentele importante în două piese şi adesea în două piese nu se întâmplă ce trebuie, artistul nu e în formă, lumina nu e ok.
De exemplu, am reuşit să obţin acreditare la două show-uri ale lui Steven Wilson, unul în Viena, altul în Budapesta. Şi a trebuit să fotografiez primele două piese când lumina nu era atât de bună, dar tot am reuşit să scot o imagine pe care artistul a publicat-o apoi pe contul lui oficial de Instagram. (...) Adesea sunt obstrucţii vizuale, chestii de decor. Contează foarte mult să ai, cât de cât, o viziune, să ştii foarte bine echipamentul pe care-l foloseşti şi setările ca să te poţi descurca şi pe o lumină roşie în beznă şi ziua în amiaza mare şi cu lumină foarte inegală de scenă.
Rolul fotografiei e de a spune o poveste?
Principalul ei scop ăsta ar fi, pentru majoritatea fotografiilor. E mai greu la genurile alea tehnice, de produs. Acolo e mai greu. Dar da, mai ales la fotografia de concert, ar trebui să fie mai mult poveste, de aceea încerc să introduc şi public, şi momente emoţionante, să fie cât mai completă. Firul poveştii să fie cât mai întreg. Nu poţi să ai un fir întreg al poveştii dacă pui numai cadre de trei sferturi cu principalul solist, trebuie să incluzi şi restul membrilor şi interacţiunea dintre ei şi public şi imagini de ansamblu în care să se vadă tot set-up-ul şi producţia.
Ai simţit că ai făcut acea fotografie perfectă?
Nu perfectă, că perfectă e mult spus, dar simt că am făcut câteva fotografii bunicele de care sunt mulţumit. De exemplu, cum a fost cea cu Delia pe care am avut-o în prezentare – era un portret al Deliei (foto mai jos) în care era expunere dublă. A avut-o şi cover foto pe pagina ei de Facebook. A fost apreciată şi am primit multe cuvinte de apreciere pe tema fotografiei respective.
Şi au mai fost imagini. Oricum, publicul reacţionează diferit, unuia îi place ceva, altuia altceva.
Scurt CV
Miluţă Flueraş (32 de ani) este unul dintre supravieţuitorii nenorocirii de la Clubul Colectiv din Bucureşti. De trupa Goodbye to Gravity îl lega o prietenie încă de la primul lor concert. A făcut zeci de poze la concert, dar 25 dintre ele le-a prezentat, în premieră, pe hârtie – pentru că în mediul online sunt cunoscute – la Photo Romania Festival într-o expoziţie numită „Taking my time to pay an homage“. După câteva luni de recuperare s-a întors la muncă. Următorul concert e musicalul „My Fair Lady“ în Bucureşti, unde va fi fotograful oficial. A fost ales unul dintre fotografii oficiali de la Electric Castle de la Bonţida. Nu a lipsit de la marile concerte din Bucureşti - Mettalica, AC/DC, Sting, Ozzy Osbourne.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
