Aventură la volan, într-o zi de 13: a luat maşina părinţilor, a condus-o 60 de km, i s-a făcut rău, a chemat ambulanţa şi l-a prins poliţia fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipaj de ambulanţă  FOTO: Adevărul
Echipaj de ambulanţă  FOTO: Adevărul

Un tânăr de 20 de ani, fără permis de conducere, a împrumutat maşina părinţilor săi din satul clujean Luna de Sus, a condus-o peste 60 de kilometri, până în satul Luncani, unde i s-a făcut rău. A oprit într-o benzinărie din Luncani şi a chemat ambulanţa. Prin 112 au fost sesizaţi şi oamenii legii de la postul de poliţie din comuna Luna, pe raza căreia se află satele Luna de Sus şi Luncani.

“La data de 13 septembrie, ora 14.56, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, postul de poliţie comunală Luna, au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, că în comuna Luna, sat Luncani, se află o persoană care a solicitat serviciul de ambulanţă, întrucât se simţea rău”, spune reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Cluj.
La faţa locului, poliţiştii au găsit un tânăr de 20 de ani, care le-a spus că a luat maşina tatălui său, fără ştirea lui, şi că a condus din satul Luna de Sus până în Luncani. El le-a mai zis că nu are permis de conducere.
După ce l-au consultat medicii de pe ambulanţă, bărbatul a fost transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie Cluj-Napoca, pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii i-au anunţat părinţii şoferului de 20 de ani.

Mai puteţi citi:

Accident pe DN 1, în localitatea clujeană Floreşti. Trei maşini implicate şi două persoane rănite

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite