Sylvia Plachy, celebra fotografă şi mama lui Adrien Brody: „Succes e atunci când poţi să fii în viaţă ceea ce îţi doreşti să fii”
0Pasiune Sylvia Plachy (72 de ani), celebră fotografă din SUA, a fost unul dintre invitaţii speciali ai ediţiei din acest an ai Photo Romania Festival, desfăşurat în perioada 15-24 mai, la Cluj. În cadrul expoziţiei, artista, care este mama actorului Adrien Brody, a prezentat câteva fotografii alb-negru din Ardeal.
Sylvia Plachy, un nume cu greutate în industria fotografiei, s-a integrat perfect în mulţimea de vizitatori care au venit la vernisajul expoziţiei ei de la Cluj-Napoca, în cadrul Photo Romania Festival. Părul ei alb contrasta cu îmbrăcămintea purtată – o cămaşă neagră, largă, peste o rochie lungă, la fel de neagră, imprimată cu flori. Dacă nu ştiai cum arată Sylvia Plachy, nu ziceai că în acele haine obişnuite se ascunde nu numai un mare fotograf cu expoziţii în cele mai renumite muzee ale lumii, dar şi mama unuia dintre cei mai apreciaţi şi mai bine plătiţi actori din lume, Adrien Brody. La cei 72 de ani, pe care i-a împlinit pe 24 mai, chiar în ultima zi a festivalului de la Cluj, Sylvia Plachy dă dovadă de o energie molipsitoare.
Emigrantă maghiară, de origine evreiască
La vernisaj a venit şi consulul Ungariei la Cluj, Mile Lajos, care a ţinut să fie prezent la deschiderea expoziţiei Sylviei Plachy (credit foto dreapta: Marius Ioan Groza), fotografa fiind o evreică cu origini maghiare, a cărei familie a reuşit să scape de furia naziştilor. „Am crezut că niciodată nu-mi va fi dat să mă întorc (n.r. – acasă, la Budapesta), dar ca o stafie m-am întors din nou şi din nou. Fiecare călătorie, mai ales la început, părea un miracol. Mi-am îmbrăţişat prietenii şi cu aparatul meu de fotografiat am plutit spre trecut“, a citat consulul maghiar dintr-un discurs al artistei rostit în 2006, la o expoziţie din capitala Ungariei.
Artista s-a născut în 1943, la Budapesta, iar în 1956 – în timpul Revoluţiei ungare – a emigrat în Austria. Doi ani mai târziu, în 1958, familia ei se stabilea la New Jersey (SUA). Sylvia Plachy şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie în adolescenţă, devenind artist fotograf în 1965. A lucrat timp de 30 de ani ca fotojurnalist la „Village Voice“, iar pozele publicate la acest săptămânal au fost incluse în prima ei carte – „Unguided Tour“ (1990), pentru care a luat Premiul Infinity acordat de International Center of Photography. Fotografiile artistei au apărut în publicaţii celebre precum „New York Times“ şi „Vogue“. Una dintre temele centrale ale creaţiilor sale, Europa de Est, şi fotografiile care ilustrează această zonă au fost subiectul a două cărţi pentru care a primit Golden Light Award în 2004.
A expus în marile capitale ale lumii (Paris, Berlin, Roma, Tokyo, Madrid) şi a avut expoziţii personale la Muzeul de Artă Americană Whitney Museum at Philip Morris, Institutul de Artă din Minneapolis, The Queens Museum, în galerii din Manchester, Madrid, Paris, Beijing, Los Angeles, New York. Poze ieşite din aparatul foto mânuit de ea sunt azi parte din colecţiile permanente ale unor muzee prestigioase precum Muzeul de Artă Modernă (MoMa) din New York, Muzeul din Houston, Muzeul de Artă din Minneapolis, Muzeul de Artă din San Francisco, spun şi organizatorii festivalului.
Amintiri haioase cu fiul Adrien
„Îmi place foarte mult să călătoresc prin Ardeal şi prin întreaga Românie. Am amintiri frumoase, dar şi unele teribile. Am fost aici în 1990 şi situaţia era puţin mai dificilă. Avem aici (n.r. – şi arată spre lucrările de pe pereţi) patru fotografii din acest loc geografic“, a spus Sylvia Plachy la vernisajul de la Cluj, unde atmosfera a fost una destinsă, cu discursuri nepretenţioase şi pline de glume.
Un copac toaletat din a cărui coroană a crescut o creangă care seamănă a mic copac, o trecere de cale ferată ce pare părăsită, o femeie stând jos, pe iarbă, rezemată de gardul casei sunt fotografiile pe care le-a făcut artista în Ardeal. „Le mulţumesc părinţilor mei pentru faptul că m-au târât de aici (n.r. – din estul Europei) în copilărie, le mulţumesc pentru umanitatea lor, pentru inteligenţa şi curajul lor, care încă mă ghidează“, a mărturisit fotografa la Cluj.
Discutând despre poze FOTO: Florina Pop
După vernisaj şi-a prezentat câteva dintre creaţii, dar şi povestea din spatele acestora. Oameni şi animale sunt eroi în imaginile Sylviei Plachy, care descriu stări de spirit, gesturi, fărâme de viaţă. În cadrul prezentării a inclus şi câteva imagini cu fiul ei, actorul Adrien Brody. Artista a povestit şi două scene din viaţa ei şi a lui Adrien: când avea 3 ani, într-o vizită în Ungaria, actorului îi plăcea să se laude cunoştinţelor din ţara de origine a mamei că el este un mare cowboy american, iar mai târziu, înainte de filmările la „Manolete“ (n.r. – film apărut în 2007), pe când erau împreună la un restaurant în Spania, un localnic a venit la ei şi le-a spus că spaniolii s-au simţit jigniţi că un american joacă rolul celebrului şi iubitului lor matador. Însă, în momentul în care l-a văzut pe viu pe Adrien, bărbatul a spus că înţelege de ce l-au ales să joace rolul: seamănă leit cu adevăratul Manolete.
„O FOTOGRAFIE NU E VIAŢĂ, E O LUME SEPARATĂ“
„Weekend Adevărul“: Ce înţelegeţi prin poza perfectă?
Sylvia Plachy (foto dreapta, credit: Marius Ioan Groza): Nu e un lucru, nu e un obiect, nu e un lucru solid. E ca şi cum totul, orice mişcare, fiecare gest, fiecare unghi şi fiecare compoziţie se unesc şi creează o viaţă. Asta e o poză. Nu e o femeie frumoasă, nu e un bărbat frumos. Dacă acea femeie frumoasă sau acel bărbat frumos face un anume gest, se mişcă într-un fel anume, se uită într-un fel anume, atunci devine o poză. Şi o poză, dacă e bună, e un lucru viu. Are viaţa ei. După ce o dezvolţi, o printezi, după câte griuri şi pete întunecate sunt în ea, devine vie. Ca să ai noroc trebuie să ştii ce să cauţi, acea scânteie ce devine vie.
Lumea vă consideră un fotograf de succes. Ce părere aveţi?
Nu ştiu. Ai succes o perioadă, apoi nu ai succes, succesul vine şi se duce. Succes e atunci când faci ceea ce eşti menit să faci, când poţi să fii în viaţa ta ceea ce îţi doreşti să fii. Asta e foarte greu de găsit. Sunt oameni care nu găsesc asta.
Vă aduceţi aminte de prima poză făcută cu un aparat profesionist?
Nu, dar prima poză pe care am făcut-o înfăţişa o capră neagră pe zăpada albă. Eram în liceu şi aveam o box camera (n.r. – un aparat foto comun în anii ’60) şi am făcut această fotografie. Mereu fotografiez siluete. Era o imagine pe care o aveam în mine. Cred că atunci când eşti fotograf, porţi cu tine imagini şi camera le dă formă. Nu e o poză pe care o faci, ci e una care vine spre tine pentru că ai văzut-o înainte, undeva, la tine în cap.
De ce aţi devenit fotograf?
Pentru că m-am îndrăgostit de fotografie. Am făcut un curs de fotografie când eram la colegiu, Şcoala de Artă (n.r. – Institutul Pratt) şi am avut un foarte bun profesor care m-a făcut să văd ce poate fi într-o fotografie. M-am hotărât că e mai bine pentru mine să fac asta decât să fiu un designer sau să lucrez într-un birou. Iubesc tot ce pot surprinde cu aparatul foto. O fotografie nu e viaţă, e o lume separată, e ca un vis. E o imagine, poate bazată pe ce vezi, dar nu este realitate, e altceva.
Unde e „acasă“ pentru dumneavoastră?
Sunt acasă la New York, acolo e familia mea, acolo sunt lucrurile mele. Acasă poate fi oriunde, oriunde te simţi confortabil.
Familia sau cariera? Care e mai importantă?
Amândouă sunt importante. Nu o poţi avea pe una fără cealaltă. Să ai doar o carieră nu e destul, ai nevoie de dragoste, ai nevoie de o familie, de înţelegere. Trebuie să înţelegi viaţa în profunzimea ei, iubind oamenii, ştiind ce e dragostea, având greutăţi. Nu poţi să faci o poză dacă nu simţi ceva în interior.
Ce vă doriţi acum de la viaţă?
Să-mi pun viaţa în ordine. Să mai scot vreo două cărţi. Să arunc gunoiul şi să păstrez lucrurile bune.
Vă mai recomadăm:
Păşeşte calm, îmbrăcat într-un costum elegant, albastru închis, spre biroul său de preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, situat la etajul al şaselea al clădirii instituţiei. De aici are o privelişte superbă asupra oraşului. Neurochirurgul Ştefan Florian mărturiseşte că visul său a fost să devină doctor. „Medic şi preşedinte! Când aveam 5 ani, eram la bunici, la Târgu-Mureş, şi un unchi de-al meu m-a întrebat: «Ce vrei să te faci?». Şi i-am răspuns: «Medic şi preşedinte!». Azi sunt şi medic, şi preşedinte. Preşedintele Senatului UMF şi al altor asociaţii“, spune doctorul zâmbind.
Se încarcă comentariile...
