Superstiţii de Sfântul Spiridon, ziua în care bolnavii se vindecă. Ce e interzis să faci în 12 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Spiridon, prăznuit pe 12 decembrie FOTO crestinortodox.ro
Sfântul Spiridon, prăznuit pe 12 decembrie FOTO crestinortodox.ro

În credinţa populară se spune că Sfântul Spiridon, prăznuit de credincioşi în fiecare an pe 12 decembrie, îi apară pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni, iar pe cei care îl nesocotesc îi pedepseşte.

“Prin tradiţie, Sfântul Spiridon, sărbătorit în fiecare an pe 12 decembrie, este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie-bună. 

Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. 

La sate nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă, iar animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor. 

Se mai spune că în această zi, sărăcii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. 

Sfântul Spiridon e ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. În această zi, la biserică se face agheasmă care e bună pentru bolile primejdioase.

Moaştele sale dispar

Despre Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, prăznuit de credincioşi pe 12 decembrie, se crede că îşi părăseşte racla şi pleacă în ajutorul oamenilor care îi înalţă rugăciuni. De-a lungul timpului, mai mulţi clerici au mărturisit că, din când în când, moaştele sale dispar din biserica din Corfu. Iar atunci când reapar sunt calde şi prăfuite, având urme de pământ şi iarbă.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi "Sfântul călător". Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase. 

Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: "Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“

Născut în insula Cipru

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. 

Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. 

În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Mâncarea de post, un lux. Legumele şi fructele au ajuns să coste cât friptura 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite