Şef de post dintr-o comună clujeană cercetat pentru relaţii sexuale cu o minoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
POliţistul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani. FOTO: Arhivă
POliţistul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani. FOTO: Arhivă

Poliţia, Protecţia Copilului şi Inspectoratul Şcolar Cluj  derulează anchete în legătură cu acuzaţiile aduse la adresa şefului de post din comuna Poieni. Există informaţii  potrivit cărora acesta a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vârci, a declarat corespondentului Mediafax că instituţia s-a autosesizat după ce a aflat despre acuzaţii aduse şefului de post din comuna Poieni de către o fată de 16 ani, care susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu acesta. „La nivelul IJP Cluj nu a fost depusă vreo plângere penală prin care să se sesizeze comiterea unei fapte penale de către poliţistul în cauză. Rezultatul va fi comunicat unităţii de Parchet competente. În acest moment nu se pune problema unei mutări disciplinare a poliţistului”, a spus Vîrci.

Protecţia Copilului anchetează cazul

La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat corespondentului Mediafax că a dispus o verificare a cazului, după ce în presă a apărut informaţia că fata ar fi renunţat la şcoală din cauza relaţiei cu poliţistul. „Urmează să vedem ce s-a întâmplat, dacă eleva a renunţat, într-adevăr, la şcoală şi din ce motiv”, a spus Cuibus.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, Alina Chiorean, a declarat corespondentului Mediafax că în cazul fetei va avea loc o evaluare în teren. „Ne-am autosesizat, iar sesizarea este orientată spre Centrul Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat ţinând cont că este vorba despre un act sexual cu un minor, fata având sub 18 ani. Vom face o evaluare în teren şi vom audia atât fata, cât şi familia acesteia, şi în funcţie de rezultat vom stabili un plan de intervenţie. Va urma şi o consiliere psihologică a fetei, după finalizarea evaluării în teren”, a spus Chiorean.

Citeşte şi

Comisarul-şef care şi-a umilit colegul pentru că a avut curajul să-l oprească în trafic va fi repus în funcţie

De ce a demisionat poliţistul clujean care a avut curajul să-l oprească în trafic pe şeful său

 

VIDEO Noi elemente în cazul poliţistului de la Rutieră anchetat pentru că l-a oprit în trafic pe un şef al Poliţiei Cluj. A apărut înregistrarea care surprinde incidentul

 

VIDEO Şeful Poliţiei Române: „11 ofiţeri din conducerea poliţiei clujene sunt cercetaţi disciplinar. Printre ei se află fostul şef IPJ Cluj, Ioan Păcurar“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite